Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Oprea: Scutul antirachetă de la Deveselu, operaţionalizat pană la sfarşitul anului

Ziarul de Vrancea
11 oct 2015 563 vizualizări
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, ieri, în urma vizitei oficiale pe care a avut-o în SUA, că pană la sfarşitul anului scutul antirachetă de la Deveselu (Olt) va fi operaţionalizat, pentru ca Romania să se încadreze în ansamblul măsurilor de protecţie al NATO în regiune.

 "În planul cooperării strategice s-a discutat foarte mult despre importanţa facilităţii de la Deveselu, pe care o vom operaţionaliza pană la sfarşitul acestui an, acest lucru fiind o dovadă în plus a capacităţii Romaniei de a se încadra în ansamblul măsurilor de protecţie al NATO în regiune", a precizat vicepremierul Gabriel Oprea, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a prezentat concluziile vizitei oficiale desfăşurate, săptămana aceasta, în Statele Unite ale Americii. Ministrul Afacerilor Interne a menţionat întalnirile pe care le-a avut la Washington, şi anume cu procurorul general al SUA, cu reprezentanţii Departamentului de Justiţie, ai principalelor agenţii federale de aplicare a legii, cu şeful Comunităţii de Informaţii al SUA, care îndeplineşte şi funcţia de consilier principal pe probleme de informaţii al preşedintelui Barack Obama, precum şi cu membri ai Senatului american. "Principalele teme pe care le-am abordat au fost, în mod evident, cele din domeniul securităţii, al consolidării statului de drept, al justiţiei şi al aplicării legii. (..) Un mesaj important pe care am ţinut să-l transmit atat reprezentanţilor Administraţiei americane, cat şi senatorilor americani cu care am avut întrevederi, a fost acela referitor la determinarea Romaniei de a continua demersurile pentru includerea în Programul Viza Waiver care va conduce la eliminarea vizelor pentru romani", a mai spus Oprea. În urma discuţiilor, vicepremierul Gabriel Oprea l-a invitat în Romania pe directorul Comunităţii de Informaţii a SUA, James Clapper, care de altfel a confirmat invitaţia.De asemenea, Gabriel Oprea a semnat cu procurorul general al SUA, Loretta Lynch, Acordul între Guvernul Romaniei şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave.  "Acest demers reprezintă îndeplinirea de către Romania a celui mai important criteriu tehnic necesar includerii în Programul Visa Waiver de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii romani. Am transmis oficialilor americani că suntem consecvenţi calendarului de îndeplinire a condiţiilor necesare atingerii acestui obiectiv, faţă de care romanii au mari aşteptări", a mai spus vicepremerul Gabriel Oprea.  De asemenea, în cadrul conferinţei de presă, ministrul Afacerilor Interne şi-a exprimat solidaritatea faţă de poporul turc şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor dublului atentat de sambătă, de la Ankara.

O femeie şi fiicele ei, găsite moarte în casa în flăcări

O femeie în varstă de 33 de ani şi fiicele sale de 13 şi 15 ani au fost găsite moarte, duminică, în locuinţa lor din localitatea Leu, judeţul Dolj, cadavrele, care au urme de violenţă, fiind descoperite în condiţiile în care casa a luat foc, Parchetul deschizand anchetă în acest caz.  Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţiide Urgenţă Dolj, pompierii au fost solicitaţi, duminică dimineaţă, la ora 5.21, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă în localitatea doljeană Leu. În momentul în care la faţa locului au ajuns cele două echipaje ale Detaşamentului de pompieri 2 Craiova, focul cuprinsese două dintre cele cinci dormitoare ale locuinţei şi exista riscul ca flăcările să se propage. Iniţial, echipelor de intervenţie li s-a spus că nu este nimeni în casă, însă ulterior le-a fost comunicat că există posibilitatea ca în locuinţă să fie proprietara casei şi cele două fiice ale sale.  După stingerea incendiului, într-unul din dormitoare au fost descoperite trei cadavre, respectiv trupul neînsufleţit al proprietarei, o femeie de 33 de ani, şi cadavrele celor două fiice ale acesteia, în varstă de 13, respectiv 15 ani.  Proprietarul casei, un bărbat de 45 de ani, a suferit arsuri de gradele trei şi patru, fiind dus la spital. Surse judiciare au declarat că pe trupurile celor trei femei găsite în casă au fost descoperite urme de violenţă, care ar putea indica faptul că acestea au fost ucise înainte de incendiu. În condiţiile în care cauza probabilă a incendiului este flacăra deschisă, acest caz a fost preluat de către Parchetul de pe langă Tribunalul Dolj, care a deschis o anchetă în acest caz. Cele trei cadavre au fost transportate la morgă, pentru efectuarea necropsiei, în urma căreia medicii legişti vor stabili dacă au fost omorate înainte de incendiu sau dacă au murit din cauza intoxicării cu fum ori a arsurilor. Localnicii din Leu susţin că este posibil ca focul să fi fost pus chiar de către soţul femeii, în condiţiile în care bărbatul suferă de boli psihice. 

