Național

Se deruleaza inapoi filmul motiunii de cenzura?

Ziarul de Vrancea
17 dec 2009 727 vizualizări
Presedintele a intrebat partidele inainte sa-l desemneze pe Boc ca premier

Actualul prim-ministru a fost propunerea facuta de PDL aseara, la consultarile de la Palatul Cotroceni, dar seful statului va face anuntul oficial in aceasta dimineata n liberalii au respins oferta de a participa la guvernare, iar social-democratii au refuzat sa intre cu Marian Sirbu ca ministru al Muncii in noul cabinet


Presedintele reales al Romaniei, Traian Basescu, s-a consultat ieri cu partidele inainte de a face, in aceasta dimineata, anuntul oficial privind desemnarea premierului. La prima intilnire de ieri, cea cu reprezentantii grupului independentilor din Parlament, a spus ca este nevoie rapida "de un Guvern care sa aiba majoritate in Parlament, nu doar un Guvern care sa treaca" si ca "nu mai putem intirzia".

La intrevederea cu reprezentantii grupului minoritatilor, presedintele a reluat ideea, cu precizarea ca obiectivul este ca Guvernul sa fie format inainte de Craciun sau, cel mai tirziu, intre Craciun si Anul Nou. "Nu mai putem sta fara Guvern. Orice Guvern am fi avut, am fi incasat transa de la FMI in luna decembrie", a spus Basescu.

Mai tirziu, in timpul discutiilor cu reprezentantii UDMR - care, de altfel, si-au dat deja acordul pentru formarea unui guvern cu PDL - Traian Basescu a spus ca este nevoie de un Guvern cu care sa poata sa lucreze si care sa poata prelua angajamentele electorale pe care le-a facut in campania pentru prezidentiale. "Proiectul meu de fond este modernizarea statului", a sintetizat Basescu. "Divergente de program nu pot exista", a mai spus el, adaugind ca cele doua formatiuni - UDMR si PDL - au mai fost la guvernare si fac parte din aceeasi familie europeana.


PNL si-a anuntat retragerea in opozitie


Presedintele le-a repetat apoi liderilor PNL veniti la consultari ca vede o guvernare de dreapta ca solutie politica si i-a invitat sa faca parte din Guvern, insa Crin Antonescu i-a replicat ca are convingerea ca presedintele nu vrea PNL in opozitie, dar nici cu adevarat la putere. Antonescu a spus ca PNL "nu fuge de greu", nu prefera o varianta mai comoda electoral, ci are niste obiective, niste principii pe care le va urmari fie la putere, fie in opozitie. "Nu putem intra intr-un sistem de putere pe care il controlati", i-a spus Antonescu presedintelui, dupa ce a reluat mai vechea sa idee ca nu va participa la o guvernare condusa de un premier PDL.


PDL s-a dus la Cotroceni cu tot cu premierul propus


Liderilor partidului care l-a sustinut in campanie, Traian Basescu le-a spus ca ar fi bine ca noul Cabinet si programul de guvernare sa fie depuse cel mai tirziu simbata la Parlament si ca noul Guvern nu mai poate avea 19 ministri, ci trebuie comprimat. Liderul PDL, Emil Boc, a spus si el ca e momentul ca partidele politice sa constate incheierea campaniei electorale si sa formeze Guvernul, "cu o solida sustinere parlamentara". "Pozitia PDL este de a va propune constituirea unei majoritati politice de dreapta", a spus Boc, subliniind ca solutia pe care PDL ar dori sa o concretizeze este o "majoritatea PDL-UDMR-PNL", plus grupurile minoritatilor si al independentilor. Totodata, PDL l-a propus pe presedintele partidului, Emil Boc, pentru functia de premier, insa ultimul cuvint il va avea Traian Basescu. Surse din partid, citate de NewsIn, afirma ca este totusi posibil ca seful statului sa desemneze un alt premier.


PSD va vota in Parlament contra unui premier de la PDL


La finalul consultarilor, presedintele Basescu a invitat PSD sa analizeze posibilitatea de a participa la un Guvern de uniune nationala. Presedintele PSD Mircea Geoana a replicat insa, la finalul consultarilor, ca varianta ca Marian Sirbu sa faca parte din Guvern este "o propunere de tip cadou otravit" si a anuntat ca, daca Traian Basescu va desemna un premier de la PDL, PSD va vota impotriva in Parlament. "Este probabil o dorinta a domnului Basescu de a avea un om competent fara indoiala, dar care sa plateasca intr-un fel masurile grele care vor trebui sa fie luate. Daca doreste sa aiba Guvern cu PDL, sa-si asume responsabilitatea pentru protectia sociala", a sustinut Geoana.


Negoita, al doilea premier desemnat, s-a intors la Primaria sectorului 3


Premierul desemnat Liviu Negoita, primar al sectorului 3, a anuntat ca si-a depus, inca de alaltaieri, mandatul primit din partea presedintelui pentru formarea guvernului. El si-a justificat gestul de renuntare prin aparitia unei alte "realitati politice" si prin dorinta de a nu afecta consultarile pentru formarea unei majoritati. El a aratat ca se asteapta ca, intr-un termen foarte scurt, un "alt coleg al meu", care va fi desemnat in calitatea de prim-ministru, sa poata forma un guvern si sa obtina avizul Parlamentului. Negoita a remarcat si el ca, daca guvernul propus de el ar fi fost investit, Romania ar fi primit a treia transa din imprumutul FMI. "Era bine daca aveam un guvern cu puteri depline atunci cind eu am incercat sa-l formez. S-a considerat atunci de catre o coalitie a bunului simt ca Romania, interesele romanului pot fi puse intre paranteze. Din ultimele declaratii, vad ca aceasta coalitie a bunului-simt continua si persista intr-o astfel de atitudine", a afirmat Negoita.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.