Național

Fiul disidentului Gheorghe Ursu: A fost un asasinat politic

Ziarul de Vrancea
24 feb 2017 758 vizualizări
Probele stranse de anchetatori sunt zdrobitoare împotriva inculpaţilor, mai spune Andrei Ursu

Instanţa supremă a amânat, vineri, primul termen al dosarului torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu, după ce unul dintre foştii ofiţeri de Securitate care l-au cercetat pe inginerul Gheorghe Ursu a arătat că nu are avocat, iar la dosar a fost depusă o adeverinţă că fostul ministru de Interne George Homoştean, inculpat şi el, a murit în decembrie, anul trecut. Fostul şef al Securităţii Tudor Postelnicu nu s-a prezentat la proces. Fiul disidentului Gheorghe Ursu, parte civilă în proces, a declarat că tatăl său a fost victima unui asasinat politic. "A fost un dosar foarte bine alcătuit, am fost surprins de progresul care s-a făcut în ultimii doi ani la Secţia Parchetelor Militare. Au găsit noi probe, noi martori care au fost dispuşi să vorbească acum, la 30 de ani de la evenimente. Şi-au găsit curajul, mai bine mai târziu decât niciodată. Dosarul este foarte solid, inculpaţii sunt nominalizaţi că l-au torturat pe tatăl meu, că l-au anchetat în închisoare, deşi era arestat pentru o cauză de drept comun. Am descoperit la CNSAS recent documente care arată că Securitatea aşa lucra. Era o metodă de a folosi pretexte de drept comun pentru a închide, a tortura disidenţi politici. Tatăl meu a fost arestat şi ţinut la sediul Miliţiei, dar, de fapt, era anchetat de Securitate cât a fost arestat şi torturat. A fost un asasinat politic intenţionat, asta au urmărit, să nu mai iasă viu de acolo tocmai că să nu relateze regimul la care a fost supus în închisoare”, a susţinut, după proces, Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.
Un fost şef al Securităţii, un fost ministru de Interne şi doi foşti ofiţeri de Securitate au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii în cazul morţii disidentului Gheorghe Ursu, în 1985.
Potrivit rechizitoriului, în perioada ianuarie - noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Emil Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare, pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985 şi decedând în 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava. “Pentru a disimula adevăratul obiect al cercetării disidentului Ursu Gheorghe Emil şi pentru a putea face «dovada» că nu există un dosar politic pe numele acestuia, organele de securitate au «inventat» infracţiunea de deţinere şi operaţiuni interzise cu mijloace de plată străine", potrivit PICCJ. În realitate, potrivit probelor din dosar, reprezentanţii Departamentului Securităţii Statului erau interesaţi de aspecte cum ar fi legăturile lui Gheorghe Ursu cu postul de radio Europa Liberă, relaţiile şi discuţiile acestuia cu lumea literară şi artistică din ţară şi din diaspora, precum şi impresiile consemnate în jurnalul acestuia despre politica statului şi despre conducătorii partidului şi statului comunist.
Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş sunt acuzaţi că au exercitat acţiuni represive sistematice faţă de Gheorghe Ursu, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate “ostile regimului comunist". De asemenea, Pîrvulescu, principalul anchetator al lui Gheorghe Ursu, secondat de Hodiş, au participat la torturarea sistematică şi, în final, la uciderea disidentului, susţin procurorii.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.