Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Surse: Rusia s-a deconectat cu succes de la internetul global

Ziarul de Vrancea
21 iul 2021 1273 vizualizări

Un anunț oficial ar putea fi făcut la sfârșitul lunii august n testarea nu a părut să cauzeze căderi de internet pentru utilizatorii ruși

Rusia s-a „deconectat cu succes” de la world wide web în timpul testării internetului său „suveran”, relatează Moscow Times.

Autoritățile ruse au cochetat de mult timp cu înăsprirea controlului asupra internetului pe teritoriul rus, tentativele anterioare de deconectare de la rețeaua globală fiind neconcludente. Noul test, desfășurat între 15 iunie-15 iulie, a „testat capabilitățile de deconectare fizică a secțiunii ruse a internetului”, a anunțat televiziunea de știri RBC, citând o sursă din domeniul telecomunicațiilor.

O sursă separată a declarat că testul „a urmărit să stabilească dacă RuNet (n.r. numele dat de Rusia proiectului său de internet suveran) ar putea funcționa în eventualitatea unor perturbări externe, blocaje și alte amenințări”. „Deși rezultatul testării nu a fost încă evaluat oficial, datele preliminare arată că a fost un succes”, a afirmat o altă sursă anonimă pentru RBC.

Televiziunea rusă a relatat de asemenea că este așteptat ca rezultatele finale ale testului să fie anunțate în mod oficial pe 31 august.

Operatorul telecom de stat Rostelecom, cele mai mari companii de telefonie mobilă din Rusia și proprietarul celei mai mari rețele de fibră optică din lume ar fi luat parte în testul de izolare a internetului. RBC a anunțat că testarea nu a părut să cauzeze căderi de internet pentru utilizatorii ruși.

Aceste testări trebuie efectuate odată pe an, potrivit unei legi promovate de președintele rus Vladimir Putin în 2019, însă au fost amânate anul trecut din cauza pandemiei de COVID-19.

În pofida amenințărilor venite de la Moscova în acest sens, experții și-au exprimat dubiile cu privire la capacitatea Rusiei de a se deconecta cu succes de la internetul global.

Pacienții cu forme severe de COVID se recuperează mai repede decât în ​​valurile anterioare

Medicii au reușit să externeze pacienții grav bolnavi de COVID din spital mai devreme în timpul celui mai recent val pandemic decât cele precedente, potrivit statisticilor publicate de un post de televiziune din Israel.

Numărul mediu al zilelor petrecute în spital de acest pacienți în prima săptămână a lunii iulie 2021 a scăzut la opt, de la 10 – 12 în valurile precedente, potrivit Channel 12.

Potrivit acestor date, cazurile cauzate de varianta Delta a Coronavirus nu sunt la fel de severe ca cele din ultimul an și jumătate.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății de la Ierusalim publicate miercuri, în prezent erau 144 de pacienți spitalizați cu COVID în toată țara, dintre care 68 de persoane aflate în stare gravă. Aproximativ 60% dintre cei spitalizați erau vaccinați.

Trei femei însărcinate au fost internate cu COVID, precum și două mame care au născut recent, dar toate erau în stare bună.

Din cei 12 pacienți conectați în prezent la aparate respiratorii, opt dintre ei nu erau vaccinați, arată datele.

Douăzeci de israelieni au decedat până acum în iulie de COVID, 15 dintre ei erau vaccinați cu ambele doze și cinci nu au fost deloc inoculați. Un total de 6.454 de oameni au murit în Israel din cauza COVID de la începutul pandemiei la o populație de 8,8 milioane.

Între timp, Israelul va deveni prima țară din lume care va testa un vaccin anti-COVID oral. Firma Oravax Medical se pregătește să înceapă studiile clinice ale vaccinului la Centrul Medical Sourasky din Tel Aviv, după ce a primit aprobarea protocolului său de studiu de la Comitetul de revizuire instituțională al spitalului. Acum, firma mai așteaptă doar aprobarea Ministerului Sănătății, care va decide în următoarele câteva săptămâni.

OMS: Pandemia va avea un impact de avengură pe termen lung asupra sănătății mintale

Pandemia de COVID-19 va avea un impact „pe termen lung” asupra sănătății mintale a populațiilor, a avertizat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu ocazia unei reuniuni la Atena a miniștrilor și a oficialilor din domeniul sănătății.

„De la anxietatea legată de transmiterea virusului, la impactul psihologic al izolării la domiciliu și al autoizolării, la consecințele legate de șomaj, dificultăți financiare și excluziune socială, toată lumea este afectată într-un fel sau altul”, a afirmat OMS într-un comunicat.

Pandemia de COVID-19 va avea un „impact pe termen lung și de anvergură”, a avertizat organizația.

