Național

Vor astepta presedintele si premierul, in coloana, la semafor?

Ziarul de Vrancea
27 sep 2010 530 vizualizări
Basescu si Boc au renuntat la girofarele Politiei Rutiere

Masinile oficiale vor fi escortate numai de SPP n decizia a fost luata in urma protestului celor 2000 de politisti adunati ilegal vineri in fata Palatului Cotroceni n seful statului s-a aratat indignat de faptul ca unii participanti la miting si-au aruncat caschetele


Politistii care au participat la mitingul neautorizat de vinerea trecuta au incalcat legea, iar jandarmii nu au aplicat legea, ci au negociat-o cu sindicalistii, a declarat ieri presedintele Traian Basescu. "Singurii care au incalcat legea au fost salariatii MAI si jandarmii care nu au aplicat legea, au negociat-o cu sindicalistii. Cei 6.000 de politisti au efectuat un mars ilegal", a spus seful statului.

Traian Basescu a subliniat ca intelege nemultumirile tuturor categoriilor sociale, inclusiv ale politistilor, fata de masurile de austeritate pe care Guvernul a fost nevoit sa le adopte in ultima perioada din lipsa banilor. Totodata, presedintele a afirmat ca politia si jandarmeria sint, din punctul sau de vedere, institutii extrem de importante ale statului roman: "Le consider institutii esentiale ale statului pentru ca ele au ca principala misiune respectarea si impunerea legii, apararea cetateanului si apararea institutiilor statului".

Insa seful statului considera ca ceea ce au facut politistii la mitingul de vineri nu s-a incadrat in obligatiile pe care ei le au in viata de zi cu zi. "Cu atit mai mult, incalcarea legii s-a facut purtind uniforma statului roman si pe uniforma insemnele statului roman. Cred ca cel mai grav lucru este ca pur si simplu au subminat autoritatea statului roman si institutiile statului roman", a afirmat presedintele. El a precizat ca acesta este motivul pentru care a dat dispozitie SPP sa nu mai apeleze la nici o prestatie a politiei si jandarmeriei.


Liderul sindical care ii insotea pe politisti stia ca la Cotroceni sint numai consilierii


Presedintele Traian Basescu a explicat ca liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, stia vineri ca seful statului nu este in Palatul Cotroceni: "Nu eram in Bucuresti... Am dat instructiuni unui consilier ca, daca ajung aici, sa discute cu reprezentantii sindicali". "Nu pot asocia institutia prezidentiala cu salariati care incalca legea; problema guvernului este sa rezolve imediat problemele din MAI, problemele de disciplina din MAI".

In ceea ce priveste Guvernul, prima reactie apartine premierului, care a decis sa renunte si el la escorta Politiei si a Jandarmeriei. Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a dezvaluit ca cinci politisti purtau cu ei arme foc la protestul de vineri, iar pentru acest lucru Ministerul va face demersuri la Parchet. Blaga a adaugat ca, daca politistii isi strigau ofurile in Piata Victoriei, in cadrul mitingului autorizat, n-ar fi avut nici o obiectie. "Vom sanctiona aceste iesiri. Exact cum spune legea: unde este vorba de contraventii, contraventii, unde-s infractiuni - infractiuni", a mai spus ministrul Administratiei si Internelor.


Angajatii din penitenciare ii multumesc presedintelui ca nu a renuntat si la serviciile lor


Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor a respins hotarit decizia presedintelui Traian Basescu si a prim-ministrului Emil Boc de a renunta la serviciile Politiei si Jandarmeriei si considera ca un astfel de demers este ilegal si depaseste prerogativele legale ale presedintelui si premierului. Pe de alta parte, in numele celor peste 500 de agenti, ofiteri de penitenciare si personal civil participanti la protestul din 24 septembrie 2010 si in numele celorlalti membri de sindicat din sistemul penitenciar care nu au participat, Federatia "multumeste presedintelui Romaniei pentru ca nu a renuntat si la serviciile penitenciarelor". FSANP precizeaza ca in perioada urmatoare va participa la toate actiunile organizate de catre Confederatiile Sindicale, inclusiv la actiunile anuntate pentru data de 7 octombrie 2010.


Blaga decide


Presedintele PSD, Victor Ponta, considera ca presedintele Traian Basescu l-a pus intr-o pozitie foarte proasta pe ministrul Vasile Blaga prin decizia de a renunta la escorta Politiei si sustine ca seful statului ar trebui sa isi dea demisia. "Nu Vasile Blaga este cel care ar trebui sa-si dea demisia in acest caz, ci presedintele Romaniei, Traian Basescu. Acest atac iresponsabil impotriva oamenilor tine de Traian Basescu, cel care s-a razboit cu dascalii, cu medicii, iar acum cu politistii. Traian Basescu l-a pus intr-o pozitie foarte proasta pe ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, care trebuie sa-si apere oamenii", a sustinut ieri Victor Ponta. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat si el ca ministrul de Interne, Vasile Blaga, trebuie fie sa ii determine pe presedinte si pe premier sa revina asupra deciziei privind Politia si Jandarmeria, fie sa demisioneze, precizind ca, daca sint nemultumiti, Basescu si Boc pot renunta la mandate.

în opinia lui Ponta, Traian Basescu nu mai actioneaza ca un presedinte de tara, ci ca un presedinte al unei grupari clientelare din ce in ce mai mica.

"Basescu a mai ramas cu Anastase, Preda, Boc pe linga el", a spus Ponta. El a precizat ca gestul politistilor de a-si arunca sepcile nu constituie o incalcare a legii.


Ponta sustine ca aruncarea caschetei nu e infractiune


Ponta, fost procuror inainte de a intra in politica, a afirmat ca aruncarea de catre politisti a sepcilor de uniforma militara nu constituie o incalcare a legii, fiind o forma de protest. "Nu se pune problema nici unei sanctiuni, pentru ca nu s-a incalcat vreo lege. Atunci cind Elena Basescu a purtat insemnele statului roman, fiind imbracata in uniforma militara, nu a fost sanctionata in niciun fel si nu s-a ridicat problema ca ar fi incalcat vreo lege", a adaugat el.

Presedintele PSD a mai precizat ca o echipa de juristi ai partidului vor fi la dispozitia sindicalistilor, pentru a-i ajuta, gratis, in eventualitatea in care vreun participant la miting ar fi acuzat de incalcarea legii.


Articolul 236 din Codul penal referitor la ofensa adusa unor insemne prevede ca "orice manifestare prin care se exprima dispret pentru insemnele Romaniei se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la trei ani; manifestarea prin care se exprima dispret pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritatile se pedepseste cu inchisoare de la trei luni sau un an sau cu amenda".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.