Național

MOZAIC STIRI NATIONALE:România, pe locul şase într-un top zece al destinaţiilor turistice din 2016

Ziarul de Vrancea
5 ian 2016 663 vizualizări
România este văzută drept una dintre destinaţiile turistice de top în anul 2016, datorită vieţii de noapte din Bucureşti, a clădirilor istorice şi a peisajelor, scrie ziare.com.

"Lumea devine conştientă de minunile României. Sunt cetăţi medievale multicolore, Munţii Carpaţi îmbrăcaţi în păduri, iar Bucureştiul este o capitală extraordinară cu numeroase restaurante şi viaţă de noapte excelentă. Geografic, ţară este perfectă pentru excursii, iar drumurile şerpuite te duc prin peisaje superbe în sălbăticie, nenumărate oraşe istorice şi castele mistice. Cu o istorie fascinantă, îmbinand mai multe stiluri arhitecturale, şi avand în vedere oportunitatea rară de a vedea animale sălbatice în mediul lor natural, nu ai niciun motiv să nu vizitezi România", este descrierea făcută de Rough Guides ţării noastre, situată pe locul 6 în Top 10. Textul este însoţit de fotografii ale Cazinoului din Constantă, unei biserici fortificate din Transilvania, unor clădiri dintr-un oraş şi unui sat de munte.
Pe locul 1 se afla Nepalul, urmat de Columbia, Cuba, Iordania şi Albania. După România, în top se situează El Salvador, Ţara Galilor, Kenya şi Sri Lanka. În ce priveşte oraşele, pe primul loc în topul recomandărilor pentru 2016 este capitala Islandei, Reykjavik, urmată de Mexico City, Seul, Ljubljana, Wroclaw, Nashville, Amsterdam, Hull, Vancouver şi Agra, din India.

Grupare specializată în virusarea bancomatelor, destructurată de DIICOT

Procurorii DIICOT au reţinut opt persoane, cetăţeni români şi moldoveni, acuzate că fac parte dintr-o grupare care a fraudat cu ajutorul unui virus informatic mai multe terminale tip ATM aparţinând unor bănci din România, Ungaria, Cehia, Spania şi Rusia. Procurorii susţin că, în perioada decembrie 2014 — octombrie 2015, pe teritoriul României (cu predilecţie pe raza municipiului Bucureşti) şi Republicii Moldova, a activat o grupare transfrontalieră formată din mai mulţi cetăţeni români şi moldoveni, care avea ca scop obţinerea de foloase materiale injuste prin săvârşirea de infracţiuni informatice, atât pe teritoriul ţării, cât şi pe teritoriul mai multor state europene. S-a reţinut că faptele au constat în încercarea compromiterii şi fraudării sau, după caz, compromiterea tehnică şi fraudarea cu ajutorul unui virus informatic a mai multor terminale tip ATM aparţinând unor instituţii bancare de pe teritoriul României (Bucureşti şi alte zone din ţară), dar şi din străinătate (Ungaria, Cehia, Spania, Rusia), prejudiciul fiind de aproximativ 200.000 de euro. Gruparea a activat aproximativ un an, între membrii acesteia existând raporturi de subordonare specifice unei structuri organizatorice de tip ierarhic.
Anchetatorii susţin că liderul grupării, Solozabal Cuartero Rodion, avea relaţii şi influenţă în lumea interlopă ruso-moldoveană, împrejurare care a facilitat achiziţionarea de către grupare a virusului informatic necesar fraudării bancomatelor. Procurorii DIICOT mai susţin că membrii acestei grupări foloseau metoda de fraudare denumită "Jackpotting". Astfel, în prima etapă, erau identificate bancomate ce urmau să fie ţinta atacurilor, fiind preferate anumite tipuri de ATM-uri (terminale de tip NCR), terminale care nu erau încastrate în zidurile băncii şi care puteau fi astfel manipulate cu uşurinţă.
Gruparea folosea un virus de tip "ulssm.exe", care era setat să funcţioneze în parametrii corespunzători doar pe timpul weekend-urilor. Ca urmare a verificărilor online efectuate cu privire la programele informatice de tip "malware", utilizate la infectarea ATM-urilor din mai multe ţări prin aceeaşi metodă, a rezultat că fişierul executabil cu denumirea "ulssm.exe" era copiat de pe un mediu optic (suport tip CD), iar, după extragerea numerarului, virusul era şters de către utilizatorul său în mod automat, astfel încât după comiterea faptei erau identificate doar urme ale respectivului soft. Cu ajutorul acestui virus, sistemul informatic şi de operare al ATM-ului era determinat să elibereze sume de bani, fără ca membrii grupării să utilizeze carduri bancare. Extragerea banilor din bancomate se făcea în mod eşalonat, cu sume fixe de 4.000 de lei.

