Național

Şi bogaţii plang: Lotul "Microsoft", trimis după gratii

Ziarul de Vrancea
3 oct 2016 358 vizualizări
Toţi cei patru inculpaţi din dosarul Microsoft au fost condamnaţi la închisoare cu executare n judecătorii au dispus confiscarea a peste 18 milioane de euro din averea acestora n pe Dumitru Nicolae l-a buşit plansul în instanţă, în vreme Dorin Cocoş i-a rugat pe magistraţi să-l oblige la muncă în folosul comunităţii

Instanţa supremă a majorat pedepsele celor patru inculpaţi din dosarul "Microsoft” şi a dispus confiscarea de la aceştia a aproximativ 16 milioane de euro şi peste două milioane de dolari. Fostul primar Gheorghe Ştefan a primit pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, majorată de la trei ani. Fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani, Dorin Cocoş va executa doi ani şi patru luni, la fel ca şi Nicolae Dumitru, care în fond fusese condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Instanţa a admis cererea DNA şi în ce priveşte confiscarea sumelor stabilite ca prejudicii în cazul lui Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae. Astfel, judecătorii au dispus confiscarea de la Dorin Cocoş a sumei de nouă milioane de euro. La judecarea în fond, instanţa dispusese ca de la Cocoş să fie confiscată suma de 3,7 milioane de euro.

De la Dumitru Nicolae urmează să fie confiscată, conform deciziei de ieri, suma de aproximativ două milioane de dolari şi un milion de euro. Instanţa de fond dispusese ca de la Nicolae Dumitru să fie confiscate suma de un milion de euro, cu aproape şase milioane de euro mai puţin decât ceruseră procurorii DNA. Cei cinci judecători din complet au menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond, astfel că de la Gheorghe Ştefan va fi confiscată suma de 3,9 milioane de euro, iar de la Gabriel Sandu, 2,2 milioane de euro.

Gheorghe Ştefan: "Adevăraţii vinovaţi beau şampanie la Bamboo"

Judecarea dosarului "Microsoft" a început în 24 martie 2015. Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor. Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.  

La ultimul termen, Cocoş, Sandu, Ştefan şi Nicolae şi-au recunoscut vinovăţia, dar au cerut să primească pedepse fără executare. Avocatul lui Gabriel Sandu a cerut „îngăduiţă” faţă de fostul ministru, Cocoş Dorin a spus că îşi doreşte să se îndrepte, dacă va primi ca pedeapsă muncă în folosul comunităţii, Dumitru Nicolae a început să plângă când a spus că vrea să repare „răul făcut”, iar Gheorghe Ştefan a spus că merită să fie condamnat, dar jură cu mana pe Biblie că nu a pretins şi nu a luat niciun leu în cazul "Microsoft”.

„Am acceptat banii, când mi s-a propus, pentru campania electorală. Să finanţeze campania. Să ia materiale promoţionale, cum se făcea. Pentru campania prezidenţială, în 2009. Dacă eu eram condamnat pentru că am acceptat banii pentru partid era o condamnare corectă pentru trafic de influenţă politică. Să ştiţi că în dosarul ăsta sunt o sută de implicaţi! O sută! Vă spun, sunt frustrat că adevăraţii hoţi, care au furat banii din Microsoft, sunt liberi şi au băut şampanii în Bamboo”, a spus Gheorghe Ştefan, ulterior, în momentul în care s-a predat la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.