Național

Bazac a interzis inseminarea artificiala contra cost

Ziarul de Vrancea
8 oct 2009 577 vizualizări
n procedurile de reproducere umana intra sub incidenta traficului de celule umane, iar cei care fac aceste proceduri risca inchisoare intre trei si zece ani

Fostul ministrul al Sanatatii Ion Bazac a semnat, in 23 septembrie, un ordin prin care a fost scoasa in afara legii efectuarea contra cost a procedurilor de fertilizarare in vitro si a celor de inseminare artificiala, procedurile de reproducere umana intrind sub incidenta traficului de celule umane. Ordinul, prin care se abroga un articol din Legea transplantului, a fost publicat in 29 septembrie in Monitorul Oficial, el fiind emis de Ion Bazac cu putin timp inainte de a demisiona. Concret, ordinul abroga un articol care dadea voie spitalelor de stat si clinicilor private sa faca fertilizarea in vitro si inseminare artificiala contra cost, masura ministeriala venind pe fondul scandalului de la clinica Sabyc, spun surse medicale. Medici specialisti califica ordinul ministerial drept absurd, in contextul in care nu exista alternativa pentru cuplurile care nu pot avea copii. Astfel, din 29 septembrie procedurile de reproducere umana asistata contra cost intra sub incidenta traficului de celule umane, iar cei care fac aceste proceduri risca inchisoare intre trei si zece ani. Specialistii sustin ca un astfel de document ar fi un abuz, pentru ca ar ingradi dreptul la procreare cuplurilor care nu pot sa aiba altfel copii, si afirma ca nu inteleg care este logica acestuia. Pe de alta parte, exista si medici care cred ca fostul ministru ar fi dorit de fapt reglementarea acestor servicii in sensul in care Casa de Asigurari de Sanatate ar putea suporta, in anumite conditii, costurile acestor servicii, pentru un numar de incercari pentru fiecare cuplu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.