Internațional

Sondaj: Britanicilor li se face deja dor de UE

Ziarul de Vrancea
16 dec 2017 571 vizualizări

Procentul celor care vor ca țara lor să rămână depășește procentul fanilor “Brexit” cu 10 puncte, cea mai mare marjă de la referendumul din iunie 2016

Un total de 51% dintre britanici sunt acum pentru rămânerea țării lor în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj realizat de institutul de cercetare BMG pentru ziarul The Independent.  1.508 de adulți au fost intervievați între 5 și 8 decembrie pentru sondajul difuzat sâmbătă și numai 41% s-au declarat acum în favoarea părăsirii UE de către Marea Britanie. Aceasta înseamnă că cei care vor ca țara lor să rămână îi depășesc pe cei care doresc să iasă din UE cu 10 puncte, cea mai mare marjă de la referendumul din iunie 2016. 7% dintre respondenți au declarat că "nu știu" ca răspuns la întrebarea "Ar trebui ca Regatul Unit să rămână membru al Uniunii Europene sau să părăsească Uniunea Europeana?".

În referendumul din 2016, britanicii au votat cu 52 contra 48% pentru a părăsi blocul comunitar, într-o campanie condusă de Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP) și eurosceptici din cadrul Partidului Conservator.

Vineri, liderii UE și-au dat acordul pentru începerea următoarei faze a negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexitului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.