Accident cu 17 victime în Argeş

Trei persoane au murit şi alte 14 au fost rănite, într-un accident petrecut, ieri după-amiază, în localitatea Băiculeşti, din judeţul Argeş, după ce şoferul unui autoturism Matiz a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un microbuz cu pasageri pe care l-a proiectat într-un cap de pod. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, accidentul s-a produs în condiţiile în care şoferul unui Matiz a intrat într-o depăşire fără să se asigure şi s-a ciocnit frontal de un microbuz în care se aflau 18 pasageri şi şoferul. În urma impactului, microbuzul a fost proiectat în şanţul de pe marginea drumului şi s-a izbit violent de un cap de pod din beton. Șoferii ambelor autovehicule, dar şi pasagerul aflat pe scaunul din dreapta şoferului Matizului au murit, iar alte 14 persoane au fost rănite. Trei dintre victime, între care un copil de cinci ani, erau pasageri în autoturismul Matiz, ceilalţi 11 răniţi fiind pasageri din microbuz.

Proiectul taxei la groapă, pus în dezbatere publică

Proiectul de lege de modificare a OUG 196/2005 pentru introducerea taxei la groapă, ce ar urma să fie încasată la Fondul pentru mediu pentru depozitatea deşeurilor inerte şi nepericuloase, în cuantum de 80 de lei pe tonă, a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Mediului. Taxa la groapă ar putea fi introdusă prin adoptarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului. Potrivit proiectului, la veniturile Fondului pentru mediu vor contribui şi taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite permanente pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare. Cuantumul acestor taxe va fi de 80 de lei pe tonă în 2016 şi de 120 de lei pe tonă din 2017, mai prevede proiectul. În luna iulie, ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu spunea că pe 1 ianuarie 2016 va intra în vigoare o taxă pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă, care se va dubla pană la sfarşitul anului. Gavrilescu a mai declarat că această taxă va fi introdusă pentru alinierea Romaniei la normele europene - "deşeu zero", adică orice produs devenit deşeu să reintre în circuitul de refolosire şi să redevină materie primă.

Gabriela Firea candidează pentru un nou post de vicepreşedinte

Purtătorul de cuvant al PSD, Gabriela Firea, a declarat că va candida pentru un nou post de vicepreşedinte, sperand că în următorul Birou Permanent Naţional al PSD vor fi reprezentate cat mai multe femei, avand în vedere că acestea au adus "plusvaloare" în partid. "Voi candida la un post de vicepreşedinte, atat eu, cat şi alte colege ale mele. Sperăm să avem un loc şi noi, doamnele, în următorul BPN. Nu doar un loc, poate chiar mai multe. Cele care am fost pană acum cred că am adus plusvaloare în Biroul Permanent Naţional, nu cred că ne-am făcut colegii de ras", a declarat Firea, duminică, la sediul PSD, unde a venit să voteze pentru noul lider al formaţiunii. Cu privire la scrutinul intern din partid, vicepreşedintele PSD a spus că este o bună ocazie pentru ca filialele să-şi testeze capacitatea organizatorică în vederea următoarelor alegeri naţionale. "Este un bun prilej pentru fiecare organizaţie judeţeană de a-şi dinamiza activitatea. (...) Cred că este un bun prilej ca toţi să ne pregătim pentru alegerile locale. Este şi un test", a spus Firea. Potrivit unor surse social-democrate, viitorul BPN al PSD va avea un minimum de patru femei în funcţii de conducere, ca vicepreşedinţi.












În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.