Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE:Studiu: 8 din 10 foști studenți Erasmus s-au angajat în primele 3 luni de la absolvire

Ziarul de Vrancea
20 mai 2019 2935 vizualizări

Dintre toți studenții Erasmus^, cei care provin din Europa de Est se identifică cel mai mult cu UE

Peste 70% dintre foștii studenți Erasmus^ afirmă că înțeleg mai bine ceea ce doresc să facă în cariera lor viitoare atunci când se întorc din străinătate, arată Studiul de impact privind Erasmus^ în învățământul superior, elaborat de Comisia Europeană. Potrivit acestuia, 80% dintre studenți au fost angajați în termen de trei luni de la absolvire, iar 72% dintre aceștia au declarat că experiența în străinătate i-a ajutat să obțină primul loc de muncă. De asemenea, nouă din zece foști studenți Erasmus^ au declarat că utilizează competențele și experiențele dobândite în străinătate în activitatea lor zilnică, mai arată același studiu. Peste 90% din studenții Erasmus^ își îmbunătățesc capacitatea de a lucra și de a colabora cu persoane din culturi diferite și consideră că au o identitate europeană.

Cercetarea mai arată că programul a avut cel mai mare impact asupra studenților care erau mai puțin convinși în legătură cu UE înainte de a participa la programul de schimb și asupra studenților care au petrecut timp într-o țară mai diferită din punct de vedere cultural de țara lor. Dintre toți studenții Erasmus^, cei care provin din Europa de Est se identifică cel mai mult cu UE.

În privința cadrelor didactice universitare, studiul arată că peste 80 % din cadrele didactice universitare raportează că experiența dobândită în străinătate a condus la dezvoltarea unor programe de învățământ mai inovatoare. Mai mult decât atât, două din trei universități participante au declarat că proiectele la nivelul UE contribuie, de asemenea, la sporirea incluziunii sociale și a nediscriminării în învățământul superior.

Din studii reiese și faptul că foștii studenți Erasmus sunt mai mulțumiți de locurile lor de muncă în comparație cu cei care nu au mers în străinătate. Aceștia au, de asemenea, o carieră mai internațională și au de aproape două ori mai multe șanse să lucreze în străinătate. Erasmus sprijină, de asemenea, spiritul antreprenorial. Unul din patru proiecte de cooperare a contribuit la educația antreprenorială și a consolidat spiritul antreprenorial. O treime din proiecte au contribuit la crearea de spin-off-uri și de întreprinderi nou-înființate.

Cercetarea a avut la bază feedback-ul primit de la aproape 77. 000 de studenți și membri de personal, precum și de la peste 500 de organizații.

Ucraina: Noul președinte convoacă alegeri anticipate

Noul președinte al Ucrainei, comediantul Volodimir Zelenski, a anunțat la ceremonia de învestire în funcție că vor avea loc alegeri anticipate, informează BBC. Alegerile urmau să aibă loc octombrie 2019. Însă la ceremonia de la Kiev, Zelenski a afirmat: „Dizolv Verkhovna Rada (parlamentul)”. El a afirmat că prioritatea sa va fi să oprească conflictul cu rebelii pro-Rusia din estul țării. Un novice în lumea politicii, el a avut o platformă anti-corupție puternică în timpul campaniei. „Trebuie să ajungă la putere oamenii care vor lucra în slujba publicului”, a precizat el.

Fostul star de televiziune, care a jucat rolul unui președinte ucrainean într-o comedie, a obținut o victorie categorică în alegerile prezidențiale de luna trecută. „Trebuie să fim islandezi la fotbal, israelieni când vine vorba de apărarea țării și japonezi în domeniul tehnologiei”, a declarat Zelenski. Făcând referire la Rusia, fără să precizeze direct, el a afirmat că ucrainenii trebuie să devină precum elvețienii în capacitatea lor de a trăi fericiți unii cu alții, în ciuda diferențelor. „Primul nostru obiectiv este oprirea ostilităților în Donbass”, a afirmat Zelenski, făcând referire la regiunea estică controlată de rebelii pro-Rusia.

Zelenski l-a înlocuit la putere pe fostul președinte Petro Poroșenko, cel care și-a început mandatul în 2014. Zelenski a oferit puține detalii privind planurile sale de când a câștigat categoric pe 21 aprilie. Responsabilitatea de a convinge poporul că este omul potrivit pentru funcție a revenit unei echipe de consilieri. La ceremonie, Zelenski a primit simbolurile de aur ale biroului, inclusiv un sceptru.