Un deputatul PNL a accidentat mortal un bărbat pe trecerea de pietoni

Deputatul liberal Mihai Donţu a accidentat mortal, luni seară, un bărbat de 60 de ani care traversa pe o trecere de pietoni din municipiul Braşov.
Accidentul s-a produs, luni, în jurul orei 22.00, pe Calea Bucureşti din municipiul Braşov, după ce un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care conducea un autoturism BMW, din direcţia Braşov spre Săcele, nu a acordat prioritate şi a accidentat mortal un bărbat de 60 de ani, care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe o trecere de pietoni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, şoferului i-au fost preluate probe biologice la spital pentru a se stabili dacă consumase alcool înainte de a se urca la volan. Surse judiciare spun că bărbatul aflat la volan este deputatul liberal Mihai Donţu.
Deputatul PNL Braşov Mihai Donţu, care este căsătorit şi are doi copii minori, va fi cercetat pentru ucidere din culpă. Donţu a fost consilier judeţean în perioada 2000-2008, iar din 2008 este membru în Comisia Buget-Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor.

Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Meteorologii estimează pentru următoarele trei luni o vreme, în general, normală atât pentru ultimele două luni de iarnă, cât şi pentru luna martie, reiese din prognoza valabilă pentru intervalul ianuarie - martie 2016, publicată ieri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În prima lună a anului, temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile climatologice în centrul, nordul şi local în vestul ţării, iar în rest acestea vor fi peste norme. Pe de altă parte, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi, în ianuarie, apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent.
În februarie 2016, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limite apropiate de mediile climatologice (de—1 grad Celsius), cu excepţia sud-estului, sudului şi local estului şi vestului ţării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale.  În privinţa precipitaţiilor, prognoza ANM relevă că acestea vor prezenta, în februarie, o tendinţă spre excedent, mai puţin în estul, sud-estul şi local sudul ţării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale.
Potrivit ANM, în prima lună de primăvară, temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice în sudul, sud-estul şi local vestul ţării, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa, în general, în limite normale. Precipitaţiile lunare se vor putea situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării, peste media multianuală de 38,3 l/mp.

Judecătorul Mircea Aron şi procurorul Luminiţa Palade, singurii candidaţi la conducerea CSM

Judecătorul Mircea Aron şi procurorul Luminiţa Palade, singurii candidaţi la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte CSM, vor corectitudine şi transparenţă în procedurile de numiri la conducerile PICCJ, DNA şi ICCJ, consolidarea Inspecţiei Judiciare şi întărirea integrităţii sistemului judiciar.
Alegerile au loc în şedinţa de astăzi a plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în condiţiile în care mandatele de un an ale preşedintelui Marius Tudose şi vicepreşedintelui Bogdan Gabor se încheie.
Judecătorul Mircea Aron este membru al CSM din 2011 şi magistrat din 1981, iar procurorul Luminiţa Palade are o vechime de doi ani în Consiliu şi este magistrat din 1994. Cei doi candidaţi îşi vor prezenta, pe rând, proiectele de management în faţa membrilor plenului CSM, acestea fiind publicate pe site-ul Consiliului.
Judecătorul Mircea Aron arată, în proiectul de management, că în 2016 CSM va trebui să gestioneze în cele mai bune condiţii de transparenţă şi corectitudine procedurile de numiri în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De asemenea, Aron este de părere că ministrul Justiţiei "are toate argumentele să promoveze în Parlament" propunerile de modificare a legilor justiţiei, elaborate de CSM.
Procurorul Luminiţa Palade susţine în proiectul de management că se impune modificarea regulamentelor privind promovarea magistraţilor în funcţii de conducere şi de execuţie. Printre priorităţile candidatului pentru funcţia de vicepreşedinte se mai numără şi consolidarea CSM, a Institutului Naţional al Magistraturii şi a şcolii Naţionale de Grefieri, întărirea integrităţii sistemului judiciar, calitatea şi transparenţa actului de justiţie.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.