Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Mișcarea neonazistă amenință din nou cu moartea aleși germani

Ziarul de Vrancea
3 nov 2019 2574 vizualizări

Mai mulți aleși germani, inclusiv ecologiști, au primit în ultimele zile amenințări cu moartea de la mișcarea neonazistă, la câteva luni după asasinarea unui ales din cadrul Uniunii Creștin Democrate (CDU, conservatori) a cancelarului Angela Merkel de către un activist de extremă dreapta.

Deputatul ecologist de origine turcă Cem Özdemir a primit la 27 octombrie un e-mail semnat “Divizia Armelor Nucleare”, aripa germană a unui grupuscul clasat drept periculos în Statele Unite, în care este avertizat că se află pe “lista” personalităților de executat. Altă ecologistă, Claudia Roth - vicepreședinta Bundestagului (Parlamentul german) - a primit în aceeași zi un e-mail asemănător. “Autoritățile supraveghează foarte îndeaproape activitatea acestei «Divizii a Armelor Nucleare»“, a dat asigurări ieri, într-o conferință de presă obișnuită un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne. Acest grupuscul, a precizat el, ar fi activ în Germania din 2018.

În ultimele săptămâni, alte personalități politice, între care Mike Mohring, președintele CDU în Turingia, au fost ținta unor amenințări cu moartea, într-o atmosferă, potrivit ministrului de Interne Horst Seehofer de “exacerbare problematică a violențeiîn societatea” germană. O anchetă în acest sens a fost încrdințată Biroului federal al poliției criminale (BKA). Cem Özdemir se afla deja sub protecția poliției, după ce a primit amenințări în urma criticilor sale la adresa regimului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Măsuri împotriva extremei drepte

“Dar ce se întâmplă cu toți oficialii locali ostili (extremei drepte) care nu beneficiază de vreo protecție?”, și-a exprimat elemoția în ziare locale ale grupului Funke Media Group. Această atmosferă a determinat Guvernul german să ia, la 30 octombrie, măsuri împotriva violențelor extremei drepte, vizând vânzările de armament și discursul urii pe Internet, la câteva săptămâni după un atentat antisemit și rasist la Halle. În urma acestor noi amenințări, mai mulți aleși din toate partidele au cerut luni Guvernului să accelereze implementarea acestui plan. Aceste amenințări intervin la aproape șase luni de la asasinarea în Hesse a lui Walter Lübcke, un ales local din cadrul CDU favorabil migranților, al cărei principal suspect, aflat în detenție, este membru al mișcării neonaziste.

Înainte de asasinarea lui Walter Lübcke, alți aleși au fost agresați de către persoane apropiate ultradreptei care le contestă politica, pe care o consideră drept prea “pro-migranți”. În 2015, primarul din Koln Henriette Reker, iar doi ani mai târziu primarul din Altena Andreas Hollstein au scăpat în viață în urma unor atacuri cu cuțitul.

Gorbaciov: Tensiunile dintre Rusia și Occident, un „pericol uriaș“

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a atras atenția, într-un interviu pentru BBC transmis ieri, că tensiunile dintre Rusia și Occident și posibilitatea ca cele două părți să renunțe la tratatele privind armele nucleare reprezintă un “pericol uriaș“.

Gorbaciov, ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 1990 pentru “rolul său conducător în procesul de pace” care a dus la căderea Zidului Berlinului și “a adus Războiul Rece la un sfârșit pașnic”. “Atât timp cât există arme de distrugere în masă, în special arme nucleare, pericolul este uriaș“, a spus Gorbaciov, răspunzând unei întrebări dacă recentele tensiuni ar putea duce la o confruntare. “Toate statele - absolut toate statele - trebuie să declare că armele nucleare trebuie distruse. Asta pentru a ne salva pe noi și planeta”, a declarat el.

Deși mulți analiști susțin că Războiul Rece s-a încheiat după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Gorbaciov a spus că atmosfera dintre Rusia și Occident rămâne “rece, dar e tot război”. “Uitați-vă la ce se întâmplă. În diferite locuri se întâmplă încăierări, schimburi de focuri de armă. Avioane și nave sunt trimise peste tot. Nu este genul de situație pe care să ne-o dorim”, a afirmat el.

Gorbaciov a declarat că principiul său în timpul mișcării din Germania de Est care a dus la căderea Zidului Berlinului a fost că “nu trebuie să existe vărsare de sânge”. “Nu puteam permite să se întâmple așa ceva în legătură cu o chestiune de o așa magnitudine pentru Germania, pentru noi, pentru Europa, pentru întreaga lume. Prin urmare, am anunțat că nu ne vom amesteca”, a spus fostul lider sovietic.