Televiziunea de stat a informat că niciun oficial rus nu a fost invitat la ceremonia de învestire. Zelenski a vorbit în ucraineană la ceremonie însă la un moment dat, făcând referire la conflictul din est, a trecut la rusă, afirmând: „Sunt convins că pentru ca acest dialog să înceapă, trebuie să vedem întoarcerea acasă a tuturor prizonierilor ucraineni”, acesta fiind aparent un mesaj către guvernul rus.

Zelenski a preluat conducerea unei țări care are de gestionat mai multe provocări, printre care și situația precară a economiei și un război cu separatiștii pro-Rusia din estul țării în urma căruia au murit peste 13.000 de persoane de la anexarea Crimeei de către Moscova în 2014. El este cunoscut pentru faptul că a jucat într-un serial de televiziune din Ucraina. În serial, Zelenski portretizează un profesor care este ales neașteptat drept noul președinte după ce un discurs al său anti-corupție este postat online de studenți.

NY Times: Angajați ai Deutsche Bank au recomandat reclamarea unor tranzacții efectuate de Trump

Specialiști în prevenire spălării banilor de la Deutsche Bank au recomandat în 2016 și 2017 ca mai multe tranzacții ale unor entități controlate de președintele Donald Trump și ginerele său Jared Kushner să fie raportate ca suspecte la o agenție de combatere a delictelor federale, a relatat publicația New York Times.

Mai mulți foști și actuali angajați ai Deutsche Bank au spus că directorii băncii germane, care a împrumutat miliarde de dolari companiilor lui Trump și Kushner, au respins recomandările angajaților. Potrivit New York Times, tranzacțiile, dintre care unele au implicat o fostă fundație a lui Trump, au declanșat alarme într-un sistem de computere care detectează activități ilegale, potrivit unor foști angajați ai instituției financiare. Membri ai personalului specializat în complianță, care au analizat atunci tranzacțiile, au pregătit rapoarte despre așa-numite activități suspecte despre care au considerat că ar trebui trimise la o divizie a Departamentului pentru Trezorerie care supraveghează delictele financiare, a arătat publicația. Deutsche Bank a negat informațiile. “Niciodată un investigator nu a fost împiedicat să cerceteze o activitate identificată ca posibil suspectă. Mai mult decât atât, sugestia că oricine a fost redistribuit sau concediat pentru a acoperi o îngrijorare referitoare la un client este în mod categoric falsă”, a anunțat banca într-un comunicat.

Acțiunile Deutsche Bank au scăzut cu 1,5% în urma informațiilor, înainte de deschiderea bursei din Frankfurt. New York Times a relatat că angajații bancari au considerat decizia de a nu raporta tranzacțiile drept rezultatul unei abordări permisive a legislației de prevenire a spălării banilor. Aceștia au afirmat că era o practică a directorilor băncii de a respinge rapoarte pentru a proteja relațiile cu clienții profitabili. O angajată care a evaluat o parte din tranzacții a spus că a fost concediată anul trecut, după ce a pus sub semnul întrebării practicile băncii.

Un purtător de cuvânt al Trump Organization a declarat pentru Reuters că “articolul este un nonsens. “Nu avem cunoștință despre avertismente legate de tranzacțiile cu Deutsche Bank. De fapt, nu avem conturi operaționale la Deutsche Bank”, a spus purtătorul de cuvânt. Acesta a calificat acuzațiile ca fiind “inventate și complet false”. Oficiali ai Deutsche Bank și ai Kushner Companies nu au fost disponibili imediat pentru comentarii.

Potrivit New York Times, natura tranzacțiilor nu este clară. Unele dintre aceste tranzacții au implicat transferuri de bani către și dinspre entități sau persoane din străinătate, pe care angajații băncii le-au considerat suspecte. Informațiile au ieșit la iveală într-o perioadă în care autorități din Congres și statul New York investighează relația dintre Trump, familia sa și Deutsche Bank și cer documente legate de orice activitate suspectă. Trump a început o acțiune în justiție pentru a bloca citațiile Camerei Reprezentanților care solicită datele sale financiare care au fost trimise către Deutsche Bank, Capital One Financial și firma de contabilitate Mazars.

Elvețienii votează în favoarea unor controale mai stricte privind armele

Elvețienii au votat în favoarea unor controale mai stricte privind armele pentru a respecta astfel regulile Uniunii Europene, relatează BBC. Aproape 64% dintre votanții de la referendumul de duminică au susținut restricții pentru armele semi-automate și automate, conform rezultatelor finale. Elveția nu face parte din UE, însă ar fi riscat să fie exclusă din zona Schengen dacă ar fi votat „nu”. Aproape 48% dintre familiile din Elveția dețin o armă – printre cele mai ridicate procente din Europa. UE a făcut apel la Elveția să își înăsprească restricțiile privind armele pentru a respecta regulile adoptate de blocul european după atacurile teroriste de la Paris din 2015.

