Internațional

Starea lui Navalnîi se îmbunătățește, iar acum poate vorbi

Ziarul de Vrancea
9 sep 2020 2159 vizualizări

Autoritățile germane au sporit paza din spital

Politicianul rus de opoziție Aleksei Navalnîi a făcut progrese în procesul de recuperare după otrăvirea cu agentul neurotoxic din clasa Noviciok și acum poate vorbi din nou, a relatat ieri revista Der Spiegel.

Principalul critic la adresa Kremlinului este îngrijit la Spitalul Charite din Berlin după ce a căzut grav bolnav în timpul unui zbor intern luna trecută în Rusia. Germania a cerut Rusiei explicații în legătură cu acest caz, deși Moscova neagă orice implicare. Der Spiegel a mai scris că protecția asigurată de poliția germană pentru Navalnîi a fost sporită, în contextul în care este de așteptat ca opozantul rus să primească mai mulți vizitatori după ce starea i s-a îmbunătățit. “Conform surselor Der Spiegel și Bellingcat (site de investigații jurnalistice - n.r.), Navalnîi poate vorbi din nou și cel mai probabil își poate aminti detalii despre leșinul său”, a adăugat publicația.

“Declarațiile sale ar putea fi periculoase pentru oamenii din spatele atacului”, a precizat Der Spiegel.

În același timp, premierul italian Giuseppe Conte a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin i-a spus că va crea o comisie pentru a investiga otrăvirea lui Navalnîi, mai scrie Reuters.

Pompeo: Otrăvirea, orchestrată de către “oficiali ruși de rang înalt”

Otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi probabil a fost orchestrată de către “oficiali de rang înalt” din Guvernul rus, acuză șeful diplomației americane Mike Pompeo, sporind presiunile internaționale asupra Moscovei. “Atunci când (oamenii) văd eforturile depuse pentru otrăvirea unui disident și recunosc că există șanse puternice ca asta să vină de la oficiali ruși de rang înalt, eu cred că nu e un lucru bun pentru poporul rus”, a declarat secreatrul de Stat american.

Mike Pompeo a reafirmat că Washingtonul și aliații săi europeni vor să vadă Rusia “că-i face să dea socoteală pe cei vinovați”. Americanii încearcă să-i identifice pe vinovați, a anunțat Pomepo. “Este un lucru pe care-l vom examina, evalua și ne vom asigura că facem ceea ce avem de făcut pentru a reduce probabilitatea ca alte lucruri ca acesta să se întâmple din nou”, a declarat șeful diplomației americane. Donald Trump - acuzat adesea de laxism cu privire la Vladimir Putin - declara săptămâna trecută că “nu a văzut încă” probele otrăvirii lui Aleksei Navalnîi, după ce Germania a anunțat că opozantul a fost otrăvit cu un agent neurotoxic “de tip noviciok”.

Pe de altă parte, Moscova a protestat miercuri pe lângă ambasadorul german față de “acuzații nefondate și ultimatumuri” ale Germaniei cu privirela otrăvirea lui Aleksei Navalnîi, amenințând că un refuz de a-i transmite dosarul medical ar fi o “provocare grosolană și ostilă”.

Papa Francisc: Plăcerea culinară și cea sexuală sunt “natură divină”

Papa Francisc, critic al bigotismului care a făcut uneori legea în cadrul Bisericii Catolice, consideră că plăcerea culinară și cea sexuală “sunt pur și simplu de natură divină”, într-un volum de interviuri publicat miercuri în Italia. “Biserica a condamnat plăcerea inumană, brută, vulgară, dar, în schimb, a acceptat întotdeauna plăcerea umană, sobră, morală”, a declarat Suveranul Pontif, răspunzând întrebărilor ce îi erau adresate de Carlo Petrini, un scriitor și expert italian în gastronomie.

“Plăcerea vine direct de la Dumnezeu, ea nu este nici catolică, nici creștină, sau altceva, este pur și simplu divină”, a subliniat papa Francisc. “Plăcerea de a mânca ne folosește pentru a ne păstra sănătatea mâncând, la fel cum plăcerea sexuală este făcută pentru a face iubirea să fie mai frumoasă și pentru a garanta perpetuarea speciei”, a precizat Suveranul Pontif.

Papa se opune categoric “unei moralități bigote” ce refuză noțiunea de plăcere, care a existat în istoria Bisericii Catolice și care constituie “o interpretare greșită a mesajului creștin”. Acea viziune “a făcut uriașe pagube, care se resimt puternic încă și în ziua de azi în anumite cazuri”, a deplâns papa. “Din contră, plăcerea de a mânca, la fel ca plăcerea sexuală, vin de la Dumnezeu”, a insistat liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lumea întreagă.

În noua carte, papa Francisc amintește în trecere admirația lui necondiționată pentru filmul “Festinul Babettei”, a cărui acțiune se desfășoară într-o comunitate protestantă daneză ultra-puritană din secolul al XIX-lea, invitată să participe la un somptuos banchet pregătit de o bucătăreasă franceză care a câștigat la loterie. “Pentru mine, este un imn adus milostivirii creștine și iubirii”, a mărturisit Suveranul Pontif.

