Internațional

MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE: Trump și Kim se despart cu un eșec la Hanoi

Ziarul de Vrancea
27 feb 2019 1365 vizualizări

Președintele american nu a reușit să obțină de la dictatorul nord-coreea promisiuni ferme privind denuclearizarea

Donald Trump și Kim Jong Un s-au despărțit ieri cu un eșec la Hanoi, după un summit consacrat spinosului dosar al “denuclearizării” țării izolate, președintele american dând vina sfărmârii speranței pe exigențele nord-coreene cu privire la sancțiuni, relatează AFP.

Summitul urma să confere substanță angajamentelor pe care cei doi și le-au asumat la tête-à-tête-ul lor istoric de la Singapore, în iunie. Ei au semnat atunci o declarație comună “privind denuclearizarea peninsulei”, iar cele două tabere nu se înțeleg, de atunci, asupra înțelesului acestei formule. “Uneori trebuie să pleci” de la negocieri, a lansat locatarul Casei Albe într-o conferință de presă, vizibil obosit, părând abătut, lipsit de energia sa obișnuită. El a spus că discuțiile s-au împiedicat în problema sancțiunilor economice impuse Nordului, din cauza programelor sale nuclear și balistic - interzise. “De fapt ei voiau ca sancțiunile să fie ridicate complet, însă nu puteam face asta”.

Cei doi lideri au trecut, în doar câteva luni, de la insulte personale și amenințări apocaliptice, la declarații “de dragoste” din partea lui Trump. Însă, după Singapore și Hanoi, nicio altă întâlnire nu se află la orizont, a dezvăluit președintele american. “Acesta este un eșec major”, a reacționat, într-un mesaj postat pe Twitter, Joe Cirincione, președintele Fondation Ploughshares, care militează în favoarea unei dezarmări nucleare globale. El arată limitele acestui gen de exercițiu care a avut loc, “fără suficient timp și resurse umane” în vederea convenirii unui acord, a adăugat el. “Mi-ar fi plăcut să merg mai departe”, a declarat Trump, dând asigurări că Phenianul nu își va relua testele nculeare. Al treilea reprezentant al dinastiei staliniste aflate la putere la Phenian “a declarat că nu va mai testa rachete sau rachete cu rază lungă de acțiune sau orice altceva ar avea o legătură cu nuclearul”, a subliniat Trump.

“Trump este prost utilat”

“Acest summit eșuat este simptomatic pentru o diplomație eșuată”, declară Adam Mount, un analist de la Federația Oamenilor de Știință Americani. “Când Phenainul se opune unor măsuri de dezarmare, Donald Trump este prost utilat să încheie mici acorduri care să creeze un impuls. Politica lui totul sau nimic nu duce nicăieri”.

Inițial, Casa Albă a prevăzut o “ceremonie de semnare comună” între cei doi lideri. În fapt, ei au părăsit Hotelul Metropole, un local de lux în centrul capitalei vietnamenze, fără să semneze ceva.

Seulul a deplâns un “rezultat regretabil”, însă a relevat progrese.

Trump a petrecut peste 20 de ore în avion pentru a ajunge la Hanoi. Kim Jong a întreprins o adevărată odisee feroviară, de două zile și jumătate, până la această a doua întâlnire. Liderul nord-coreean a prevăzut să rămână în continuare în Vietnam, într-o vizită de stat, până sâmbătă.

Locatarul Casei Albe se află sub presiune în acest dosar, în care predecesorii săi au eșuat. Un avans diplomatic i-ar fi permis să deturneze atenția de la ceea ce se petrece la Washington, unde fostul său avocat Michael Cohen a prezentat în Congres o mărturie pe cât de explozivă, pe atât de copleșitoare. Trump l-a acuzat că a “mințit mult”.

Statele Unite au cerut în mai multe rânduri Phenianului să se debaraseze de armamentul său nuclear în mod complet, verificabil și ireversibil. Însă, pentru Coreea de Nord, “denuclearizarea” este mult mai largă. Ea vrea ridicarea sancțiunilor internaționale care o sufocă și încetarea a ceea percepe drept amenințări americane - și anume a prezenței militare americane în Coreea de Sud și în regiune în general.

