Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: PSD şi PNL susţin cu jumătate de gură reducerea numărului de parlamentari

Ziarul de Vrancea
28 ian 2015 311 vizualizări
Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat ieri, la finalul consultărilor de la Cotroceni, că a susţinut referendumul din 2009 pentru 300 de parlamentari, însă în prezent a pledat pentru reducere anumărului de aleşi fără să poată spune numărul exact al acestora.

Blaga a fost întrebat dacă la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis s-a abordat subiectul reducerii numărului de parlamentari la 300, prin aplicarea referendumului din 2009 despre care Curtea Constituţională a menţionat în 2012 că este obligatoriu la revizuirea legislaţiei electorale. "Bineînţeles că am discutat, dar nu putem spune un număr de parlamentari, că avem o Constituţie. Curtea Constituţională ştiu ce a spus, numai că în acest moment discutăm de un Parlament bicameral, Cameră şi Senat, pe acelaşi sistem de alegere senatorilor şi deputaţilor, asta este Constituţia. Iar legea nu ştiu exact, trebuie păstrat principiul proporţionalităţii, câţi parlamentari o să fie, şi v-am spus care este reţinerea noastră şi cred că nu doar a noastră. Nu poţi, eu cel puţin nu cred că este bine, şi nu cred că este sănătos şi chiar nu ştiu cât de moral, ca... – cu tot respectul pentru dreptul câştigat şi noi nu vom afecta niciodată reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament – dar dacă am merge otova 200 de deputaţi şi 100 de senatori, automat grupul minorităţilor naţionale, alte cât cea magiară, ar fi al treilea partid din România. Oare e în regulă?", a răspuns Blaga. El a fost întrebat dacă în 2009, în campania electorală, a susţinut referendumul pentru 300 de parlamentari. "L-am susţinut şi acum, am susţin reducerea numărului de parlamentari. Dacă se poate, şi la 300, dar... bicameralism. Dar nu vă putem spune acuma numărul exact", a mai spus Blaga.
Şi liderul PSD, Victor Ponta, s-a arătat de acord cu reducerea numărului de parlamentari, dar a evitat să detalieze. "Suntem de acord cu reducerea numărului de parlamentari şi, în cadrul Comisiei speciale, trebuie găsită exact reprezentarea care să ducă şi la reducerea numărului de parlamentari, şi la o reprezentare corectă a tuturor cetăţenilor", a afirmat Ponta după întalnirea cu preşedintele Iohannis.

Un apropiat al familiei Iohannis, găsit spânzurat în casă

Directorul tehnic al societăţii de transport în comun din municipiul Sibiu, Cristian Gheorghe Pavel, apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis, a fost găsit spânzurat, ieri, într-una din locuinţele familiei sale. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat că, în jurul prânzului, a fost semnalat la 112 că directorul tehnic al societăţii de transport în comun din municipiul Sibiu SC Tursib, Cristian Gheorghe Pavel, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit spânzurat într-una din locuinţele familiei sale, trupul neînsufleţit fiind găsit de către soţia lui Pavel. "Până în momentul de faţă, nu există suspiciuni de omor sau de producere a altor fapte cu violenţă, cel mai probabil fiind vorba despre o sinucidere", a declarat Luciana Balteş.
Cristian Gheorghe Pavel era soţul consilierului local FDGR Anita Pavel.
Familia Pavel este cunoscută pe plan local ca făcând parte din cercul de apropiaţi ai familiei preşedintelui Klaus Iohannis, fiind invitaţi atât la petrecerea desfăşurată la locuinţa şefului statului imediat după alegeri, cât şi la petrecerea de Revelion din Mărginimea Sibiului.

Şeful interimar al Poliţiei Timiş, suspectat de luare de mită

Gheorghe Popescu, adjunctul şefului Poliţiei Timiş, numit interimar la conducerea instituţiei după arestarea şefilor Poliţiei Judeţene, a fost audiat ieri la DNA Timişoara, fiind suspectat de luare de mită. Potrivit unor surse judiciare, Popescu este cercetat într-un alt caz de corupţie, dosarul acestuia neavând legătură cu acela în care colegii săi din conducerea Poliţiei Judeţene Timiş au fost arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie.
Gheorghe Popescu a condus interimar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, până marţi, când la conducerea instituţiei a fost împuternicit de către IGPR Ion Mirescu, cel care a condus, până acum, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
Gheorghe Popescu a fost desemnat de către IGPR, săptămâna trecută, să conducă interimar Poliţia Judeţeană Timiş, după ce şeful IPJ Timiş, Sorin Muntean, unul din cei trei adjuncţi ai acestuia Florin Bolbos şi şeful Poliţiei Rutiere Timiş, Marcel Crăciunescu, au fost arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.