Oamenii de știință propun un lift pentru transportul între Pământ și Lună

În locul navetelor spațiale, doi cercetători cred că mai fezabil pentru a ajunge pe Lună ar fi un așa-zis lift care să străbată distanța dintre planeta noastră și satelitul ei natural. Liftul spațial, așa cum a fost închipuit de Arthur C. Clarke în Fântâna Paradisului, este încă imposibil. Nu există la ora actuală tehnologia și materialele necesare pentru a fi construit pe distanțe lungi și a rezista propriei greutăți.

Însă asta este valabil pentru un lift spațial construit pe Pământ. Oamenii de știință vorbesc acum de un lift plasat pe orbita planetei, care să fie scutit de complicațiile generate de forțele din atmosferă.

Ideea este a cercetătorilor de la Universitățile Cambridge și Columbia, care propun ceea ce ei numesc Spaceline - un lift sau un cablu care să fie tras de pe suprafața Lunii până pe orbita planetei noastre.

Ideea nu este nouă, aceasta fiind propusă în mediile științifice încă din anii ‘70. Acum, însă, oamenii de știință au făcut calculele, iar matematica spune în acest moment că ideea unui lift între Lună și Pământ nu este SF. Liftul sau cablul ar trebui să străbată o distanță de aproximativ 360.000 kilometri. Acesta ar trece prin punctele Lagrange dintre Lună și Pământ, unde gravitația este 0. Astfel, construcția și transportul ar fi mult mai ușor de realizat.

Folosind o propulsie alimentată cu energie solară, transportul între Pământ și Lună nu ar necesita nici folosirea vreunui combustibil.

Doar transportul de pe Pământ până la stația spațială de la baza liftului ar presupune folosirea unei navete.

Primarul ales al Chișinăului se suspendă din Partidul Socialist

Primarul ales al Chișinăului Ion Ceban (PSRM) a anunțat că se suspendă din calitatea de membru de partid și că va fi un primar al tuturor. Totodată, el a lansat un apel către membrii Blocului ACUM din consiliul municipal să creeze împreună cu PSRM o majoritate viabilă la nivel local.

Ion Ceban s-a impus în alegerile locale de duminică în fața reprezentantului Blocului ACUM (DA și PAS), Andrei Năstase.

Potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor în cele 307 secții de votare din Capitala Republicii Moldova, Ceban a fost susținut de 52,39% dintre votanți, în timp ce contracandidatul său a primit încrederea a doar 47,61% dintre alegători. Practic, candidatul socialiștilor a avut un total de 123.807 voturi, cu 11.294 mai mult decât pro-europeanul Andrei Năstase, care a acumulat 112.513 voturi.

Tensiuni diplomatice între Franța și Bulgaria

Ambasadoarea Franței în Bulgaria, Florence Robine, a fost convocată ieri la MAE bulgar în urma unui interviu recent în care președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus că el preferă mai degrabă migranții care vin legal din state precum Guineea sau Coasta de Fildeș decât grupurile de infractori bulgari sau ucraineni. În cadrul discuției avute cu ambasadoarea Franței ca urmare a acestei convocări, vice-ministrul bulgar de externe Petko Doikov și-a manifestat consternarea față de declarația făcută de președintele Macron în interviul acordat publicației de dreapta Valleurs Actuelles și care a provocat indignare în societatea bulgară, inclusiv în rândul cetățenilor bulgari din Franța. Oficialul bulgar a insistat la această discuție că nu există vreun temei serios pentru afirmații de genul celor făcute de Macron. Relațiile dintre Bulgaria și Franța - prieteni, parteneri și aliați - sunt excelente, comunitatea bulgară în Franța este foarte bine integrată, iar Bulgaria nu a primit din Franța vreo atenționare cu privire la infracțiuni grave comise de cetățeni bulgari, se mai arată în comunicatul transmis de Sofia.

Conform aceluiași text emis de MAE bulgar, ambasadoarea Florence Robine a exprimat regretul pentru situația creată și a menționat că afirmațiile președintelui Emmanuel Macron au fost scoase din context și incorect înțelese. “Acestea nu se referă nicidecum la guvernul bulgar, la cetățenii bulgari și la lucrătorii bulgari, care sunt bine primiți și și-au dovedit profesionalismul”, a spus ea.