„Vorbim despre o componentă cheie a sănătății noastre. Este nevoie de acțiunea imediată” a guvernelor, a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis în deschiderea la Atena a unui forum de două zile la care participă miniștri din regiunea OMS Europa, care include 53 de țări.

„Trebuie să vorbim deschis despre stigmatul care însoțește sănătatea mintală”, a adăugat el, în prezența a circa 10 miniștri, ceilalți participând la reuniune prin videoconferință.

OMS consideră că „nu doar contaminarea și teama de a fi contaminat au afectat sănătatea mintală a populației”.

„Stresul legat de inegalitățile socio-economice și efectele carantinei, a izolării, închiderea școlilor și a locurilor de muncă au avut consecințe enorme”, a subliniat organizația ONU.

„Pandemia a zguduit lumea. Peste patru milioane de persoane au murit în întreaga lume, veniturile au fost distruse, familiile și comunitățile au fost separate, companii au dat faliment”, a declarat directorul OMS Europa, dr. Hans Kluge.

Vaccinul Johnson & Johnson, mult mai puțin eficient în cazul variantelor Delta și Lambda

Vaccinul Johnson & Johnson împotriva COVID-19 s-a dovedit a fi mult mai puțin eficient în dominuarea simptomelor provocate de infectarea cu variantele Delta și Lambda ale coronavirusului decât în cazul tulpinii originale, arată un nou studiu.

Concluziile noului studiu par să contrazică studiile mai reduse publicate de compania farmaceutică ce sugerează că o singură doză de ser este eficientă împotriva variantei Delta, scrie The New York Times.

Noul studiu nu a fost recenzat de specialiști, ci publicat pre-print. El vine cu observații că serul AstraZeneca are doar 33% eficiență împotriva bolii simptomatice prvocate de varianta Delta.

„Mesajul pe care vrem să îl transmite nu este acela că oamenii nu ar trebui să facă vaccinul Johnson & Johnson, dar sperăm că în viitor, va fi completat fie cu o altă doză a J&J, fie cu una Pfizer sau Moderna”, a declarat liderul studiului, Nathaniel Landau, virolog la Grossman School of Medicine de la Universitatea New York.

John Moore, specialist în virologie la Weill Cornell Medicine din New York, a adus în discuție câteva studii care au sugerat că vaccinul J&J este mult mai eficient după două doze, adăugând că noul studiu are o credibilitate mai mare decât cercetarea care are legături cu compania.

Vaccinul J&J a pornit cu o eficiență mai scăzută decât cele pe bază de ARN mesager și a prezentat o scădere și mai mare în eficiența împotriva variantelor Delta, identificată inițial în India, și Lambda, detectată în Peru.

Un purtător de cuvânt al companiei farmaceutice a declarat pentru ziar că datele din noul studiu „nu vorbesc despre natura completă a protecției imune”.

Studiile sponsorizate de companie sugerează că vaccinul „a generat o puternică și persistentă activitate impotriva răspândirii rapide a variantei Delta”, a declarat pentru NYT.

Microparticule de plastic, identificate în dieta pinguinilor din Antarctica

O echipă de oameni de știință a confirmat “prezența amplă” a microparticulelor de plastic în dieta pinguinilor din Antarctica după ce a studiat trei specii ale acestor animale în zone și perioade diferite. Printre alte particule de origine antropică, cercetătorii au identificat poliester și polietilenă.

Studiul subliniază necesitatea cunoașterii efectelor acestor particule și de a stabili măsuri mai eficiente pentru a controla poluarea cu materiale plastice și alte particule de origine umană pe continentul antarctic.

Microparticulele de plastic sunt fragmente cu dimensiuni mai mici de 5 milimetri, din ce în ce mai răspândite în ecosistemele marine, o situație îngrijorătoare având în vedere persistența lor în mediul înconjurător și acumularea lor în lanțul trofic. “Acești poluanți ajung în mări și oceane, în principal prin deșeuri și reziduuri provenite din activități antropice”, a declarat Andrés Barbosa, cercetător și autor al studiului.

 Având în vedere prezența umană redusă în regiunea Oceanului Antarctic și a Antarcticii, ar fi de așteptat un nivel redus de poluare cu microplastic. Însă, aceste particule ajung în aceste habitate ca urmare a prezenței stațiilor de cercetare și a ambarcațiunilor de pescuit și turistice, dar și a curenților marini, putând provoca o concentrație ridicată la nivel local.

Eric Clapton a anunțat că nu va cânta în locuri unde spectatorilor le este cerută dovada vaccinării

Muzicianul britanic Eric Clapton, care a criticat în mai multe rânduri restricțiilor impuse de Guvern în contextul pandemiei, a anunțat că nu va cânta în spații unde spectatorilor le este cerută dovada vaccinării.

