Național

Europarlamentarii romanii, chiulangii Europei

Ziarul de Vrancea
29 mar 2010 374 vizualizări
Din cele 27 de state membre UE, Romania este pe ultimul loc la prezenta in Parlamentul European, potrivit monitorizarii intocmite de institutie

Romania a atins in ultimele noua luni un record in Europa: este ultima tara din UE in topul prezentei europarlamentarilor la sedintele Parlamentului European din 14 iulie 2009 pina in prezent. Potrivit unui studiu publicat de VoteWatch.eu, rata prezentei europarlamentarilor romani este de numai 83,46%, in timp ce prezenta medie la nivelul tarilor UE este de peste 90%. Cei mai harnici europarlamentari sint cei sloveni, cu o prezenta de 96,08%, cei luxemburghezi cu 95,05% si austriecii cu o prezenta de 94,42% in plenul PE. Totusi, nu toti parlamentarii romani sint chiulangii. Din cei 33 de europarlamentari, doar cinci au participat in ultimele luni la toate sedintele plenului. Aceasta, in conditiile in care cheltuielile trimisilor Romaniei in Legislativul european se ridica la 10 milioane de euro anual. Conform monitorizarii VoteWatch.eu, trei pedelisti, Oana Antonescu, Iosif Matula si Cristian Preda, un conservator, Sabin Cutas, si un udemerist, Sogor Csaba, au fost la toate sedintele de plen.


Becali, chiulangiul sef, secondat de parlamentarul "zero" Vadim Tudor


Potrivit site-ului VoteWatch.eu, care monitorizeaza activitatea europarlamentarilor, Gigi Becali are in noua luni de activitate doar 27% prezenta la lucrarile PE, adica a participat la doar 10 din cele 37 de sedinte. Nici la interventii in plen sau amendamente nu sta mai bine. El a vorbit in plenul PE de cinci ori si a depus un singur amendament. Nu a pus nici o intrebare in plenul sedintelor, nu a facut nici o propunere de rezolutie, nu are nici o declaratie scrisa si nu a elaborat nici un raport. In topul chiulangiilor din PE, Becali este indeaproape de Corneliu Vadim Tudor. Daca la lucrarile Parlamentului European nu s-a remarcat, presedintele PRM a facut valuri in ultimele luni cu declaratiile privind boala incurabila a presedintele Traian Basescu. O prezenta constanta in ultima vreme la televiziunile de stiri, Vadim a participat la doar 15 din cele 37 de sedinte ale PE in noua luni de activitate. Peremistul a avut doar trei interventii in plen. Potrivit monitorizarii, are 0 intrebari adresate in sedinte, 0 propuneri de rezolutie, 0 declaratii scrise, 0 amendamente si 0 rapoarte.


Nicolai nu e la Bruxelles pentru ca isi petrece vremea in "jacuzzi"


Norica Nicolai este si ea o prezenta fireasca pe ecranele televizoarelor. Nu mai departe de acum o saptamina, invitata la emisiunea "Piine si circ", Nicolai, imbracata intr-o rochie vaporoasa, s-a balacit alaturi de Lucian Mindruta intr-un jacuzzi, unde au vorbit despre politica, jucindu-se cu ratuste din cauciuc. In Parlamentul European in schimb, liberala nu a iesit in evidenta decit cu patru declaratii plenare, doua intrebari in timpul sedintelor si patru amendamente. Liberala nu a facut nici o propunere de rezolutie, nu are nici o declaratie scrisa si nu a elaborat nici un raport. Sotia lui Crin Antonescu, liberala Adina Valean, a avut doua intrebari adresate in plenul sedintelor, doua propuneri de rezolutie, cinci interventii plenare, doua amendamente si a elaborat un singur raport elaborat. A lipsit de la 13 din cele 37 de sedinte.


caseta


Top chiulangii

Gigi Becali "" indep. "" 27%

Corneliu Vadim Tudor "" PRM - 40, 54%

Traian Ungureanu "" PDL- 62%

Adina Valean "" PNL "" 65%

Cristian Busoi "" PNL "" 65%

Norica Nicolai "" PNL "" 70%

Tokes Laszlo "" UDMR - 76%


Campionii prezentei la vot

Oana Antonescu "" PDL "" 100%

Sabin Cutas "" PSD-PC "" 100%

Iosif Matula "" PDL "" 100%

Cristian Preda "" PDL "" 100%

Sogor Csaba "" UDMR- 100%



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.