Național

Cotroceni, prima strigare

Ziarul de Vrancea
21 nov 2009 601 vizualizări
Luptatorul, supravietuitorul, imaculatul, blazatul si altii, in drum spre Palatul Cotroceni

Fascinatia exercitata de alegerile prezidentiale aduna din timp in timp o suma de doritori ai fotoliului de titular la Palatul Cotroceni care se reunesc intr-o galerie interesanta de tipologii, scrutinul actual nefacind exceptie, in pofida unei campanii anoste.


"Luptatorul" Traian Basescu


De cind se stie in politica, Traian Basescu a fost facator si desfacator de partide, bulversator de guverne. A avut la picioare, o nava, un minister, un partid si, in cele din urma, o tara. Presedintele in functie stie, cu siguranta, sa provoace sentimente contradictorii, admiratorii si detractorii sai fiind la fel de vehementi. Basescu se declara un sustinator al schimbarilor cu orice chip: modernizarea statului, reformarea clasei politice, revizuirea Constitutiei. Pina acolo, este marele neinteles, caci obiectivele sale "de interes national" n-au gasit sprijinul parlamentar si a atras o campanie negativa furibunda a trusturilor de presa potrivnice. Este vesnic in razboaie, cu vorba taioasa intr-o mina si Constitutia in cealalta. Vrea sa duca nava Romania intr-un port linistit, dar parca a obosit de atitea hartuieli. Probabil ca Traian Basescu, luptatorul, isi alunga in fiecare zi din suflet umbra pasagera a plecatului pe scut.


Mircea Geoana se zbate sa scape de porecla lui Iliescu


Daca, in 2005, cineva s-ar fi hazardat sa-i dea viata lunga lui Mircea Geoana ca presedinte al PSD, daramite sa-l vada, intr-un viitor nebulos, candidat la Presedintie, ar fi fost privit cel putin ciudat si suspectat cel putin de naivitate. In 2009, mai timid, mai pe fata, se pariaza si pe Mircea Geoana. Cariera sa are ceva care promite: nu orice inginer ajunge, de la santier si planseta de proiectare, ambasador in Statele Unite la 37 de ani. Dupa cum, nu orice ambasador, fie si in Statele Unite, este obligatoriu ministru de Externe. Geoana de acum se straduie sa evite un cosmar: esecul de la Primaria Capitalei din 2004, momentul in care aspirantul la Cotroceni s-a lovit cu nasul de pamintul neprimitor al politicii bastinase. Acum, Geoana, supravietuitorul, isi joaca viitorul sau politic.


Crin Antonescu, imaculatul curatat de petele de petrol


Profesorul pletos de provincie a parcurs un drum plin "absente" in Parlament pina la virful politicii. Are insa verbul capabil sa acopere chiulul, desi s-a vazut ca vorbele suna a gol uneori. De la inaltimea intransigentei sale, seful liberal il sustine neconditionat pe candidatul perfect de premier Johannis. Corolarul acestei stradanii obositoare este dat de credinta lui Antonescu ca, de fapt, de el se teme Traian Basescu. In campanie, uneori, Crin Antonescu a parut ca da batalii de unul singur, dar si cu armata oamenilor cinstiti, care, vai, ramin acasa si nu voteaza. Candidatul imaculat este constient ca are nevoie de o prezenta buna la vot si a folosit fara preget, aproape pina la tocire, realul sau talent de a insira vorbele ca margelele.


Sorin Oprescu, blazatul independent


Desi s-a jurat ca se va linisti si va ferici bucurestenii, Oprescu n-a rezistat ispitei si s-a intors la starea initiala: de candidat. La singura presedintie care conteaza cu adevarat. Le spune oamenilor ca vrea sa ii scoata din saracie si ca sistemele de orice fel si-au trait traiul, de vreme ce ii trimit rapoarte care incep cu "se pare ca". Un academician graseiat spunea ca il sustine pentru ca Oprescu este un om liber. Este un om liber, pentru ca nu are mare lucru de pierdut. Aceasta stare il si face sa fie ceva mai relaxat decit adversarii. Atit de relaxat ca spune, cu lehamitea sa cronica, aceleasi bancuri, snoave si vorbe de duh pe care le zicea si acum unsprezece ani. Si daca nu se va alege, blazatul independent se va intoarce cu aceeasi destindere la Primarie, unde va avea timp sa cugete daca o sa-si mai incerce norocul peste cinci ani.


...si altii


Sint nelipsiti, macar de dragul variatiei. De aceasta data sint : Kelemen Hunor - sau orgoliul constant al unei minoritatii reprezentative de a fi intr-o asemenea cursa; Vadim Tudor ""tumultosul; Gigi Becali - senzatiile tari ale politicii bat adrenalina stadioanelor; Constantin Rotaru - un socialist; Constantin Potirca si Eduard Manole - doi independenti de pluton secund si, prin simetrie, Remus Cernea si Ovidiu Iane - doi ecologisti, care duc stindardul verde.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.