Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Profesoara care a contrazis-o pe Gabriela Firea a fost dată afară

Ziarul de Vrancea
4 mai 2017 1405 vizualizări
Profesoara Cristina Tunegaru i-a transmis în ianuarie un mesaj Gabrielei Firea, în care anunţa că nu va da curs "dispoziţiei" de a nu pune absenţe pană la ora 9.30, deoarece "primarul nu are atribuţii de manager al procesului didactic

"La cateva luni de la acel mesaj, Cristina Tunegaru spune că a fost dată afară fără nicio inspecţie sau evaluare a activităţii sale.
Profesoara a explicat, pentru hotnews.ro, că a văzut pe site-ul titularizare.edu.ro situaţia postului său iar secretara şcolii a anunţat-o că "orele au fost luate de altcineva". Cristina Tunegaru spune că nu i-a fost oferită nicio explicaţie oficială. "Nu m-au inspectat, n-a venit nimeni să mă vadă la ore, să se intereseze de progresele elevilor mei, dar mă dau afară!
Fără să întrebe părinţii sau elevii, fără să mă anunţe măcar, un funcţionar al inspectoratului a alocat din pix orele mele altui profesor. Şi m-am trezit scoasă din şcoală. Da, pot să facă asta în sistemul public în anul 2017.
Nu mă interesează locul de muncă în sine; ca profesor cu nota 9.67 la titularizare (a treia pe Bucureşti anul trecut) pot să găsesc oriunde un loc într-o şcoală publică sau privată. Dar eu am lucrat alături de elevii mei atat de frumos, am investit emoţional, am luptat şi am muncit pentru progrese uimitoare, neaşteptate care au surprins scoala întreagă. Nu îi pot lăsa să regreseze, să piardă totul. E o responsabilitate pe care vreau să o duc pană la capăt. Şi totuşi, nimic din toate astea nu are vreo relevanţă pentru inspectorat. Interesul elevilor e călcat în picioare. Nu vor decat să scape de mine, profesorul care vrea să schimbe sistemul de la bază", a scris ea pe Facebook.  Cristina Tunegaru este profesoară de limbă romană, publicistă şi cercetător doctoral al Universităţii din Bucureşti.

Iordănescu, audiat despre cina cea de taină din 2009

Anghel Iordănescu a declarat ieri, după ce a fost audiat la Parchetul instanţei supreme, că a dat o declaraţie în calitate de martor în dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, precizând că, în noaptea de după turul doi al alegerilor, a fost invitat personal de Gabriel Oprea la locuinţa acestuia, unde "a fost o cină amicală”. "A fost o cină, am fost invitat personal de domnul Gabriel Oprea. Restul veţi afla pe parcurs. (…) A fost o cină amicală, a fost o masă, asta este tot”, a spus Anghel Iordănescu, la ieşirea din sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Anghel Iordănescu nu a vrut să spună dacă la acea întâlnire au fost George Maior, Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Vasile Dâncu.
Anghel Iordănescu a fost citat de procurori pentru a da o declaraţie în calitate de martor în dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale. Şi fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu a fost audiat, ieri, tot în calitate de martor în dosar, el declarând că le-a dat procurorilor “toate elementele necesare” în anchetă.
Potrivit PICCJ, dosarul a fost deschis în urma informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic, conform cărora „există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi persoane, altele decât cele prevăzute de lege”. Dan Andronic a scris că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. Andronic a arătat că l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus să vină la locuinţa acestuia, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

Profesor, reţinut după ce i-a cerut unei eleve fotografii cu ea nud şi apoi a şantajat-o

Un profesor de 30 de ani care predă la două şcoli din Tulcea a fost reţinut de procurorii DIICOT, fiind acuzat că şi-a creat un cont cu date nereale pe o reţea de socializare, apoi s-a împrietenit cu o elevă a sa, în vârstă de 13 ani, i-a cerut acesteia fotografii cu ea dezbrăcată, pretinzând că este reprezentantul unei agenţii de modelling, după care a şantajat-o, spunând că va publica fotografiile pe internet pentru că fata nu a mai dorit să îi trimită încă o fotografie. Anchetatorii au stabilit că în 4 ianuarie 2017, Lucian Şerbănică, utilizator al unui cont de pe o reţea de socializare, cu date nereale, s-a împrietenit cu o fată în vârstă de 13 ani, elevă a acestuia.
“În aceeaşi zi, prin secţiunea messenger, inculpatul Şerbănică Lucian a conversat prin mesaje text cu minora, prin care, pretinzând prin fotografia afişată contului că este o persoană de sex feminin şi reprezentant al unei agenţii de modeling, a invitat-o să participe la o preselecţie de modeling, în sensul de a poza pentru eventuale reclame, determinand-o astfel să realizeze patru fotografii nud, pe care i le-a trimis prin aceeaşi aplicaţie. Pentru a o determina/încuraja să facă acest lucru, inculpatul i-a trimis, la rândul său, minorei, două fotografii nud, pretinzând a fi cu propria persoană”, spun procurorii DIICOT. Tot în 4 ianuarie, după ce a obţinut primele fotografii, profesorul i-a mai cerut fetei o fotografie cu ea dezbrăcată, în oglindă, iar când aceasta a refuzat, a ameninţat-o, prin patru mesaje succesive, că va face publice pe reţelele de socializare primele fotografii.

