Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Criza din Moldova intră în faza periculoasă: Polițiști versul polițiști

Ziarul de Vrancea
10 iun 2019 2897 vizualizări

Situația era în continuare tensionată ieri în Republica Moldova, unde reprezentanți ai guvernului condus de Maia Sandu, susținut de ACUM și Partidul Socialiștilor (PSRM), și cei ai executivului condus de Pavel Filip, susținut de Partidul Democrat (PDM), se acuzau reciproc de uzurparea puterii în stat și de acțiuni ilegale.

Astfel, Maia Sandu l-a somat pe șeful Inspectoratului General de Poliție (IPG), Alexandru Pânzari, care se supune guvernului Filip, să nu îndeplinească ordine ilegale și să nu participe la uzurparea puterii în stat, după altercația pe care acesta a avut-o cu noul ministru de interne al guvernului Sandu, Andrei Năstase, relatează Radio Chișinău. “Fiecare acțiune ilegală în aceste zile înseamnă ani grei de pușcărie pentru complicitate sau chiar participare la uzurparea puterii în stat”, a declarat Maia Sandu, dând citire mai multor prevederi ale Codului penal în acest sens. Totodată, ea s-a adresat tuturor funcționarilor publici să nu îndeplinească ordine ilegale. Maia Sandu a mai declarat că în prezent sunt depuse toate eforturile pentru a debloca criza politică, dar nu a exclus ca noul guvern să cheme lumea în strada dacă PDM nu va ceda benevol guvernarea. Maia Sandu a făcut aceste declarații după un incident produs ieri  dimineață între ministrul de interne al guvernului sau, Andrei Năstase, și Alexandru Pânzari la o direcție a Institutul Național de Investigații, unde mai mulți angajați care și-au exprimat marți sprijinul pentru noul guvern au fost suspendați din funcție. Andrei Năstase nu a fost lăsat să intre în instituție de către Pânzari. La un moment dat, între cei doi au avut loc îmbrânceli. “Nu intervin mai mult din simplu motiv că se urmărește escaladarea situației, inclusiv reținerea mea”, a afirmat Andrei Năstase. Alexandru Pânzari, care a fost demis din funcție de guvernul Sandu, a declarat că a fost demarată o anchetă de serviciu și au fost suspendați din funcție șase colaboratori ai Direcției nr. 6 a Inspectoratului Național de Investigații.

Conflict și la Externe

Marți seara, ministrul de externe din guvernul Sandu, Nicolae Popescu, a transmis un mesaj pentru ministrul de externe în guvernul Filip, Tudor Ulianovschi, spunând că așteaptă cu nerăbdare momentul când va primi dosarele de la acesta, pentru a se asigura că politica externă a Republicii Moldova se ghidează “în primul rând după interesele țării și ale cetățenilor, nu după interesele unui partid sau altul”.Filip a anunțat duminică dizolvarea parlamentului și semnarea decretului prin care a stabilit la 6 septembrie data alegerilor anticipate, după ce Partidul Socialist și blocul ACUM - care au împreună 61 de mandate de deputat din totalul de 101 - au creat o coaliție și au învestit un nou guvern, la a cărui conducere a fost numită șefa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu. Noul guvern a fost invalidat de Curtea Constituțională, care, potrivit unor observatori și presei de la Chișinău, este aservită controversatului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Cioloș: Un ministru de Externe nu poate exprima păreri personale

