Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Romanii din diaspora ar putea vota mai uşor

Ziarul de Vrancea
2 aug 2015 374 vizualizări
La cerere, Ministerul Afacerilor Externe va putea amenaja cabine de vot şi în afara misiunilor diplomatice

Registrul Electoral va fi extins şi pentru românii din diaspora. Măsura face parte dintr-un contract-cadru multianual, care se întinde pe patru ani şi care prevede, de asemenea, mentenanţa şi modernizarea Registrului Electoral.  "Noi am reuşit să prindem în buget, anul acesta, o sumă de aproape două milioane de euro, TVA inclusă, urmând de văzut dacă Guvernul va aloca în anii următori fondurile necesare pentru celelalte contracte subsecvente", a afirmat purtătorul de cuvânt al Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ. "Ne dorim ca, în baza modificărilor legislative operate recent, care prevăd că, dacă un numar de cetăţeni români - 100 de cetăţeni limita stabilită pentru alegerea Parlamentului - doresc să li se înfiinţeze o secţie de votare, aceştia pot completa o cerere, urmând ca, în baza cererilor făcute de ei, să se întocmească o listă permanentă, aşa cum există şi în secţiile de votare din România", a declarat Marian Muhuleţ. El a spus că, la alegerile anterioare, pentru românii din diaspora se întocmeau doar liste suplimentare, astfel că cetăţenii români care voiau să voteze mergeau în secţiile de votare din ţările în care îşi aveau reşedinţa sau domiciliul şi erau trecuţi pe listă de către preşedintele secţiei de votare. Ca urmare a extinderii Registrului Electoral şi pentru diaspora, românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate vor putea să înainteze către AEP cereri, urmând ca aceştia să poată vota la secţiile care se vor înfiinţa, în apropierea adresei pe care au comunicat-o AEP. Cei care aleg, însă, să nu dea date despre locul în care doresc să-şi exercite dreptul de vot, vor vota în continuare pe listele suplimentare, la misiunile diplomatice ale României din străinătate. De principiu, cererile romanilor din diaspora vor fi completate online.
Astfel, AEP va centraliza datele, înregistrate în Registrul Electoral, iar pe baza centralizării acestora, va transmite către Ministerul Afacerilor Externe o listă cu oraşele în care trebuie înfiinţate secţii de votare. "MAE va discuta cu oficialii din ţările respective, urmând să identifice spaţii pentru a înfiinţa secţii de votare în localităţile pe care noi le vom indica", a precizat Marian Muhuleţ.
La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, din 2 şi 16 noiembrie 2014, românii din străinătate au ieşit la vot în număr record, însă în mai multe capitale europene cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

PPDD a fuzionat prin absorbţie cu UNPR

Oprea susţine că UNPR are peste 500.000 de membri

PPDD a fuzionat prin absorbţie cu UNPR, în urma unei reuniuni comune a Conferinţei naţionale a UNPR şi a Congresului PPDD. "Vreau să ştiţi că în plan organizatoric suntem şi vom fi tot mai puternici. Noi aveam 358.000 de membri de partid înscrişi la Tribunal, cel mai mare partid din România - PSD avea vreo 500.000, iar celelalte, vreo 100.000 de membri înscrişi. În ultimele 2 luni s-au mai înscris în UNPR peste 70.000 de români. Sunt convins că şi cu dumneavoastră, în momentul de faţă suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR", a spus preşedintele UNPR Gabriel Oprea. El a susţinut că UNPR "trebuie să rămână la guvernare" şi să se consolideze "ca al treilea partid din România".