Populațiile de animale sălbatice au scăzut cu peste două treimi în 50 de ani

Populațiile de animale sălbatice au scăzut cu peste două treimi în 50 de ani, potrivit unui raport amplu realizat de grupul World Wildlife Fund (WWF), citat de BBC.

Raportul arată că acest „declin catastrofic” nu dă semne de încetinire și avertizează că natura este distrusă de oameni cu o viteză fără precedent.

Natura este „în cădere liberă” pe măsură ce ardem păduri, pescuim mai mult decât necesar și distrugem zonele sălbatice, a spus Tanya Steele, director la WWF.

„Ne distrugem lumea - singurul loc pe care îl numim acasă - punându-ne în pericol sănătatea, siguranța și supraviețuirea pe Pământ. Natura ne trimite acum un disperat SOS și a mai rămas puțin timp”, a subliniat ea.

Pentru acest raport au fost analizate mii de specii de animale sălbatice, monitorizate de conservaționiști în habitate de peste tot din lume.

Ei au înregistrat, în medie, o scădere de 68% în cazul a peste 20.000 populații de mamifere, păsări, amfibieni, reptile și pești din 1970 până astăzi.

Declinul este o dovadă clară a distrugerii provocate de activitatea umană asupra mediului natural, a spus dr. Andrew Terry, director la Zoological Society of London (ZSL).

„Dacă nu se schimbă ceva, populațiile vor continua să scadă, fără îndoială, ducând la dispariția faunei sălbatice și amenințând integritatea ecosistemelor de care depindem”, a adăugat el.

Raportul mai arată că pandemia de Covid-19 este un memento puternic pentru modul în care oamenii și natura sunt interconectați.

Factori despre care se crede că duc la apariția pandemiilor - inclusiv dispariția unor habitate și folosirea și comercializarea animalelor sălbatice - se numără între cei care stau la baza declinului vieții sălbatice.

Dacă sunt luate măsuri urgente de conservare și dacă oamenii își schimbă modul de a produce și consuma hrana, acesta poate fi oprit.

International Union for Conservation of Nature (IUCN) a evaluat peste 100.000 de specii de plante și animale, iar peste 32.000 de specii sunt amenințate cu dispariția.

În 2019, un grup de oameni de știință din mai multe țări a concluzionat că 1 milion de specii (500.000 de animale și plante și 500.000 de insecte) sunt amenințate cu extincția, unele în decurs de decenii.

După acest raport al WWF, Organizația Națiunilor Unite urmează să prezinte marți cea mai recentă analiză a sa asupra stadiului naturii la nivel global.

Sondaj: Joe Biden îl devansează pe Donald Trump în șase state indecise

Democratul Joe Biden îl devansează pe Donald Trump într-un sondaj de opinie realizat de CNBC/Change Research în șase state indecise, în condițiile în care Convenția Națională Republicană nu a schimbat nimic în cursa pentru Casa Albă.

În Arizona, Florida, Michigan, Carolina de Nord, Pennsylvania și Wisconsin, fostul vicepreședinte Biden îl devansează pe președintele Trump cu 49% la 45%, potrivit sondajului publicat miercuri. În sondajul publicat acum două săptămâni, după Convenția Democrată, dar înainte de Convenția Republicană, avansul deținut de Biden era de 49% la 46%.

Biden are cel puțin un avans strâns în toate cele șase state, care vor juca un rol major în stabilirea câștigătorului alegerilor prezidențiale de pe 3 noiembrie.

Sondajul are o marjă de eroare de plus/minus 1,4 puncte procentuale.

Cu toate că avansul lui Joe Biden s-a redus în sondaje atât la nivel național cât și în statele indecise, față de maximele atinse în cea mai dificilă perioadă a pandemiei de coronavirus, din iunie și iulie, sondajul realizat de CNBC/Change Research arată o cursă electorală în mare parte neschimbată de evenimentele din ultimele săptămâni.

Studiu: Niciun semn de viață extraterestră după scanarea a 10,3 milioane de stele

Oamenii de știință au finalizat cea mai amplă cercetare până la această dată referitoare la căutarea unor dovezi ale existenței civilizațiilor extraterestre prin scanarea a aproximativ 10,3 milioane de stele cu ajutorul unui radiotelescop din Australia, dar nu au descoperit nimic... până acum, cel puțin.

În căutarea unor semne de viață dincolo de sistemul nostru solar, cercetătorii vânează așa-numitele “tehnosemnături”, precum semnalele de comunicație, care ar putea proveni de la ființe extraterestre inteligente.

Cu ajutorul telescopului Murchison Widefield Array (MWA), instalat într-o regiune izolată din Australia, oamenii de știință au căutat unde radio de frecvență redusă - frecvențe similare posturilor de radio FM - provenite de la stele din constelația Vela. Concluziile au fost publicate săptămâna aceasta în revista științifică Publications of the Astronomical Society of Australia.