Trump îl crede pe Kim că nu știa despre torturarea studentului american

Președintele Donald Trump spune că l-a crezut pe cuvânt pe liderul nord-coreean Kim Jong-un când a spus că nu are nimic de a face cu detenția și torturarea studentului american Otto Warmbier, care a murit în 2017, relatează The Guardian. “Niște chestii foarte rele i s-au întâmplat lui Otto. Dar Kim îmi spune că nu a știut despre asta și o să îl cred pe cuvânt”, a spus Trump.

Un tribunal din Washington a condamnat în decembrie 2018 Coreea de Nord să plătească 501 milioane de dolari pentru responsabilitate sa în moartea studentului, considerând că acesta a fost victima unor acte de tortură.

Premierul Modi le cere indienilor “să facă zid” împotriva “inamicului”

Premierul indian Narendra Modi a făcut apel ieri la unitate națională din partea concetățenilor săi, cerându-le “să facă zid” împotriva “inamicului”, apel lansat la o zi după confruntările dintre armata indiană și cea pakistaneză în regiunea disputată Kashmir. “Prieteni, când inamicul încearcă să destabilizeze India și să comită un atac terorist, unul dintre scopurile lor este ca ritmul și progresul țării noastre să se oprească”, a declarat liderul naționalist hindus într-o videoconferință cu militanți ai partidului său din întreaga țară. “Față de scopul lor, fiecare indian ar trebui să facă zid, să fie tare ca piatra”, a spus Modi, fără să numească în mod precis “inamicul”. “India va trăi unită. India va munci unită. India va crește unită. India se va bate unită. India va câștiga unită”, a declarat șeful guvernului care promovează o imagine de “om forte” și care va candida pentru un al doilea mandat în primăvară.

India și Pakistanul trec printr-o criză acută din cauza escaladării tensiunilor de trei zile în legătură cu regiunea Kashmir, zonă himalayană pe care o revendică de decenii cei doi mari rivali din Asia de Sud.

Marți, India a anunțat că a efectuat “o lovitură preventivă” în Pakistan împotriva unei tabere de antrenament a unei grupări islamiste care a revendicat un atentat-sinucigaș soldat cu moartea a cel puțin 40 de paramilitari în Kashmirul indian pe 14 februarie. Ca răspuns, avioane de vânătoare pakistaneze au traversat miercuri frontiera de facto în Kashmirul indian și au întreprins lovituri aeriene în teren deschis.

În luptele care au urmat, Pakistanul a afirmat că a doborât două avioane indiene, dintre care unul ar fi căzut în Kashmirul indian și celălalt în Kashmirul pakistanez, și că a capturat un pilot indian.

ONU acuză Israelul de crime împotriva umanității în Fâșia Gaza

Riposta israeliană față de manifestațiile din 2018 ale palestinienilor în Fâșia Gaza poate fi considerată “crime de război sau crime împotriva umanității”, a conchis ieri o comisie ONU de anchetă, într-un raport repins ca “părtinitor” de către Israel. În raportul lor, cei trei anchetatori mandatați de către Consiliul ONU al Drepturilor Omului - dar care nu au primit undă verde de la Israel să se ducă pe teren - au examinat violențele care au însângerat manifestații săptămânale, de la sfârșitul lui martie 2018 și până în decembrie, în teritoriul palestinian.

Potrivit Comisiei ONU de anchetă, aceste manifestații au fost în esență de “natură civilă” și există “motive rezonabile să se creadă că lunetiști de elită israelieni au tras asupra unor jurnaliști, personal în domeniul sănătății, copii și persoane cu dizabilități, știind că acestea erau în mod clar recognoscibile ca atare”.

Șeful diplomației israeliene Israel Katz a denunțat un raport “ostil, mincinos și părtinitor” împotriva țării sale și a invocat din nou dreptul Israelului de a se apăra de acțiuni “teroriste” ale mișcării palestiniene Hamas, aflată la guvernare în Fâșia Gaza.

Potrivit anchetatorilor ONU, 189 de palestinieni au fost uciși, iar alți 6.100 au fost răniți în aceste manifestații organizate la bariera de securitate israeliană cu enclava palestiniană.

