Național

Udrea: Când sunt mai multe femei într-un singur loc, niciodată nu iese bine

Ziarul de Vrancea
14 oct 2016 755 vizualizări
Se urăsc mai multe pentru o pereche de pantofi decat pentru o functie, spune fostul ministru, cu referire la Codruţa Kovesi

Deputatul Elena Udrea a declarat, vineri, că a devenit ”preferata” şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce Traian Băsescu şi-a încheiat mandatul, precizând că reacţia preşedintelui Klaus Iohannis asupra suspiciunilor de plagiat privind lucrarea de doctorat a lui Kovesi ”a fost una corectă”. ”Preferinţa (şefei DNA - n.r.) pentru mine e veche. Dânsa a putut să şi-o manifeste doar după ce Traian Băsescu şi-a terminat al doilea mandat. Preferinţa este veche, eu cunosc poveştile”, a spus Elena Udrea, la Palatul Parlamentului. Întrebată dacă a avut vreo dispută ori vreo ceartă în trecut cu Laura Codruţa Kovesi, Udrea a răspuns: ”Niciodată”.

”Eu, când am ceva de spus spun, spun şi public. Nu mă cert cu nimeni. Probabil că atunci când sunt mai multe femei într-un singur loc niciodată nu iese bine, mai ales când e vorba de care are mai multă vizibilitate, mai multă trecere. Eu voiam să vă pun o întrebare: Credeţi că dacă Adriana Săftoiu ar putea să mă aresteze, m-ar aresta? Eu zic că da. Doamna Macovei credeţi că dacă ar putea să mă aresteze, m-ar aresta? Pe loc. Deci, asta este. De asta spun că totuşi ar trebui cu mare grijă când e să dai funcţii de putere femeilor, trebuie cu mare grijă lucrat, pentru că femeile se urăsc pentru o pereche de pantofi mai mult decât pentru ... nu ştiu... o funcţie pe care ar putea să o ocupe”, a mai spus Udrea. În opinia ei, reacţia preşedintelui Klaus Iohannis în ceea ce priveşte posibililul plagiat al Laurei Codruţa Kovesi ”a fost una corectă”.  ”Dânsul a reacţionat instituţional. Eu înţeleg că nu poate reacţiona altfel. Deocamdată, nu există o decizie care să spună că doamna Kovesi a plagiat sau nu a plagiat, alta decât cea care acum e contestată şi e denunţată ca fiind una contrafăcută, ilegală. A reacţionat ca un preşedinte, nu poate spune altceva, nu poate intra în alte speculaţii, dar a zis un lucru clar: cine a plagiat pleacă. Că e vorba de oameni politici, profesori universitari, doar nu era să zică că e vorba de şefi de la DNA, evident. Oricine se demonstrează că a plagiat pleacă din funcţie. Mie mi se pare că a avut o poziţie corectă din acest punct de vedere. Nu cred că putea să facă mai mult în acest moment, dar e foarte important, că toată lumea specula. E important ce spune preşedintele ţării, chiar dacă dânsul nu e foarte implicat şi vorbăreţ, totuşi atunci când spune ceva e foarte important”, a mai spus Udrea. 

Elena Udrea a venit, vineri, la Parlament pentru a studia dosarul în care DNA cere Camerei Deputaţilor încuviinţarea urmăririi penale pe numele său.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.