Național

Al doilea nor de cenusa paralizeaza Europa de Nord

Ziarul de Vrancea
21 apr 2010 568 vizualizări
O noua eruptie a vulcanului islandez a aruncat iarasi in haos traficul aerian din Europa n cenusa vulcanica ar urma sa treaca pe deasupra zonei de sud a Marii Nordului, Insulelor Britanice, Danemarcei si Scandinaviei si eventual deasupra nordului extrem al Frantei

Eruptia vulcanului islandez Eyjafjoll s-a intensificat luni, trimitind un nou nor de cenusa spre Marea Britanie. "Eruptia vulcanului in Islanda s-a intensificat si un nou nor de cenusa se raspindeste in sud si in est, in directia Marii Britanii", au declarat serviciile nationale de trafic aerian (NATS), care gestioneaza spatiul aerian britanic. British Airways a intentionat sa isi reia zborurile de la Londra, dar in noaptea de luni spre marti compania a trebuit sa-si anuleze planurile. Norvegia a inchis din nou ieri dimineata o parte din spatiul sau aerian, din sud-vestul tarii, iar aeroporturile daneze erau partial inchise. Noul nor de cenusa vulcanica, legat de intensificarea, ieri, a eruptiei vulcanului islandez, ar urma sa treaca pe deasupra Europei de Nord si sa ocoleasca Franta, a apreciat, ieri, centrul de observare a cenusii vulcanice (VAAC) din Toulouse. "Avind in vedere conditiile meteorologice, cenusa vulcanica ar urma sa treaca pe deasupra zonei de sud a Marii Nordului, Insulelor Britanice, Danemarcei si Scandinaviei si eventual deasupra nordului extrem al Frantei, in 24 de ore", a declarat Didier Rosenblatt, meteorolog la VAAC si Meteo France. In contextul in care traficul este reluat progresiv in Franta, aparitia unui nou nor de cenusa emis de vulcanul Eyjafjoll a constrins British Airways sa isi anuleze ieri toate zborurile pe distante scurte si medii, iar Norvegia si-a inchis o parte a spatiului aerian in sud-vestul tarii. "In Franta, vechiul nor de cenusa stagneaza pe doua treimi din teritoriu. Sud-vestul tarii si (regiunea) Midi nu mai sint afectate (de nor) si acesta ar urma sa se disperseze in cursul dupa-amiezii, in sud-est", a precizat meteorologul. Praful vulcanic nu mai afecteaza in Franta decit straturile joase ale atmosferei, peste care avioanele ar putea sa zboare, a declarat, la Paris, Michel Daloz, inginer la Meteo France."Zonele de particule in altitudine dispar practic peste 6.000 de metri, aceasta este o veste buna pentru avioane", a adaugat el, precizind ca se pune totusi problema fazelor de decolare si aterizare a avioanelor. El a declarat de asemenea ca un curent de aer din sud-vest este asteptat simbata deasupra Frantei, el urmind sa "miste, sa ventileze" particulele vulcanice si sa le "impinga spre nordul Europei".



Romania inca nu stie daca va fi lovita din nou


Primul nor de cenusa emis de vulcanul Eyjafjallajokull din Islanda, care a paralizat si Romania, va iesi de pe teritoriul tarii in aceasta seara, reprezentantii Ministerului Mediului declarind ca acesta nu a cauzat niciun fel de poluare. In acelasi timp, autoritatile romane nu par sa stie mare lucru despre cel de-al doilea val de cenusa vulcanica. "Prognozele nu pot fi facute pe o perioada mai mare de doua zile. Din ce stim pina acum, in urmatoarele doua zile nu vor fi probleme in Romania; cel actual va iesi din spatiul aerian romanesc, iar cel de-al doilea val nu va ajunge deasupra Romaniei in mai putin de doua zile. Este tot ce stim oficial", a spus secretarul de stat M. Cotosman.

Un al doilea val de cenusa emisa de vulcanul Eyjafjallajokull din Islanda se indreapta spre Europa, insa exista sanse sa evite Romania, a declarat, ieri, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu. Directorul ANM a aratat ca date oficiale despre cel de-al doilea val de cenusa vulcanica nu au aparut inca de la Centrul European cu atributii in domeniu, insa este deja o certitudine formarea si traiectoria lui. "Nu stim exact pe unde va trece. Stim doar ca s-a format si ca este purtat de curentii de aer catre Europa", a mai spus Sandu. "Este de dimensiuni mai mici pentru ca emisia a fost impartita in trei de curentii de aer din zona vulcanului si, spre deosebire de cel de acum, care survola pamintul la o altitudine de 6.000-7.000 de metri, este la 3.700-4.000 de metri. Nu stim inca ce traiectorie va avea, asteptam prognozele din Marea Britanie", a mai spus Sandu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.