PSD le-a pus gand rău studenţilor interesaţi de politică

Activităţile de natură politică ar putea fi interzise în campusurile care aparţin unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, potrivit unui proiect de lege iniţiat de 12 deputaţi PSD şi unul al Minorităţilor. Proiectul de lege are un articol unic, acesta prevăzând că: „în unităţile, în instituţiile de învăţământ, în campusurile aparţinând unităţilor şi instituţiilor de învâţământ precum şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios”.
Iniţiatorii susţin că, din experienţa ultimelor campanii electorale, autorităţile electorale locale şi centrale nu consideră că în campusurile universitare ar trebui interzise acţiunile de campanie electorală şi de promovare a unor candidaţi sau a unor formaţiuni politice, întruniri sau mitinguri electorale.
Astfel, „dacă dispoziţia legală ar rămâne cea care este în acest moment în vigoare, cu siguranţă la următoarele scrutinuri electorale, mai exact chiar anul viitor, campusurile unităţilor sau instituţiilor de învăţământ (în special cele universitare) vor fi din nou populate cu evenimente şi acţiuni de tip promovare electorală, acţiuni care vor afecta procesul de pregătire al studenţilor şi îi vor depărta pe aceştia de la procesul de învăţământ”, se arată în expunerea de motive.

Pilotul avionului utilitar prăbuşit în Brăila a murit

Pilotul avionului utilitar prăbuşit sâmbătă în judeţul Brăila, care avea politraumatisme, a murit. Medicii de la Spitalul Judeţean din Brăila au decis transferarea pilotului la Spitalul Floreasca din Capitală, iar pentru preluarea acestuia a fost trimis un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, însă bărbatul a suferit un stop cardio-respirator. Echipajul medical care trebuia să îl aducă la spitalul din Capitală a încercat resuscitarea pilotului, însă fără rezultat, a precizat Raed Arafat. Copilotul avionului utilitar de tip Antonov 2 era în continuare internat la Spitalul Judeţean din Brăila.
Ministerul Afacerilor Interne arată că sâmbătă, în jurul orei 07.42, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă a fost sesizat faptul că un avion utilitar s-a prăbuşit în comuna Stăncuţa, judeţul Brăila. La scurt timp după producerea accidentului, pilotul şi copilotul avionului utilitar au fost preluaţi cu două ambulanţe, fiind transportaţi, în stare stabilă, la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila. Pilotul, în vârstă de 59 ani, avea politraumatisme, iar copilotul, în vârstă de 59 de ani, a suferit traumatisme la torace şi la membrul inferior stâng, care nu îi pun viaţa în pericol, a precizat MAI. Potrivit martorilor, cei doi au ieşit din aparatul de zbor pe picioarele lor, au fost conştienţi şi au cooperat cu personalul medical.
Conform unor surse locale, avionul aparţine firmei Pegas din Galaţi şi a fost închiriat de o firmă din Brăila pentru a împrăştia îngrăşământ. Aceleaşi surse spun că avionul de tip Antonov 2, construit înainte de 1980, era în stare bună de funcţionare, iar pilotul are aproximativ 6.000 de ore de zbor.

Peste 78.300 de avorturi în 2014

Datele transmise de Ministerul Sănătăţii arată că, în anul 2014, la nivel naţional au fost 78.371 de avorturi, dintre care 44.283 la cerere. Cel mai mare număr de avorturi - 39.956 - s-a înregistrat în mediul urban, în timp ce în cel rural au fost 38.415 de cazuri. În rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani au fost înregistrate 544 de avorturi, la categoria de vârstă 15-19 ani au fost 7.287 de cazuri, iar în cazul tinerelor între 20 şi 24 de ani au fost 15.316 de avorturi. Cele mai multe avorturi - 19.210 - au fost în cazul tinerelor cu vârsta între 25 şi 29 de ani, în timp ce la categoria de vârstă 30-34 de ani au fost înregistrate 16.656 de cazuri, la categoria de vârstă 35-39 de ani - 13.533 şi la femeile între 40 şi 44 de ani - 5.306. În cazul femeilor cu vârsta între 45 şi 49 de ani au fost înregistrate 498 de avorturi, iar cel mai mic număr de cazuri - 21 - s-a înregistrat în cazul femeilor care au peste 50 de ani.
Datele centralizate de Ministerul Sănătăţii arată că anul trecut au fost cu 8.061 de cazuri mai puţine faţă de 2013, când la nivel naţional s-au înregistrat 86.432 de avorturi.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.