Daniel Constantin, Mircea Banias şi Eugen Durbacă, excluşi din ALDE

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a anunţat, ieri, după şedinţa Delegaţiei Permanente, că Daniel Constantin, Mircea Banias şi Eugen Durbacă au fost excluşi din partid, deşi cu doi dintre ei s-a încercat o mediere timp de o săptămână, însă fără vreun rezultat şi a precizat că votul a fost unul covârşitor pentru excluderea celor trei. ”S-au votat trei excluderi din partid, în persoana domnului Daniel Constantin, domnului Mircea Banias şi domnului Eugen Durbacă. Nu au fost făcute şi alte propuneri de excluderi. Aceste nume le ştiţi deja de o săptămână. A fost o săptămână în care s-a încercat o mediere cu doi dintre cei aflaţi aici pe listă, care au depus anumite acţiuni împotriva partidului în justiţie, dar din păcate nu s-a putut ajunge la niciun rezultat şi atunci am fost nevoiţi să luăm această decizie astăzi”, a declarat vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea. ”Un vor covârşitor, din 96 de prezenţi au fost 92 de voturi pentru Daniel Constantin şi câte 91 pentru ceilalţi”, a adăugat Gerea.

Nicuşor Dan: Iohannis să declanşeze referendumul pe justiţie

Liderul USR, Nicuşor Dan, a declarat, ieri, la Parlament, că, din cauză că ”sunt foarte multe atacuri pe justiţie”, amintind de amendamentele adoptate miercuri la Legea graţierii, partidul său consideră oportun ca preşedintele Klaus Iohannis să declanşeze referendumul pe justiţie. ”Credem că societatea românească trebuie să-şi îndrepte energiile în direcţii mult mai constructive decât să se uite să vadă ce a mai făcut Guvernul, ce a mai făcut Parlamentul pe justiţie şi faţă de această avalanşă de presiuni şi de paşi înainte şi înapoi pe actul de justiţie, considerăm oportun ca preşedintele Iohannis să declanşeze referendumul pe justiţie şi pe anticorupţie, pentru ca să ne lămurim pentru totdeauna ce vor românii şi pentru ca puterea să înţeleagă dacă ceea ce fac ei este în mandatul pe care poporul l-a dat la alegerile parlamentare sau nu”, a declarat liderul USR. Întrebat care ar trebui să fie întrebarea la referendum, Nicuşor Dan a spus că acesta este atributul preşedintelui ţătii. ”Contextul general este că avem la fiecare săptămână sau două un atac la jutiţie şi cred că societatea merită să aibă şi alte preocupări decât să se uite pe Guvern şi Parlament şi atunci trebuie să tranşăm această chestiune. Vor românii un sistem de justiţie şi continuarea luptei anticorupţie sau nu? Asta este întrebarea într-o formulare ovală pe care eu am dat-o acum. Este atributul preşedintelui să formuleze cum consideră de cuviinţă”, a explicat Nicuşor Dan.
Preşedintele a anunţat pe data de 23 ianuarie organizarea unui referendum, însă după ce primit avizul Parlamentului pe data de 13 februarie, Klaus Iohannis nu a mai adus această temă în discuţie.
În 14 februarie, la o zi după ce Parlamentul a dat avizul, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va anunţa "în zilele următoare" data la care va fi organizat referendumul pe justiţie, precum şi întrebarea de pe buletinul de vot. De atunci însă, şeful statului nu a mai adus tema în discuţie.


CCR nu-l lasă pe Dragnea să fie premier

Curtea Constituţională a respins ieri sesizarea Avocatului Poporului asupra Legii 90 care interzice pesoanelor condamnate să facă parte din Guvern.  "Pentru adoptarea acestei soluţii, Curtea a constatat că, în esenţă, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare şi interpretare a legii de către autorităţile publice competente, cât şi aspecte de legiferare  ce intră în competenţa Parlamentului", se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale, care precizează că decizia a fost luată cu majoritate de voturi, ceea ce înseamnă că au existat şi voturi împotrivă.
Curtea Constituţională a respins, astfel, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la CCR. Decizie vine cu o întarziere de peste patru luni, după ce la ultimele termene nu s-a format o majoritate pentru admiterea sau respingerea sesizării, cauza fiind amânată de patru ori.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.