„După anunțul prim-ministrului de luni, 19 iulie 2021, mă simt obligat să fac un anunț pe cont propriu: vreau să spun că nu voi cânta pe nicio scenă unde este prezent un public discriminat. Până ce vor exista dispoziții ca toți oamenii să participe, îmi rezerv dreptul de a anula show-ul”, a transmis el într-un comunicat publicat pe contul de Telegram al arhitectului și producătorului de film Robin Monotti Graziadei, anti-vaxxer.

Acest comentariu vine după ce prim-ministrul Boris Johnson a anunțat marți că, odată ce sunt ridicate restricțiile privind adunările sociale, cluburile de noapte trebuie să ceară tuturor celor cu vârste de peste 18 ani să prezinte Certificatul COVID emis de National Health Service.

Într-un comunicat anterior, Clapton a detaliat experiența „dezastruoasă” pe care a avut-o cu vaccinul AstraZeneca și a învinuit „propaganda” care l-a convins să îl facă. El a dezvăluit că suferă de neuropatie periferică și a spus că „nu ar fi trebuit să mă apropii vreodată de ac”.

Toamna trecută, Eric Clapton a colaborat cu muzicianul Van Morrison în campania anti-izolare Save Live Music, care se opune carantinei în Marea Britanie, și au lansat împreună un single.

Pegasus: Macron a constituit un Consiliu de apărare “excepțional”

Arabia Saudită a dezmințit acuzațiile “nefondate” de spionaj după publicarea unei anchete șoc care afirmă că mai multe țări au folosit aplicația israeliană Pegasus pentru a supravegherea unor opozanți.

Arabia Saudită se numără printre țările în care Pegasus ar fi fost folosită pentru a spiona jurnaliști, politicieni, militanți pentru drepturile omului sau chiar șefi de companii, conform unei anchete publicate săptămâna trecută de un concorțiu format din 17 mass-media internaționale, printre care cotidianele Le Monde, The Guardian și The Washington Post.

Firma israeliană NSO comercializează aplicația Pegasus care, dacă este introdusă într-un smartphone permite recuperarea de mesaje, fotografii, contacte și chiar se pot asculta apelurile proprietarului. Arabia Saudită conduce o represiune contra disidenților și militanților pentru drepturile omului, în special după ce prințul moștenitor Mohammed ben Salmane a preluat puterea de facto în 2017.

Regatul este în mod frecvent acuzat că își urmărește opozanții pe rețelele de socializare. Departamentul de Justiție al SUA a acuzat doi foști angajați ai rețelei sociale Twitter că spionează în numele guvernului saudit.

Miercuri, premierul francez Jean Castex a declarat că președintele francez Emmanuel Macron a solicitat efectuarea unei serii de investigații în cazul spyware-ului Pegasus. Telefonul președintelui Macron se află pe o listă cu potențiale ținte ale unei supravegheri în favoarea Marocului, a relatat marți publicația franceză Le Monde.

Emmanuel Macron ia în serios cazul Pegasus și a constituit joi dimineață un Consiliu de apărare “excepțional dedicat cazului Pegasus și problemei securității cibernetice”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului Gabriel Attal la France-Inter.

Cea mai vârstnică asistentă medicală din SUA s-a retras din activitate la 96 de ani

Florence “SeeSee” Rigney, considerată cea mai vârstnică asistentă medicală în activitate în SUA s-a retras la vârsta de 96 de ani, relatează NBC. Rigney a lucrat mai mult de 70 de ani ca asistentă la MultiCare Tacoma General Hospital (Washington).

Și-a început cariera când penicilina a fost introdusă în sistemul sanitar mondial. De atunci, a avut foarte mici pauze, lipsind de la slujbă doar pentru a-și îngriji copiii. A avut o tentativă de a se retrage din activitate în urmă cu treizeci de ani, dar a revenit după șase luni.

„Nu-mi place să stau. Trebuie mereu să am ceva de făcut. Așa sunt eu”, a declarat ea. „Nu știu exact ce m-a determinat să fiu asistentă medicală, dar a fost ceva ce am vrut mereu să fac. Îmi place să interacționez cu pacienții și să îi ajut atât cât pot”. Colegii ei de muncă îi recunosc calitățile, considerând-o un model. Dornică să rămână activă, ea merge zilnic în jur de 5 kilometri.

În toți acești ani, pentru ea, cea mai mare provocare a reprezentat-o timpul petrecut de pacienți pentru recuperarea post-operatorie.

În numele ei, MultiCare Tacoma General a creat o bursă pentru asistenți medicali, denumită SeeSee Rigney Nursing Endowed Scholarship Fund.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.