Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Unul dintre cei mai bogaţi romani, condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare

Ziarul de Vrancea
27 mai 2016 390 vizualizări
Alţi patru judecători au primit sentinţe grele cu închisoarea în acest dosar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, vineri, definitiv, condamnarea omului de afaceri Dan Adamescu la patru ani şi patru luni de închisoare, acesta fiind acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Astfel, în ceea ce îl priveşte pe Adamescu, magistraţii au hotărât menţinerea pedepsei care a fost dispusă în prima instanţă. Judecătorul Mircea Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, a primit cea mai grea pedeapsă din dosar, 12 ani şi două luni, acesta fiind însă redusă de la 22 de ani de închisoare, aşa cum hotărâse iniţial Curtea de Apel Bucureşti.
Judecătorul Elena Rovenţa a primit o pedeapsă de patru ani şi şase luni, fiind redusă de la cinci ani şi zece luni de închisoare. În cazul magistratului Sorin Viziru, a fost dispusă o pedeapsă de patru ani şi patru luni, în prima instanţă acesta fiind condamnat la cinci ani. Şi în ceea ce îl priveşte pe judecătorul Ion Stanciu pedeapsa a fost redusă de la trei ani şi opt luni la trei ani şi patru luni. În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi practicianul în insolvenţă Ilie Preda, la patru ani şi patru luni, pedeapsa fiindu-i redusă de la şase ani şi zece luni de închisoare.
Dan Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

O turistă de origine română a decedat în naufragiul produs în Thailanda

O turistă de origine română a murit în naufragiul produs în Golful Thailandei, anunţă surse citate de presa thailandeză, care precizează că la bordul navei răsturnate erau numeroşi turişti occidentali, inclusiv câţiva cetăţeni români. Naufragiul a avut loc joi seară în Golful Thailandei. Nava de mare viteză Aang Thong plecase din zona Parcului naţional Mu Ko Ang Thong şi se îndrepta spre Lomphraya, în Golful Thailandei. Din cauza valurilor puternice, ambarcaţiunea s-a răsturnat în largul Insulei Ko Samui.
La bordul navei erau 32 de turişti, un ghid şi trei membri ai echipajului. Trei turişti străini au murit în accident. Este vorba de o britanică de origine română, M.C., în vârstă de 28 de ani, şi de doi cetăţeni din Germania şi China, informează presa thailandeză şi germană. Un turist german era vineri dispărut. La bordul navei erau turişti din Marea Britanie, România, Germania, Belgia, China, Austria şi Thailanda. Majoritatea au fost salvaţi rapid de o altă navă care era în apropiere. Trei femei şi un bărbat sunt spitalizaţi.

Elena Udrea cere audierea lui Boc în procesul „Gala Bute”

Elena Udrea a solicitat vineri, în timpul audierilor de la Curtea Supremă din dosarul „Gala Bute”, ca în proces să fie audiaţi, ca martori, Cătălin Predoiu, Emil Boc şi Dorin Cocoş , fostul ministrul aducând şi detalii despre o întâlnire cu Emil Boc pentru sponsorizarea evenimentului. Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a dat declaraţii în faţa judecătorilor, referitoare la acuzaţiile care i se aduc, precizând că este posibil să fi avut loc discuţii între ea, Emil Boc şi fostul ministru, Ion Ariton, despre eventuale încercări de convingere a unor companii de stat pentru sponsorizarea evenimentului. Astfel, întrebată fiind dacă a discutat în 2011 cu Ariton despre sponsorizarea de către 10 companii de la Ministerul Energiei a galei, Udrea a declarat: “Direct cu domnul Ariton nu am discutat. Este posibil ca amândoi să fi participat la discuţia cu Emil Boc, legată de companiile de stat care ar fi putut sponsoriza evenimentul.”
La data de 21 aprilie 2015, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Cel mai tânăr candidat la locale are 18 ani

Pentru alegerile locale din 5 iunie şi-au depus candidatura 267.239 de persoane, din care 210.097 bărbaţi şi 57.142 de femei. Potrivit BEC, 449 dintre candidaţi au vârsta sub 23 de ani. PMP a trimis cei mai mulţi tineri în bătălia eletorală - 79, urmat de ALDE - 69 şi UNPR - 51. Cel mai tânăr competitor electoral, Mihai Constantin Puiu, a împlinit 18 ani la mijlocul lunii aprilie. El candidează din partea ALDE pentru un mandat de consilier local într-o comună din judeţul Neamţ. Dintre cei 449 de candidaţi, 40 au sub 20 de ani, dintre care 22 bărbaţi şi 18 femei. Conform sursei citate, la polul opus, 10 femei şi 16 bărbaţi care candidează au vârsta cuprinsă între 90 şi 100 de ani. ALDE este partidul care a trimis în bătălia electorală cei mai mai mulţi vârstnici, 5 bărbaţi şi 3 femei. Grupa de vârstă cu cei mai mulţi candidaţi este 40-50 de ani, cu 67.000 de candidaţi, urmată de categoria 30-40 de ani, cu 40.040 de candidaţi. Pe listele de candidaţi se află şi 53 de cetăţeni comunitari, dintre care 6 aspiră la un mandat de primar, 39 candidează pentru un mandat de consilier local, iar 8 pentru un mandat de consilier judeţean.

Romii, avertizaţi să nu ia bani sau cadouri electorale pentru voturi

Mai multe asociaţii ale romilor din Transilvania au editat "Ghidul alegătorului rom/ Amaro ghido rromano” pentru alegerile locale în limbile română şi romani pe care l-au distribuit, vineri, în comunitatea de romi din comuna Gilău, judeţul Cluj. Până la alegerile locale, ghidul va fi împărţit în toate localităţile din Transilvania unde există comunităţi mari de romi.
Preşedintele Fundaţiei Roma Umanitate Cluj, Aurel Pascu, iniţiatorul ghidului, a declarat că romii sunt avertizaţi să nu ia bani sau cadouri electorale în schimbul votului. "Acest ghid este necesar pentru că membrii etniei rome nu prea ştiu să voteze, iar noi le arătăm paşii care trebuie făcuţi, cu ce acte de identitate să se prezinte, cum trebuie să aplice ştampila. Este foarte bun şi pentru că informaţiile sunt în limba lor maternă. De asemenea, în ghid romii sunt avertizaţi să nu ia bani sau cadouri electorale în schimbul votului. Îi îndemnăm pe romi să iasă la vot, să arate că şi votul nostru contează pentru comunităţile locale, nu mai vrem să fim masă de manevră şi să fim căutaţi de partide doar înainte de alegeri”, a spus Pascu.
Mai mulţi romi din comuna Gilău s-au adunat, vineri, pe strada Morii, şi au citit din ghid, atât în româneşte cât şi în romani. Unul dintre ei, Iosif Rostaş, a declarat că ghidul este binevenit datorită faptului că la alegerile trecute au fost înregistrate foarte multe voturi nule în comunităţile de romi. "Ne arată cum să votăm, pentru că mulţi nu prea ştiu să citească. Cei care ştiu să citească le spun celorlalţi cum să voteze, unde se pune ştampila, iar faptul că scrie şi în limba noastră ţigănească face ca informaţiile să fie mai uşor înţelese”, a spus acesta. La rândul său, o femeie a spus că este important şi ce se spune în ghid despre mita la vot. "Trebuie să avem grijă să nu ne vindem votul pentru că pedeapsa este cu închisoare. Mi s-a părut interesant că scrie şi în limba romani, să ştim şi noi cum să votăm”, a afirmat aceasta.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.