Republica Moldova nu trebuie aruncată în haos, prin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, a declarat, la RFI, liderul PLUS, Dacian Cioloș, care îl critică pe ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, după ce șeful diplomației române a afirmat în nume personal că anticipatele ar fi o soluție. Ulterior, Ministerul de Externe a emis un comunicat, în care a exprimat o poziție diferită de cea a ministrului. Liderul PLUS precizează că a discutat cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu: “Am avut și eu o discuție telefonică cu Maia Sandu și mi-a spus că Guvernul este practic format din miniștri aproape în totalitate, cred că cu o singură excepție, un singur ministru este de la socialiștii lui Dodon, în rest, toți ceilalți miniștri sunt din blocul ACUM, deci sunt oameni de încredere, oameni care vor o cale europeană pentru Republica Moldova. Deci avem o majoritate politică în Parlament, avem un Guvern, în fruntea Guvernului este o persoană proeuropeană, cu un program politic clar proeuropean. Deci nu văd de ce ar trebui să aruncăm din nou sau să susținem din nou aruncarea în haos a Republicii Moldova, pentru a organiza alegeri anticipate, pentru că așa vrea un oligarh, care încearcă să controleze toate instituțiile în Republica Moldova și căruia atunci când nu-i convin rezultatele alegerilor, le anulează, așa cum a făcut și în cazul alegerilor de la Primăria Chișinău”. Dacian Cioloș l-a criticat pe ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu: “Din păcate, domnul Meleșcanu de ceva vreme ocupă doar postul de ministru de Externe, dar eu nu-l văd deloc activ în interesul României. România tocmai ce a pierdut o oportunitate imensă de a fi parte a Consiliului de Securitate ca membru nepermanent, e un insucces al diplomației române, după ani de zile de eforturi, pentru a obține susținerea mai multor parteneri. Prin bâlbâieli diplomatice și decizii de diplomație am pierdut susținerea mai multor țări. Acum, frații noștri de peste Prut își pierd încrederea în capacitatea României de a le susține interesele legitime democratice și proeuropene, pentru că stăm în expectativă și ne gândim ca nu cumva să-l supărăm pe Plahotniuc, care încearcă să controleze toate instituțiile democratice din Republica Moldova. Cam ăsta e bilanțul diplomației române, din păcate, în această perioadă. Sau nu fac nimic sau atunci când fac, iată, rezultatele sunt exact pe dos decât cele așteptate”.

Premieră în ultimii cinci ani: Lumea a devenit ceva mai sigură

Lumea a devenit ceva mai sigură, pentru prima dată după cinci ani, dar continuă să fie considerabil mai puțin pașnică decât acum un deceniu, relevă un clasament realizat de Institutul pentru economie și pace (IEP), făcut public miercuri, transmite dpa. Pentru al 11-lea an consecutiv, cea mai pașnică țară din lume este Islanda, au conchis analiștii care au realizat Global Peace Index 2019, pe baza a 23 de factori, între care conflictele interne și externe, cheltuielile militare, terorismul și criminalitatea. Islanda este urmată în vârful clasamentului de Noua Zeelandă, Portugalia, Austria și Danemarca. Clasamentul este încheiat de Afganistan (locul 163, ultimul), precedat de Siria (162), Sudanul de sud (161), Yemen (160) și Irak (159).

Șaptesprezece state europene se numără în top 25, considerate cele mai pașnice din lume. Între ele se află și România, chiar pe locul 25.

Europa rămâne regiunea cea mai pașnică din lume, în 22 din cele 36 de state europene analizate având loc îmbunătățiri în 2018, mai ales în ce privește politica antiteroristă, impactul terorismului, situația refugiaților și rata omuciderilor. Climatul politic general din Europa se menține însă incert, iar revirimentul naționalismului și terorismul continuă să reprezinte amenințări semnificative la adresa păcii continentului, subliniază analiștii. Peste 400 de milioane de oameni trăiesc în zone cu “niveluri reduse de pace și riscuri ridicate determinate de schimbările climatice”, Africa subsahariană fiind zona cea mai expusă riscului ca factorii de mediu să contribuie la exacerbarea conflictelor, notează autorii studiului. Circa 103 milioane de oameni din opt din cele mai puțin pașnice țări trăiesc și în “zone cu risc climatic ridicat”, potrivit acestora. Fondatorul institutului, Steve Killelea, a spus că “o analiză aprofundată a datelor a constatat un mix de tendințe pozitive și negative”. Astfel, “deși conflictele care au predominat în ultimul deceniu, cum sunt cele din Irak și Siria, au început să se diminueze, au apărut noi conflicte în Yemen, Nicaragua și Turcia”, a menționat el. Ușoara îmbunătățire înregistrată se explică în parte prin măsurile luate în privința militarizării, și anume prin faptul că a existat o reducere semnificativă a cheltuielilor militare ca procent din PIB, în majoritatea țărilor, precum și o scădere a numărului de militari.