Propunerea inițială a UE a stârnit controverse în Elveția pentru că interzicea soldaților să își păstreze armele de asalt după retragere.

Oficialii elvețieni au negociat pentru a obține concesii, însă unii activiști au argumentat că aceste reguli încalcă totuși drepturile cetățenilor. După atacurile din 2015, UE a făcut apel la țările din spațiul Schengen să impună noi restricții asupra armelor automate și semi-automate. Acestea cer: o interzicere a armelor care pot trage focuri multiple rapid, interzicerea sau restricții dure asupra armelor automate sau semi-automate, fiecare deținător de astfel de arme să fie cunoscut poliției din Europa iar toate componentele armelor esențiale să fie înregistrate electronic. Guvernul elvețian a făcut apel la cetățeni să susțină aceste schimbări, argumentând că apartenența la spațiul Schengen a fost benefică pentru economia Elveției și în lupta pentru justiție.

Brazilia: Atac armat într-un bar, soldat cu 11 morți

Mai mulți atacatori au ucis 11 persoane într-un bar din Brazilia, conform rapoartelor, oficialii confirmând că a avut loc „un masacru”, relatează The Guardian. Site-ul de știri G1 a informat că șapte atacatori au fost implicați în atacul din orașul Belem din statul nordic Para, o persoană fiind rănită, conform poliției. G1 precizează că atacatorii au ajuns la bar în trei mașini și o motocicletă pentru ca apoi să ucidă șase femei și cinci bărbați duminică după-amiaza. Aproape toate victimele au fost împușcate în cap, conform secretarului de securitate publică din Para, Ualame Machado. „Bineînțeles că avem câteva piste de investigație, care sunt confidențiale, însă toate vor fi analizate cu foarte mare atenție”, a declarat Machado la o conferință de presă. Nu se știe motivul atacului și nicio persoană nu a fost arestată. O purtătoare de cuvânt a statului Para, Natalia Mello, a declarat: „A avut loc un masacru, se poate confirma”. Oficialii statului nu au mai răspuns la apeluri iar poliția și armata de asemenea nu au putut fi contactate.

La sfârșitul lui martie, guvernul federal a trimis trupe ale Gărzii Naționale la Belem pentru a spori securitatea în oraș pentru 90 de zile. Un număr record de omucideri – 64.000 – au avut loc în Brazilia în 2017, iar în 70% din ele au fost implicate arme de foc, conform statisticilor oficiale.

Trump: Un război ar însemna „sfârșitul Iranului”

Președintele american Donald Trump a sugerat că Iranul ar fi distrus dacă ar izbucni un conflict între cele două țări, conform BBC. „Dacă Iranul dorește să se lupte, acesta va fi sfârșitul oficial al Iranului. Niciodată să nu mai amenințați Statele Unite”, a scris Trump pe Twitter.

SUA a trimis noi nave de război și avioane militare în Orientul Mijlociu în ultimele zile. Acum câteva zile, președintele american le-a transmis consilierilor săi că nu dorește ca presiunea americană asupra Iranului să se transforme într-un conflict. După ce a fost întrebat joi dacă SUA vor merge la război, Trump a răspuns: „Sper că nu”.

Sâmbătă, ministrul de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a declarat: „Nu va exista un război pentru că nici nu noi nu ne dorim unul iar alții nu au iluzia că s-ar putea confrunta cu Iranul în regiune”.

Joi Statele Unite și-au rechemat personalul diplomatic neesențial din Irak, invocând o “amenințare iminentă” în “legătură directă” cu Iranul vecin, însă Donald Trump și-a reiterat îndemnurile la dialog, în pofida escaladării tensiunilor. Soldații germani și olandezi au informat că și-au suspendat antrenamentele militare din Irak. În ultimele zile, de asemenea, SUA au trimis portavionul USS Abraham Lincoln în regiune iar, conform rapoartelor, au în plan să trimită 120.000 de soldați în Orientul Mijlociu.

Duminică, armata irakiană a informat că o rachetă a fost lansată către Zona Verde, puternic militarizată, din capitala Bagdad, acolo aflându-se clădiri guvernamentale și ambasade. Racheta ar fi lovit o clădire abandonată din apropierea ambasadei americane. Nu au existat victime și nu se știe cine se află în spatele atacului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.