Național

Copil de opt ani atacat de câini, în stare critică

Ziarul de Vrancea
31 mar 2017 1563 vizualizări
Un copil de opt ani din Turda a fost atacat de patru câini în incinta unei societăţi comerciale şi a ajuns la spital cu peste 25 de plăgi muşcate. El se află în stare critică.

”Prezenta şoc hemoragic în urma plăgilor sângerânde şi în şoc traumatic. Va mai fi nevoie de transfuzii şi de alte intervenţii, dar perioada grea de acum începe, pentru că toată această parte de patologie de şoc traumatic începe să se manifeste. Pronosticul este destul de rezervat, având un vedere că chirurgul nostru care are o experienţă de 15 ani mi-a spus că niciodată nu a mai văzut aşa ceva. Practic, nu există nicio suprafaţă de măcar 25 de centimetri pătraţi de piele care să nu fi fost afectată”, a explicat Călin Lazăr, director medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca. Potrivit medicilor, băiatul va rămâne internat cel puţin o lună şi ulterior, cel mai probabil, va avea nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a depăşi această traumă.
Reprezentanţii Poliţiei Cluj au sesizat Protecţia Copilului cu privire la acest caz, copilul fiind singur în momentul în care a intrat în curtea societăţii comericiale unde a fost atacat de câini.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.