Național

Basescu: Am o dificultate in relatia cu Guvernul

Ziarul de Vrancea
10 iul 2010 581 vizualizări
Presedintele recunoaste ca relatia cu Guvernul este pe butuci n Basescu se intelege cu premierul Boc, dar nu si cu unii dintre ministri care promit reducerea cheltuielilor bugetare, cind de fapt ele cresc

Seful statului a declarat la TVR, raspunzind unei intrebari, ca exista o dificultate in relatia sa cu Guvernul. El a explicat ca aceasta dificultate pleaca de la faptul ca nu poate accepta ideea ca se spune public ca trebuie sa scada cheltuielile de personal si sociale si, de fapt, acestea cresc. "Au crescut cheltuielile. Sigur, e un soi de autonomie prost inteleasa in administratia locala. Ei cred ca-si pot permite orice din punct de vedere al salarizarii, dupa care sa ceara bani la bugetul de stat pentru investitii. Nu se mai poate intimpla asa ceva. Este foarte adevarat, repet, foarte adevarat, ca si Guvernul una a spus si alta a facut. Si in aparatul central au crescut cheltuielile cu salariile, ceea ce motiveaza, daca vreti, o oarecare, sa spunem dificultate a relatiei mele cu Guvernul in ansamblul lui", a spus Basescu. Intrebat daca admite ca exista in acest moment o dificultate in relatia sa cu Guvernul, Basescu a raspuns: "Asa este, pentru ca nu pot accepta ideea ca spunem «Reducem personalul, reducem salariile, reducem...», si cind tragem linie, dupa primul trimestru, constatam cresteri la fondul de salarii desi stim toti ca era o chestiune vitala reducerea cheltuielilor". El a precizat ca aceasta dificultate a aparut dupa ce a vazut cifrele primului trimestru. Presedintele a spus ca dificultatea nu este intre el si premier, ci intre el si Guvern. Seful statului a spus ca este un adversar al cresterii TVA, mentionind ca solutia cea mai buna este scaderea cheltuielilor publice. Presedintele Traian Basescu a declarat joi ca, daca Guvernul nu va reusi sa transpuna in realitate scaderea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor, Romania ar fi nevoita ca, in martie 2011, sa contracteze un nou imprumut, care sa mearga in consum, lucru cu care el nu ar fi de acord.


1 septembrie, termen limita


Presedintele a declarat ca spera ca la 1 septembrie sa constate, impreuna cu premierul, care dintre ministrii nu si-au restructurat institutiile din subordine. El a spus ca nu va prelungi dupa 1 septembrie termenul de gratie in relatia sa cu Guvernul. Presedintele sustine ca nu considera fezabila crearea unei noi majoritati guvernamentale, ci eventual ideea unui Guvern minoritar, incercarile sale de a aduce opozitia la dialog soldindu-se "cu pozitii extrem de obraznice la adresa mea, cu aroganta". "Nu cred ca este fezabila crearea unei alte majoritati. Cel mult se poate merge cu un guvern minoritar. Eu am vazut toate incercarile pe care le-am facut de a aduce la dialog partidele de opozitie s-au soldat cu pozitii extrem de obraznice la adresa mea, cu aroganta", a declarat Traian Basescu. Cel putin din 2000 incoace, toate partidele au guvernat pentru voturi, nu pentru tara. Basescu a mai declarat ca a existat un partid care a spus ca iese de la guvernare daca se umbla la pensii, el precizind ca daca pretul nesacrificarii tarii este plecarea unui partid din Guvern, atunci acel partid trebuie sa plece. "Daca pretul nesacrificarii tarii este plecarea unui partid de la guvernare, sa plece", a spus presedintele.



Impozitarea tuturor veniturilor


Presedintele Basescu a vorbit si despre un nou cod fiscal, a carui pregatire spera sa inceapa cit mai repede, prin care toate veniturile sa fie impozitate. "Sper ca Ministerul de Finante va incepe pregatirea noului cod fiscal, in care toate veniturile sa fie impozitate, ca Ministerul Muncii va incepe verificarea tuturor dosarelor de pensionare pe caz de invaliditate, iar toate programele administratiei locale vor fi analizate", a spus presedintele.


Frunda a avut, in cazul Legii ANI, o pozitie impotriva intereselor Romaniei


Traian Basescu spune ca senatorul UMRD Gyorgy Frunda a avut, in cazul modificarilor la Legea ANI din Comisia senatoriala pe care o conduce, o pozitie impotriva intereselor Romaniei, tara care s-a compromis din punct de vedere al credibilitatii. "Domnul Gyorgy Frunda a avut o pozitie impotriva intereselor Romaniei nu pentru ca e ungur, ci pentru ca, probabil, are de ascuns ceva, el si clientela lui", a spus Basescu, intrebat cum comenteaza faptul ca un membru al coalitiei a contribuit la o schimbare importanta a unei legi care este monitorizata de Comsia Europeana.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.