Național

Un tanăr a incendiat casele bărbaţilor care i-au ucis fratele prin tortură

Ziarul de Vrancea
12 aug 2015 785 vizualizări
Un tânăr de 25 de ani din localitatea Sineşti, judeţul Iaşi, a fost arestat preventiv, ieri, fiind suspectat că a incendiat casele a doi dintre bărbaţii care i-ar fi ucis fratele în urmă cu o lună.

Bogdan Constantin Manole este suspectat că, în urmă cu două nopţi, a incendiat casele a doi bărbaţi din Sineşti care, în luna iulie, i-ar fi ucis fratele, secţionându-i o mână şi un picior. Cei doi bărbaţi ale căror case au fost incendiate la un interval de o oră se află în arest preventiv, pentru implicarea, alături de alte cinci persoane, în uciderea tânărului de 20 de ani din localitatea Sineşti.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat că la ambele incendii au fost trimise echipaje de pompieri de la ISU. La una dintre case a fost distruse acoperişul pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, aproximativ 300 de kilograme de materiale textile şi 40 de metri pătraţi de polistiren, iar la cealaltă casă au ars 100 de metri de acoperiş, patru ferestre termopan, mobilierul din patru camere, precum şi cinci uşi.
Tânărul de 20 de ani, Cătălin Manole, a fost găsit de câţiva săteni din localitatea Sineşti, legat de un gard şi având tăiate încheieturile de la o mână şi de la un picior. Localnicii au sunat la numărul de urgenţă 112, iar acolo s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei Iaşi, tânărul fiind încă în viaţă, la momentul respectiv. El a murit însă pe drum către un spital din Iaşi.
Anchetatorii susţineau că uciderea lui Cătălin Manole a fost premeditată, victima şi agresorii având un conflict recent în Italia, după ce tânărul ar fi sustras de la membrii familiei Lupaşcu suma de 5.000 de euro.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.