Național

Procurorii supralicitează: Udrea a mai luat trei şpăgi

Ziarul de Vrancea
16 feb 2015 478 vizualizări
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ieri un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, în dosarul Gala Bute, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme.

Potrivit DNA, una dintre faptele de luare de mită are legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec. Procurorii susţin că, în 2010, Elena Udrea ar fi primit, indirect, mai multe foloase materiale de la reprezentanţii SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe localităţi în cadrul programului "Schi pentru România". "SC Termogaz Company SA a transferat suma totală de 695.367,06 lei în patrimoniul inculpatului Lungu Ştefan, consilierul personal al ministrului, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziţie (…) Lungu Ştefan a folosit banii astfel obţinuţi parţial în interes personal, iar parţial, la cererea ministrului Udrea Elena Gabriela, pentru plata unor servicii de publicitate şi monitorizare a mediului online de care au beneficiat aceasta şi partidul din care făcea parte Udrea Elena Gabriela", arată DNA. O a doua faptă de luare de mită ar avea legătură, potrivit procurorilor, cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii (CNI) către SC Consmin SA.
Procurorii susţin că, în perioada 2010 - 2011, Elena Udrea, împreună cu Ana Maria Topoliceanu, directorul CNI la data faptelor, ar fi primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul SC Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.
O a treia faptă de luare de mită vizează finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani. Procurorii susţin că, în 2011, Elena Udrea ar fi cerut şi primit de la Adrian Gardean foloase materiale în valoare de 10 la sută din plăţile efectuate de MDRT pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

Marius Striblea: Elena Udrea a intrat în istorie

Avocatul Marius Striblea a declarat, ieri, la ieşirea din sediul DNA, că probabil Elena Udrea "a intrat în istorie", deoarece în cazul clientei sale s-au făcut şapte cereri către Parlament pentru începerea urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă, într-un interval de timp foarte scurt. "Oricum, nu ştiu dacă a mai existat un parlamentar român care să fie atât de cerut spre urmărire penală, spre reţinere, spre arestare. S-au adus la cunoştinţă învinuirile pentru care Parlamentul a încuviinţat urmărirea penală şi urmează ca în funcţie de răspunsul Parlamentului, dacă se va da aviz sau nu, să dăm o declaraţie completă pentru toate acuzaţiile", a afirmat apărătorul Elenei Udrea. Referitor la posibilitatea ca Elena Udrea să meargă încătuşată în faţa colegilor din Parlament la discutarea noi solicitări a DNA pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă în urma unor noi acuzaţii, Striblea a precizat că nu ştie dacă procedura presupune obligatoriu pentru clienta lui să se adreseze Camerei. Întrebat dacă Elena Udrea doreşte ca şi alte persoane care se aflau în conducerea PDL, respectiv cele nominalizate de fostul ministru Gabriel Sandu, să fie citate la DNA, Striblea a menţionat : "Doamna Udrea a arătat că sunt nenumărate persoane care au fost indicate în aceste denunţuri şi care nu au fost încă citate şi este anormal, şi sigur că poate să pară suspect, că a fost numai ea citată şi doar ea se află în arest. Nu în sensul că trebuie să fie şi alţii în această stare, ci în sensul că este imposibil ca un singur om să tragă ponoasele dintr-un întreg dosar".
Elena Udrea se află în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft".




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.