Navalnîi și zeci de manifestanți arestați la Moscova

Opozantul rus Aleksei Navalnîi și aproximativ alte 100 de persoane au fost reținute ieri, la Moscova, la o manifestație prin care cereau sancționarea polițiștilor pe care-i acuză că au “fabricat” un dosar împotriva jurnalistului Ivan Golunov. Potrivit organizației OVD-Info, specializată în monitorizarea arestărilor, cel puțin 94 de manifestanți au fost arestați în timpul acestui marș de denunțare a felului în care a acționat poliția în acest scandal, ce a provocat o mobilizare aproape fără precedent a societății civile. Aproximativ 1.000 de persoane s-au adunat în centrul Moscovei, iar aproximativ 100 la Sankt Petesburg, al doilea cel mai important oraș din țară, au constatat jurnaliști AFP. “Ceea ce s-a întâmplat cu Ivan Golunov se întâmplă în fiecare zi în țară. Sunt tone de (false) povești cu droguri ca asta. Noi am avut șansa ca el să fie eliberat, dar este doar o victorie mică. Războiul nu a fost câștigat”, a declarat pentru AFP Egor, un manifestant în vârstă de 15 ani, care purta un tricou cu inscripția “Eu sunt Ivan Golunov”. “Am venit aici pentru că mai sunt multe persoane deținute în mod nedrept. Sunt multe cazuri nedrepte”, a subliniat Liudmila, o pensionară ingineră, în vârstă de 83 de ani. Arestat joi, la Moscova, de către polițiști care au afirmat că au descoperit în rucsacul său, iar apoi în apartamentul său importante cantități de droguri, Ivan Golunov a fost plasat în arest la domiciliu sâmbătă, după care a fost disculpat și eliberat marți - un recul extrem de rar al autorităților ruse. Jurnalistul în vârstă de 36 de ani, care lucrează pentru site-ul independent de știri Meduza, și-a exprimat speranța să se facă lumină cu privire la ceea ce s-a întâmplat și a dat asigurări că va continua să ancheteze cu privire la corupție în rândul elitelor și infracțiunilor unor structuri mafiote. O anchetă a fost deschisă cu privire la felul în care au acționat polițiștii ce l-au arestat pe Golunov, suspendați din funcții pe timpul investigațiilor, iar reprezentanți de rang înalt din cadrul Poliției Moscovei urmează să fie destituiți. Este vorba despre un deznodământ practic fără precedent în Rusia, unde serviciile de securitate și poliția sunt adesea acuzate că “fabrică” cazuri implicând droguri cu scopul de a se debarasa de voci critice sau pentru a-și îndeplinipur și simplu “cota” lunară de arestări.

Macron o susține pe Merkel la președinția Comisiei Europene

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că o va susține pe Angela Merkel, în cazul în care cancelarul german va candida la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la președinția Comisiei Europene (CE). “Europa are nevoie de fețe, de persoane puternice, ea are nevoie de oameni care au o credibilitate personală și competențele să ocupe posturi care sunt ale lor”, a declarat șeful statului francez într-un interviu acordat Tadioteleviziunii elvețiene (RTS), în marja unei vizite la Geneva, cu ocazia marcării unui secol de la înființarea Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Întrebat despre intențiile șefei Guvernului german, Macron a răspuns că “nu vreau să mă angajez pentru Angela Merkel, față de care resimt multă prietenie. Dacă va vrea (să devină președinta CE), eu o voi susține”. “Bineînțeles, pentru că eu cred că este nevoie de cineva puternic”, a subliniat el. Negocieri cu privire la posturi-cheie în Uniunea Europeană (UE) - de președinți ai CE, Consiliului European și Băncii Centrale Europene (BCE) și de Înalt Reprezentant UE pentru Politică Externă - au început la 28 mai, în urma alegerilor europene. Acest subiect se află pe agenda viitorului summit european de la 20-21 iunie.

