Internațional

MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE:Un nud rar pictat de Modigliani a stabilit un record mondial

Ziarul de Vrancea
24 apr 2018 579 vizualizări

Un nud rar pictat de Amedeo Modigliani a stabilit un record mondial, după ce a fost estimat să se vândă la 150 de milioane de dolari, aceasta fiind cea mai mare valoare estimată pentru o lucrare de artă înainte de licitarea acesteia, a anunțat, marți, casa Sotheby's, care a prezentat tabloul în Hong Kong.

Pictată în anul 1917, lucrarea „Nu couché (sur le côté gauche)" este una dintre cele nouă nuduri pictate de Modigliani care sunt deținute de colecționari privați. Astfel, vânzarea acestei lucrări este extrem de rară.

Cu o lățime de 147 de centimetri, pictura în ulei este cea mai mare lucrare a artistului italian. Tabloul este prima lucrare a lui Modigliani în care apare întregul corp nud al unei femei pictat pe pânză.

Pictura se va afla în centrul unei licitații de lucrări de artă care va fi organizată pe 14 mai în New York de casa Sotheby's.

Identitatea colecționarului care vinde această lucrare de Modigliani nu a fost dezvăluită de Sotheby's.

Recordul anterior pentru valoarea estimată a unei lucrări de artă înainte de vânzarea acesteia la o licitație a fost de 140 de milioane de dolari, pentru tabloul „Les femmes d'Alger (version O)", de Pablo Picasso. Acesta a fost stabilit în 2015, în New York, la casa de licitații Christie's. Un alt nud pictat de Modigliani a fost vândut pentru 170,4 milioane de dolari în New York, în 2015, unui colecționar chinez.

Cel mai recent record în privința prețului la care a fost adjudecată o lucrare de artă a fost stabilit în  2017, de tabloul „Salvator Mundi”, de Leonardo da Vinci, care a fost vândut la prețul de 450 de milioane de dolari. Lucrarea fusese estimată la 100 de milioane de dolari.

Un influent guru indian, condamnat la închisoare pe viață

Justiția indiană l-a condamnat ieri pe influentul guru Asaram Bapu la închisoare pe viață, după ce l-a găsut vinovat de violarea unei discipole adolescente, a anunțat unul dintre avocații săi, scrie AFP. "Asaram a fost condamnat la închisoare pe viață, până la moartea sa”, a declarat pentru AFP Rajendra Singh, unul dintre consilierii condamnatului. Apărarea și-a anunțat intenția de a face apel împotriva acestei hotărâri.

Alt guru indian Gurmeet Ram Rahim Singh, a fost condamnat, în august 2017, la 20 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de viol. Acest caz a provocat un adevărat haos în India și numeroase ciocniri între susținătorii lui Gurmeet Ram Rahim Singh și forțele de ordine. Zeci de persoane au fost ucise atunci, după ce mii de adepți au semănat teroarea pe străzile mai multor orașe din nordul Indiei.

Inventator danez, condamnat pe viață pentru uciderea unei jurnaliste suedeze

Inventatorul danez Peter Madsen a fost condamnat ieri la închisoare pe viață, fără posibilitatea de a fi eliberat condiționat, după ce a fost găsit vinovat de uciderea jurnalistei suedeze Kim Wall la bordul submarinului său, relatează BBC News. Procuratura l-a acuzat că a planificat s-o ucidă pe Wall, în vârstă de 30 de ani la momentul faptelor, fie sufocând-o, fie tăind-o la gât. Rămășițele ei, dezmembrate, au fost găsite în mare pe 21 august, la 11 zile după ce l-a intervievat pe inventator la bordul submarinului său. Madsen, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat de un tribunal din Copenhaga.

Wall se documenta în vederea unui material despre Madsen și a fost văzută ultima oară pe 19 august, plecând împreună cu acesta la bordul submarinului de 40 de tone pe care l-a construit, UC3 Nautilus. Prietenul jurnalistei a alertat autoritățile în ziua următoare, după ce aceasta nu s-a întors din călătorie. Madsen a fost salvat pe mare, după ce submarinul său s-a scufundat, în aceeași zi. Poliția crede că el și-a scufundat submarinul.

Corpul mutilat al lui Wall a fost descoperit de către un biciclist pe 21 august, iar capul, picioarele și hainele, depuse în pungi cu lest, au fost descoperite pe poliție abia pe 6 octombrie.

După ce a fost arestat, Madsen și-a schimbat versiunea despre ceea ce s-a întâmplat la bordul submarinului în mai multe rânduri.

În deschiderea procesului său, luna trecută, procuroriii au afirmat că îl suspectează de ”tendințe psihopate”, după ce anchetatorii au găsit pe computerul său filme cu femei torturate și mutilate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.