Național

Cutremur in ministerul de interne

Ziarul de Vrancea
14 dec 2005 740 vizualizări
Directorul adjunct al DGA a fost demis pentru trafic de influenta n Remus Span a protejat mai multi poltisti din Satu Mare, cercetati pentu trafic de masini

Directorul adjunct al Directiei Generale Anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si

Internelor, comisarul sef Remus Span, a fost eliberat din functie, ieri, fiind suspectat ca ar fi

intervenit pe linga procurori in favoarea unor politisti cercetati pentru comiterea de infractiuni.

Potrivit MAI, eliberarea din functie a comisarului sef Remus Span a fost dispusa de ministrul

Vasile Blaga, in urma informarilor facute de SRI "pentru ca directorul adjunct al DGA a

intervenit pe linga mai multi procurori in favoarea unor politisti cercetati pentru comiterea unor

infractiuni\'\'.

Comisarul sef Remus Span face obiectul unei anchete a DNA, dupa ce in presa centrala au

aparut informatii conform carora seful directiei anticoruptie ar fi, de fapt, protectorul unor

traficanti din judetul Satu Mare. La inceputul lunii noiembrie,fostului sef al SRI din Satu Mare,

il numea pe Remus Span, "taticul coruptilor din judet" . Span a avut o evolutie surprinzatoare

pentru virsta sa tinara - a fost seful unitatii de informatii si protectie interna de la Satu Mare,

apoi seful politiei judiciare din PNA si din octombrie, adjunctul directiei anticoruptie din MAI.

Initial, ministrul Vasile Blaga a spus ca Remus Span este o victima a presei, dar ieri, dupa

verificari amanuntite, a revenit si a recunoscut ca exista probe care arata ca adjunctul DGA ar

fi intervenit pe linga niste procurori in favoarea unor politisti cercetati pentru mai multe

infractiuni.


Cazul Span se leaga de Amarie si Botos

In legatura cu Remus Span, la inceputul lunii noiembrie, fostul prefect de Satu Mare Valer

Marian a inregistrat, la Consiliul Superior al Magistraturii, un denunt impotriva procurorului

general al Romaniei, Ilie Botos, si a fostului procuror general al PNA, Ioan Amarie, pe care ii

acuza de favorizarea infractorului. Procurorul general al Romaniei si fostul procuror general al

PNA erau acuzati ca au "zadarnicit" urmarirea lui Remus Span, fost sef al UM 0926 din cadrul

IPJ Satu Mare, fost sef al Politiei judiciare a PNA si prim-adjunct al Directiei Generale

Anticoruptie. Potrivit lui Valer Marian, Amarie si Botos l-ar fi protejat si promovat pe Span, desi

acesta era cercetat de Parchetul Tribunalului Satu Mare si de SRI Satu Mare pentru acte de

coruptie, cum ar fi perceperea si incasarea de taxe de protectie de la traficantii de masini si

persoane. Potrivit denuntului, acuzatiile ar fi rezultat din convorbirile telefonice ale traficantilor

de masini Gheorghe Danut Man din Negresti Oas si Ioan Opris din Satu Mare, care au fost

inregistrate in baza unei autorizatii emise de Parchetul Tribunalului Satu Mare. In denuntul

fostului prefect se mai arata ca dosarul respectiv ar fi fost preluat de noul procuror general,

Ilie Botos, care l-ar fi transmis PNA, unde a fost inregistrat, la Serviciul Inspectii, sub

nr.111/2003 si "a stat in nelucrare, cu intentia evidenta de tergiversare, pina la aparitia

dezvaluirilor din presa". Conform plingerii, dupa aparitia unor noi materiale in presa,

procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, i-ar fi luat apararea comisarului Remus Span, care

era atunci seful Departamentului Politiei Judiciare din PNA, sustinind ca este vorba despre o

incercare de compromitere pusa la cale de "capii locali ai serviciilor de informatii concurente".

Dupa numai patru zile, respectiv in 5 aprilie, PNA a comunicat ca Remus Span a fost gasit

nevinovat de procurorii care au verificat acuzatiile de coruptie formulate impotriva sa (este

vorba de procurorii Radescu Elena si Burlacu Ioan), dispunindu-se neinceperea urmaririi

penale.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.