Național

Romania cu capsa pusa

Ziarul de Vrancea
13 mai 2010 573 vizualizări
Pensionarii au dat ieri tonul protestelor sociale impotriva masurilor de austeritate, iar sindicalistii promit ca li se alatura n profesorii incep greva generala din 31 mai, de ieri nu se mai trec notele in catalog

Mii de pensionari au protestat si s-au imbrincit ieri cu fortele de ordie ieri la Bucuresti, in fata Palatului Cotroceni, in Ploiesti, Galati si Iasi, strigind "Jos Basescu!". Pensionarii ii considera vinovati pe seful statului si pe premierul Emil Boc de faptul ca Romania a ajuns in criza. Pensionarii protestatari au huduit si au purtat pancarte prin care cer guvernantilor sa nu scada pensiile cu 15%. La protestul de la Palatul Cotroceni, la care au participat aproximativ 1.000 de pensionari, cei prezenti au fortat cordonul de ordine si s-au mutat din locul amenajat pentru protest la intrarea in curtea Palatului Cotroceni. In timpul imbulzelii create, dupa fortarea gardurilor de protectie, mai multor pensionari li s-a facut rau, acestia primind ingrijiri medicale de la echipajele de ambulanta trimise la fata locului.


Profesorii intra in greva, medicii inca nu s-au hotarit


Cadrele didactice vor intra in greva generala din 31 mai si de ieri nu mai trec notele elevilor in catalog si nu mai participa la evaluarile nationale, a declarat liderul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint, Aurel Cornea. El a precizat ca protestele vor fi atit in invatamintul preuniversitar, cit si in universitar. Presedintele Federatiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat ca sindicalistii din invatamint vor sa nu se aplice masurile de reducere a salariilor. Liderul Federatiei "Spiru Haret" a adaugat ca profesorii si pensionarii nu pot fi facuti responsabili pentru "ani intregi de cheltuieli pe clientela politica". Secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint, Liviu Pop, a declarat ca daca se reduc salariile cu 25% un debutant din invatamint va lua 850 de lei brut, ceea ce inseamna ca va primi efectiv 600 de lei, foarte putin pentru a putea trai. "In invatamint am facut deja reduceri de posturi. Reducerea cu 25% a salariilor ar insemna o scadere a calitatii in educatie, deoarece la noi salariile sint facute pe finantarea per elev", a mai spus Liviu Pop. Confederatiile sindicale au anuntat ca in 19 mai aproximativ 40.000 de sindicalisti vor participa la un miting de amploare in Piata Victoriei. Sindicatele iau in calcul declansarea grevei generale in fiecare sector bugetar la sfirsitul lunii mai.

Si angajatii din sanatate ar putea intra in greva din 31 mai. Federatia Sanitas va analiza dupa mitingul din 19 aprilie daca declanseaza greva generala din 31 mai, odata cu profesorii, intrucit si nemultumirile din sanatate sint la fel de mari, a declarat liderul organizatiei sindicale, Marius Petcu.


Sindicalistii spun ca Boc tine secrete datele economice


Guvernului Boc are programate miine consultari in cadrul Consiliul Economic si Social(CES), un organism tripartit Guvern-Sindicate-Patronate, cu rol consultativ, in care se discuta avizul pozitiv legate de masurile convenite cu FMI. Dar liderii confederatiilor sindicale cer presedintelui CES sa amine pentru luni sedinta pentru discutarea memorandumului cu FMI, deoarece nu au primit inca datele de la Ministerul Finantelor privind cifrele exacte pe care se fundamenteaza masurile de austeritate. Presedintele Confederatiei "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, arata ca sindicalistii au cerut baza de date pe care s-a facut justificarea pentru FMI, dupa ce sindicatele au primit marti promisiunea ca aceste date le vor fi inminate. "Impresia noastra este ca nu exista o asemenea justificare. Este inadmisibil sa dureze mai mult de 24 de ore sa primim aceste date. Noi credem ca ori nu se cunosc datele si se inventeaza o justificare, ori partea guvernamentala intentioneaza sa scoata lumea in strada", a spus Hossu. Scrisoarea de intentie cu FMI va putea trece de CES si fara acordul sindicatelor, sustine, presedintele Consiliului, Florian Costache. "CES-ul poate sa dea aviz favorabil, aviz nefavorabil sau aviz cu pozitia partilor. Ultimul caz este posibil daca partea sindicala este impotriva, Guvernul este pentru, iar patronatele se abtin", a declarat Costache. CES are 45 membri, din care 15 de la sindicate, 15 din partea patronatelor si 15 de la Guvern. Avizul favorabil necesita acordul a trei patrimi din voturile celor prezenti. Pentru a fi luata o decizie in CES este nevoie ca toate partile sa fie prezente. Guvernul asteapta sedinta CES fara emotii, deoarece se bazeaza pe sprijinul patronatelor in ceea ce priveste obtinerea unui aviz pozitiv la scrisoarea de intentie privind masurile de austeritate. Patronatele, la rindul lor, sint dispuse sa faca front comun cu Executivul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.