Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Romeo Stavarache, achitat definitiv pentru abuz în serviciu

Ziarul de Vrancea
19 apr 2017 282 vizualizări
Fostul primar al municipiului Bacău Romeo Stavarache, condamnat anul trecut de Tribunalul Bacău la trei ani de închisoare cu suspendare fiind acuzat de abuz în serviciu, a fost achitat, ieri, de Curtea de Apel Alba Iulia, decizia fiind definitivă.

În acelaşi dosar, au scăpat de pedepse alţi doi funcţionari ai primăriei acuzaţi de tentativă de abuz în serviciu şi fals. Fostul primar a fost trimis în judecată în 3 aprilie 2014 pentru abuz în serviciu în forma tentativei şi condamnat în 2016 de Tribunalul Bacău la 3 ani de închisoare cu suspendare. Procurorii DNA au stabilit că, în calitate de şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei municipiului Bacău, Muntianu Gheorghe şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, repartizându-şi o locuinţă din fondul locativ de stat aflată în administrarea Consiliului Local Bacău, în vederea achiziţionării acesteia. Potrivit DNA, la data de 25 februarie 2009, Stavarache, în calitate de primar al Bacăului, a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuinţa anterior menţionată, ca urmare a solicitării formulate de Muntianu Gheorghe în cadrul audienţelor, deşi cererea acestuia nu fusese verificată de compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, iar la cerere nu au fost anexate înscrisurile care dovedeau calitatea de chiriaş şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din această calitate. Fostul primar a mai fost condamnat, anul trecut, tot de Tribunalul Bacău, la şase ani de închisoare cu executare şi cinci ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi, într-un alt dosar în care este acuzat de luare de mită, decizia nefiind definitivă.

Iepuraşii puşi într-un ţarc în faţa Primăriei Arad, ucişi de câinii vagabonzi

Primăria Arad a organizat, în perioada 6 - 18 aprilie, Târgul de Primăvară, în faţa Primăriei, unde au fost instalate căsuţe pentru comercianţi, dar şi un ţarc cu iepuraşi, pentru a fi admiraţi de către copii în preajma sărbătorilor. Ieri dimineaţă, iepuraşii au fost găsiţi morţi, iar un martor a postat pe Facebook fotografii, afirmând că au fost lăsaţi să îngheţe de frig şi să fie atacaţi de câini. ”Trebuie să vadă lumea şi partea rea, nu doar cea bună a acestei idei, de a aduce iepuraşii în faţa primăriei! Inadmisibil aşa ceva! Înţelegem că s-au făcut amenajări pentru sărbătorile pascale cu toate decoraţiunile, dar până la bietele animăluţe! Sunt nişte fiinţe inocente, de ce trebuie să stea în faţa primăriei în ploaie? Pe lângă faptul că sunt maltrataţi de copii (în sensul că sunt mângâiaţi zilnic de sute de ori), acum noaptea în jurul orei 4:00 eram în trecere pe acolo şi am zărit iepuraşi. Ghiciţi ce? Erau încolţiţi de patru câini ai străzii care lătrau la ei. Am mers acolo şi am alungat câinii, dar din păcate câinii au sărit peste gardul care proteja iepuraşii", a scris arădeanul Florian Lile. Tânărul susţine că erau opt iepuraşi, iar ”doi erau înghesuiţi într-un colţ, speriaţi, unul era muşcat de coloana vertebrală, nemaiputându-se deplasa, iar cinci erau omorâţi de câinii străzii”. ”Dacă aţi fi văzut cum se chinuiau bieţii iepuraşi... Nu vă puteţi imagina! Dacă aţi vrut ca oraşul să aibă această atracţie, în primul rând trebuia să vă gândiţi la siguranţa iepuraşilor”, a mai scris arădeanul.
Postarea sa a fost distribuită de aproape o mie de ori în câteva ore, iar sute de persoane au comentat revoltate, spunând că animalele ar fi trebuit păzite şi cerând să fie găsiţi vinovaţii.
Iepuraşii fuseseră închiriaţi pentru târg de la o persoană fizică, iar cadavrele au fost ridicate ieri la solicitarea acestuia.

Medic: Fumatul face mai mulţi morţi decât alcoolul, accidentele de circulaţie, drogurile, obezitatea şi crimele la un loc

Fumatul, deşi este greu de crezut, omoară mai mulţi oameni decât alcoolul, accidentele de circulaţie, drogurile ilegale, obezitatea, tentativele de suicid sau de crimă la un loc, iar cei mai expuşi la efectele nocive ale fumatului pasiv sunt, în primul rând, copiii şi adolescenţii. Aceştia sunt concomitent şi ţinta preferenţială a industriei tutunului, spune profesorul Florin Mihălţan, în cadrul campaniei “Alege să fii sănătos!”- un proiect al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. "Fumatul are un impact negativ major atât asupra fumătorilor, căt şi nefumătorilor (prin expunere la fumat pasiv şi/sau involuntar). Speranţa de viaţă a fumătorilor scade în medie cu 10 ani faţă de nefumători”, spune profesorul Mihălţan. Această consecinţă se realizează prin multiplele afecţiuni unde fumatul acţionează ca factor cauzal sau de risc. "Astfel, tabagismul induce nouă din 10 cazuri de cancer pulmonar. Cele mai frecvente alte tipuri de cancer care au legătură cu fumatul sunt cancerul gurii şi al gâtului, al buzelor, al faringelui, laringelui, esofagului, stomacului, vezicii urinare, colului uterin, bolile leucemice. Comparativ cu nefumătorul, fumătorul are un risc de cancer pulmonar: de 23 ori mai mare la sexul masculin şi de 13 ori mai mare la sexul feminin. Alte riscuri bine cuantificate pentru alte boli pentru fumătorul activ sunt riscul de a deceda prin boală obstructivă cronică, de 12-13 ori mai mare faţă de nefumători, progresia cu 50 la sută mai rapidă a aterosclerozei, riscul de două până la nouă ori mai mare de a face un infarct miocardic (în funcţie de numărul de ţigări fumate zilnic) şi riscul de cinci ori mai mare de a dezvolta diabet zaharat de tip 2", a continuat medicul.

DNA: 71 de inculpaţi, condamnaţi definitiv în martie în dosare de corupţie

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că, în luna martie, au fost condamnaţi definitiv 71 de inculpaţi în dosare instrumentate de DNA, între care doi magistraţi şi doi manageri de unităţi medicale. "În cursul lunii martie, în dosare de corupţie instrumentate de DNA, au rămas definitive 32 hotărâri judecătoreşti prin care au fost condamnaţi 71 inculpaţi între care: doi magistraţi (un judecător, un procuror ), un avocat, doi manageri unităţi medicale, un medic specialist, un director Finanţe la nivel judeţean, un lider confederaţie sindicală, un viceprimar de oraş, un vicepreşedinte de Consiliu judeţean, doi primari de comună, un director de unitate bancară, doi ofiţeri de poliţie", se arată într-un comunicat al DNA transmis ieri. Sursa citată precizează că pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 71 inculpaţi variază între nouă ani de închisoare şi un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.