“Nu este suprinzător că nu am găsit nimic. Există încă atât de multe variabile necunoscute”, a declarat miercuri astrofizicianul Chenoa Tremblay. “Nu știm când, cum, unde sau ce fel de semnal am putea primi care să reprezinte un indiciu că nu suntem singuri în galaxie”, a precizat el. Deși cercetarea a fost de 100 de ori mai profundă și mai extinsă decât până acum, potrivit astrofizicianului Steven Tingay, numărul stelelor scanate este relativ mic în termeni cosmici. “Zece milioane de stele par să însemne mult. Cu toate acestea, potrivit celei mai precise evaluări pe care am realizat-o, există circa 100 de miliarde de stele (în galaxia Caleea Lactee). Asta înseamnă că am analizat doar 0,001% din galaxia noastră”, a spus Tremblay. “Să ne imaginăm că în oceane ar trăi doar 30 de pești și am încerca să-i găsim monitorizând o suprafață de mărimea unui piscine din spatele casei. Șansele de a găsi unul dintre acești pești ar fi foarte mici”.

Cer “în flăcări”, în San Francisco

Locuitorii din orașul San Francisco și din alte regiuni de pe coasta vestică a Statelor Unite s-au trezit miercuri sub un cer portocaliu-închis, demn de o scenă de Apocalipsă din filmele SF, din cauza fumului generat de incendiile de vegetație care continuă să devasteze statul american California, informează AFP. Amestecul de ceață și fum a oferit acestui oraș o atmosferă suprarealistă, ca și cum Soarele nu ar fi reușit să răsară în timpul zilei. Circulând pe străzile din San Francisco în jurul orei prânzului - cu farurile aprinse - locuitorii orașului puteau fi văzuți prin ferestre în timp ce lucrau la laptopuri la lumina lămpilor și veiozelor.

“Cerul portocaliu este cauzat de fumul ridicat în aer de două focare de incendii”, a scris pe Twitter Agenția pentru controlarea poluării atmosferice din San Francisco.

“Aceste particule de fum dispersează lumina albastră și nu permit decât razelor galbene, portocalii și roșii să ajungă la suprafață, fapt care dă cerului această culoare portocalie”, a explicat aceeași agenție.

Pe măsură ce fumul devine tot mai dens în anumite zone, el blochează lumina Soarelui, au adăugat specialiștii americani.

Peste 20 de focare devastează statul California și aproape 1.000 de pompieri luptă cu flăcările din focarul Creek Fire, în regiunea Fresno, din nordul acestui stat american, care s-au propagat pe o suprafață de peste 56.000 de hectare. Incendiile se întind de la frontiera cu Canada, din statul Washington, și până la granița cu Mexicul, în apropiere de San Diego, un oraș din California, unde aproape 7.000 de hectare au fost distruse, potrivit autorităților locale.

Coronavirus: Peste 900.000 de decese în întreaga lume

Pandemia cauzată de noul coronavirus a ucis peste 900.000 de persoane în întreaga lume de când au apărut primele cazuri în China, în decembrie, potrivit unui bilanț realizat de AFP din surse oficiale, miercuri, la 21:30 GMT. În total, au fost înregistrate 900.052 de decese la nivel mondial din 27.711.866 de cazuri declarate. America Latină și Caraibe sunt regiunea cea mai afectată, cu 300.340 de morți, înaintea Europei (219.616). Mai mult de jumătate din decesele cauzate la nivel gobal de COVID -19 au fost înregistrate în patru țări: Statele Unite (190.478), Brazilia (127.464), India (73.890) și Mexic (68.484).

Inima unui fost primar din Belgia, găsită într-o fântână

După ce mulți ani a fost considerată un mit urban, legenda despre inima unui fost primar al orașului Verviers din estul Belgiei s-a dovedit adevărată, după ce organul a fost găsit îngropat într-o fântână. O cutie de dimensiuni mici din metal, care conținea inima lui Pierre David, închisă într-un borcan umplut cu etanol, a fost descoperită luna trecută în timpul lucrărilor de renovare la fântâna din piatră a orașului. Relicva este menționată în documentele civice, dar până a fost descoperită “nimeni nu a crezut cu adevărat”, după cum a declarat pentru Reuters consilierul orașului Verviers, Maxime Degey. “Astăzi, legenda nu mai este o legendă. Este o realitate”, a adăugat el.

Pierre David, primul primar al orașului după ce Belgia a devenit țară independentă, era încă în funcție când a murit în 1839 după ce a căzut dintr-o clădire.

Autoritățile au construit o fântână în cinstea primarului și, cu permisiunea familiei sale, i-au amplasat inima sub o piatră a monumentului, în 1883.

Cutia a fost expusă la Muzeul de Arte Frumoase și Ceramică Verviers.

Obiectul va fi amplasat în locul în care a fost găsit, la “Fontaine David” din piața Place Verte, după finalizarea lucrărilor de renovare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.