Comisia a anunțat totodată că dispune de informații confidențiale despre cei pe care-i suspectează că se fac vinovați de uciderea acestor palestinieni. “Forțele de ordine au ucis și mutilat manifestanți palestinieni care nu constituiau o amenințare iminentă de moarte sau de rănire gravă a cuiva atunci când au fost vizați, deși nu participau în mod direct la ostilități”, se subliniază în raport.

Marea Britanie: Migrația netă din afara UE este la cel mai înalt nivel din ultimii 15 ani

Migrația netă în Marea Britanie din țările în afara UE a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, a informat Biroul Național de Statistică, scrie BBC. Datele arată că migrația netă a cetățenilor din afara UE pentru anul 2018 este 261.000 de persoane, cel mai mare număr din 2004 până în prezent. În contrast, migrația netă din țările UE a continuat să scadă, ajungând la cel mai scăzut nivel din 2009 până în prezent. Date separate publicate de Ministerul de Interne arată că numărul cetățenilor UE care aplică pentru cetățenia britanică a fost cel mai ridicat din istorie anul trecut, crescând cu 23% până la aproximativ 48.000. În decembrie, prim-ministrul Theresa May a informat că guvernul rămâne fidel ambiției de a aduce migrația netă la nivelul a câteva zeci de mii. În 2018, 627.000 de persoane s-au mutat în Marea Britanie iar 345.000 au părăsit țara, fiind vorba astfel despre o migrație netă totală de 283.000 de persoane. Jay Lindop, directorul Centrului pentru Migrația Internațională al Biroului Național de Statistică a declarat: „Deciziile de a migra sunt complexe iar decizia unei persoane de a se muta în sau din Marea Britanie va fi mereu influențată de mulți factori precum locul de muncă, studiile sau familia”. Per total, nivelul migrației nete, al imigrației și al emigrației au rămas relativ stabile din 2016, de când Marea Britanie a votat pentru a ieși din UE până în prezent. Raportul mai arată și că mai mulți cetățeni din țările central și est-europene precum Polonia, Slovacia sau Lituania pleacă din Marea Britanie decât cei care se mută acolo. De asemenea, numărul persoanelor care se duc în Marea Britanie pentru a munci a ajuns la cel mai scăzut nivel din 2014.

Ucraina s-a retras de la Eurovision, după ce niciun artist nu a acceptat să reprezinte țara

Ucraina s-a retras din competiția Eurovision de anul acesta, după ce niciunul dintre artiștii cărora le-a fost făcută oferta de a reprezenta țara la Tel Aviv nu a acceptat-o, scrie BBC. Luni, televiziunea publică din Ucraina i-a retras lui Maruv dreptul de reprezentare la Eurovision 2019 pentru că nu a semnat un contract care îi interzicea temporar să cânte în Rusia. Două alte trupe, clasate pe locul al doilea și al treilea în selecția națională, au primit oferta de a reprezenta țara la cea de-a 64-a ediție a Eurovision, însă ambele au refuzat. „Am fi fost onorați să reprezentăm Ucraina, dar nu vrem să câștigăm cu orice preț. Misiunea noastră este de a uni oamenii cu muzica, nu să semănăm discordie”, a scris grupul dance Kazka pe pagina de Instagram. În final, televiziunea publică ucraineană a ales să nu mai participe la competiția muzicală din luna mai.

Un oficial ortodox din Rusia compară avorturile cu pierderile de vieți din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Populația Rusiei a avut mai mult de suferit din cauza avorturilor decât a avut de suferit de pe urma celui de-Al Doilea Război Mondial, a spus un oficial rus ortodox, relatează Moscow Times. “Crima în masă a copiilor ruși de către poporul rus este mai gravă decât Holocaustul”, a spus joi arhiepiscopul Dmitry Smirnov, care este șeful Comisiei pentru Familie și Maternitate din Biserica Ortodoxă Rusă.

Comparând avorturile cu victimele din timpul războiului la o conferință despre drepturile reproductive, Smirnov a spus “Câți am omorât noi înșine? Mai mulți decât decât în Al Doilea Război Mondial”.

Rusia a legalizat avortul în 1966 și are a doua cea mai mare rată de avorturi din lume după China. În timp ce mișcarea anti-avort din Rusia a eșuat în încercarea de a schimba legea, a câștigat teren în ultimii ani, datorită și creșterii puterii Bisericii Ortodoxe ca forță politică.

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.