Uber a dezvăluit un nou concept de taxi aerian

Uber a dezvăluit noul concept de taxi aerian și a anunțat un nou oraș pilot Uber Air, alături de parteneriate care vor ajuta la lansarea primei rețele de aviație urbană, în prima zi a celei de-a treia ediții a summit-ului anual Elevate, a anunțat, miercuri, compania. Odată cu selectarea orașului Melbourne (Australia) ca primul oraș pilot Uber Air în afara SUA, compania își consolidează obiectivul de a începe testele de zbor din 2020, urmând ca activitatea comercială în acest sector să debuteze din 2023. “Al treilea summit anual Uber Elevate a decolat din nou, pentru a arăta progresele făcute astfel încât Uber Air să facă parte din realitatea cotidiană din 2023. Rezervarea unui zbor prin simpla apăsare a unui buton e mult mai aproape decât credem, inclusiv apariția de noi heliporturi, noi modele de cabine de taxi aerian, noi modele de avioane și multe altele. Elevate este viziunea Uber de a muta ridesharing-ul în aer, cu taxiuri aeriene electrice care protejează mediul și, în același timp, sunt silențioase și sigure”, a spus șeful Uber Elevate, Eric Allison. Uber nu va fabrica vehiculele, dar va lucra cu lideri din industrie pentru a realiza aeronave care să decoleze și să aterizeze 100% vertical (prin tehnologia eVTOL) și care vor folosi platforma Uber Air. Melbourne se va alătura orașelor Dallas și Los Angeles ca orașe pilot, cu teste de zbor programate pentru anul 2020 și planuri pentru operațiuni comerciale din 2023. Uber a mai anunțat că a încheiat parteneriate cu Macquarie, Telstra și Scentre Group, companii australiene de top, și că va lucra alături de parteneri cheie, inclusiv cu Aeroportul Melbourne, pentru a crea infrastructura și telecomunicațiile de care este nevoie pentru o rețea de aviație urbană.

Studiu: Estul Germaniei se golește

La aproape 30 de ani de la reunificarea Germaniei, populația în fostele landuri est-comuniste a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat după 1905, potrivit unui nou studiu, citat miercuri de agenția DPA. În același timp, tot mai mulți oameni trăiesc în vestul Germaniei, care a urmat un model economic postbelic capitalist și efectiv a subsumat estul în sistemul său după căderea Zidul Berlinului în anii '90. “Impactul durabil al diviziunii postbelice a Germaniei este ceva subestimat de publicul larg chiar și astăzi”, a declarat miercuri autorul studiului, Felix Roesel, de la Institutul Ifo pentru Cercetare Economică. Studiul estimează că 13,6 milioane de persoane trăiesc în estul Germaniei în 2019, același număr ca în 1905. Aceasta în timp ce în vestul Germaniei populația s-a dublat la peste 68 de milioane de persoane, comparativ cu 32,6 milioane la începutul secolului XX.“În timp ce veniturile și rata șomajului în Est și Vest devin încet, încet convergente, cifrele privind populația diferă din ce în ce mai mult”, a notat Roesel. Diferența legată de populație decurge din exodul masiv al est-germanilor spre Vest după divizarea Germaniei în 1949 și înainte de construcția zidului ce a separat Vestul, adică Republica Federală Germania, de Est, Republica Democrată Germană (RDG), în 1961. Germania de Vest a înregistrat de asemenea aflux mai mare de muncitori migranți în anii 1960 și începutul anilor 70, iar după căderea Zidului Berlinului și reunificare mulți oameni au părăsit Estul, a mai notat Roesel. Înainte de divizarea Germaniei cu aproape 70 de ani în urmă, evoluția densității populației în est și vest era aproape identică, arată studiul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.