Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Un roman din cinci crede în vrăjitoare

Ziarul de Vrancea
2 nov 2014 719 vizualizări
De asemenea, jumătatea dintre conaţionali susţin că au avut vise premonitorii, potrivit unui sondaj IRES

Un român din trei consideră că interpretarea viselor îl poate ajuta în viaţa de zi cu zi şi că horoscopul este o modalitate eficientă de a anticipa evenimentele, relevă sondajul "Românii şi superstiţiile lor", realizat de IRES. Potrivit aceleiaşi cercetări, aproape jumătate dintre români (49%) cred în visele premonitorii, un procent apropiat (44%) afirmând că au avut astfel de vise. Din rândul celor care susţin că au avut vise premonitorii, nu mai puţin de 81% spun că acestea s-au îndeplinit. De asemenea, 41% dintre respondenţi afirmă că lor sau cunoscuţilor li s-au întâmplat "lucruri rele" anticipate prin vise sau prin alte semne.
Un procent mult mai mic, de 19%, crede în existenţa vrăjitoarelor care pot prevedea viitorul, iar 4% recunosc că au apelat la acestea.
Pe de altă parte, majoritatea românilor se consideră norocoşi, însă spun că nu joacă la loto şi nici la pariuri sportive. Conform sondajului, 64% dintre cei chestionaţi se consideră persoane norocoase. În ciuda acestui lucru, doar 22% dintre români spun că joacă la Loto 6/49, doar 18% la loz în plic şi doar 7% la pariuri sportive, potrivit aceleiaşi cercetări.
Pe de altă parte, un român din trei (29%) consideră că are un număr norocos. Cele mai menţionate numere considerate norocoase sunt 13 (23%) şi 7 (22%).
Sondajul IRES a fost realizat la 31 octombrie, pe un eşantion de 1.214 subiecţi cu vârsta de minimum 18 ani.

Femeia care şi-a ucis copilul tăindu-i gatul a fost reţinută

Femeia din localitatea argeşeană Poienarii de Muscel, acuzată că şi-a ucis copilul în vârstă de patru ani, căruia i-a tăiat gâtul cu un cuţit de bucătărie, a fost reţinută sambătă. Gabriela Ţicu, în vârstă de 25 de ani, este suspectată că vineri dimineaţă şi-a ucis băieţelul în vârstă de trei ani şi zece luni, căruia i-a tăiat gâtul cu un cuţit. Apropiaţi ai familiei spun că tânăra era depresivă şi că se afla în această stare de la naşterea copilului.
Gabriel Silviu Ţicu era singurul copil al familiei. Femeia era căsătorită, însă soţul său era plecat de acasă, el lucrând în domeniul petrolier, mama fiind cea care avea grijă de băieţel.
Procurorii care anchetează acest caz au făcut verificări în urma cărora s-a stabilit că femeia nu se află în evidenţe ca fiind bolnavă psihic.
În noaptea de joi spre vineri, tânăra mersese cu mama sa la spitalul din Câmpulung şi revenise acasă în jurul orei 6.00, au declarat surse judiciare. Totodată, surse apropiate anchetei au declarat că procurorii au avut dificultăţi în a comunica cu femeia, aceasta nefiind coerentă. Cel mai probabil, ea va fi supusă unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă are discernământ.

Premiul la Loto 6/49, de peste 34 de milioane de lei, nu a fost câştigat

Premiul categoriei I la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 34 milioane de lei, nu a fost câştigat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate cele şase numere extrase, respectiv, potrivit site-ului Loteriei Române. Reportul categoriei I la Loto 6/49 a ajuns astfel la 34.492.259 de lei, potrivit loto.ro. La categoria a II-a (cinci numere ghicite din şase) s-au înregistrat, duminică, 14 câştiguri a câte 36.393 de lei. Premiile categoriei I nu au fost acordate, duminică, nici la Joker, Noroc, Loto 5/40, Noroc Plus şi Super Noroc.
La Loto 6/49, premiul categoriei I a fost acordat ultima dată în 2 februarie, când un jucător din Galaţi a câştigat peste 3,4 milioane de lei.
Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat la 14 iulie 2013. Premiul categoriei I la Joker nu a mai fost câştigat din 31 mai 2013. Un bărbat din Panciu, judeţul Vrancea, a câştigat atunci un milion de euro.

Captură record de heroină în Bucureşti

Poliţiştii şi procurorii de crimă organizată au făcut sâmbătă, în Capitală, cea mai mare captură de heroină destinată consumatorilor din România: peste 10 kilograme, găsite la un turc şi doi români care au fost duşi, pentru audieri, la sediul central al DIICOT. Surse judiciare au declarat că valoarea heroinei este de circa 250.00 de euro. Înainte să fie vândută consumatorilor, aceasta ar fi urmat să fie amestecată cu glucoză, fapt ce ar fi mărit cantitatea şi ar fi crescut preţul la 350.000 de euro.
Captura record făcută de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată va duce la o criză de heroină în rândul consumatorilor autohtoni, fiind anticipată creşterea cu 40% a preţului unei doze, spun aceleaşi surse. Potrivit anchetatorilor, drogurile au fost aduse din Turcia. Bărbaţii la care a fost găsită heroina sunt suspectaţi de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc.
Cazul a fost instrumentat cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, la acţiune participând şi lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie ai Jandarmeriei Române.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.