Conform interviului publicat de revista conservatoare Valeurs Actuelles, Macron a spus că îi preferă “pe oamenii care vin legal (în Franța) din Guineea sau Coasta de Fildeș bandelor ilegale de bulgari sau ucraineni”. În replică, președintele bulgar Rumen Radev a calificat declarațiile lui Macron drept “de joasă speță” și “deloc nuanțate” și a declarat că bulgarii sunt cetățeni ai unei Europe unite și că libertatea de mișcare este un drept al lor. Borisov a declarat apoi că Macron l-a asigurat telefonic că nu i-a criticat niciodată pe cetățenii bulgari.

Human Rights Watch: Represiunea s-a accentuat în Arabia Saudită

Instalarea la putere în Arabia Saudită a prințului moștenitor Mohammed Bin Salman a fost însoțită de o intensificare a represiunii și a practicilor abuzive, în pofida reformelor istorice inițiate de acesta, denunță luni într-un raport organizația Human Rights Watch (HRW).

Reformele lansate de Mohammed Bin Salman după ce a devenit prinț moștenitor și lider de facto al regimului de la Riad, în iunie 2017 - între care permisiunea acordată femeilor de a conduce autoturisme și de a avea pașaport - au avut un “preț ridicat”, se subliniază în raport.

HRW amintește că zeci de dizidenți au fost arestați - unii dintre ei fiind și torturați - după ce prințul moștenitor a ajuns la putere și remarcă în același timp numărul semnificativ și “diversitatea persoanelor vizate de aceste arestări într-o perioadă scurtă de timp, precum și noile practici represive”. Organizația menționează că responsabilii asasinării, în 2018, a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, la consulatul saudit din Istanbul nu au fost încă pedepsiți și notează că după acest asasinat au fost arestați peste 30 de oponenți ai regimului, în cadrul represiunilor începute în septembrie 2017 și care au vizat inclusiv intelectuali și clerici. În noiembrie 2017, sute de prinți și oameni de afaceri au fost “reținuți”, unii dintre ei timp de câteva săptămâni, la hotelul Ritz Carlton din Ryad, în cadrul a ceea ce a fost prezentat drept o campanie anticorupție, amintește AFP.

“Statul de drept rămâne fragil în Arabia Saudită și poate fi pus sub semnul întrebării la latitudinea liderilor politici ai țării”, conchide HRW, care mai consemnează că există informații în sensul că Arabia Saudită a folosit tehnologii de supraveghere pentru a pirata conturile de internet ale criticilor guvernului și pentru a le instala programe-spion pe telefoane.

Presa chineză îndeamnă la o “linie mai dură” împotriva manifestanților de la Hong Kong

Presa chineză de stat îndemna ieri la adoptarea unei “linii mai dure” împotriva manifestanților în favoarea democrației de la Hong Kong, după un weekend pătat de violențe, în urma unui nou avertisment al Beijingului. Cinci persoane au fost rănite duminică, într-un atac cu cuțitul, inclusiv un oficial politic local care militează în favoarea democrației. “Intensificarea violenței la Hong Kong îndeamnă la o linie mai dură, în vederea restabilirii ordinii”, scrie într-un editorial cotidianul oficial China Daily. Manifestanții “caută indulgența pe care le-o oferă presa locală și occidentală, urmărind să-i facă să tacă pe cei care încearcă să-i pună pe manifestanți în lumina proiectoarelor adevărului”, apreciază cotidianul. Acest lucru este “sortit eșecului doar pentru că violența se va confrunta cu greutatea legii”, avertizează publicația oficială.

Tabloidul naționalist Global Times a îndemnat, în editorialul său de duminică, “forțele de ordine din Hong Kong să traducă în justiție cât mai rapid posibil” autorii vandalizării agenției de presă China Nouă.

Niciun editorial din presa chineză nu a scris, însă, despre sângerosul atac cu cuțitul de duminică, la Tai Koo Shing, un cartier al clasei mijlocii, soldat cu cinci răniți.

Potrivit unor martori, citați de presa locală, autorul atacului vorbea mandarina - principala limbă în China continentală - și striga sloganuri în favoarea regimului comunist chinez. În imagini televizate, un purtător de cuvânt al contestării din Hong Kong, Andrew Chiu, apare cu o ureche în întregime secționată.

Un al doilea bărbat zăcea inconștient într-o baltă de sânge. Hong Kongul, un teritoriu semiautonom, este zguduit de cinci luni de manifestații ale unor activiști care denunță un presupus amestec al Beijingului. China a lansat vineri un nou avertisment, subliniind că nu va tolera “nicio activitate” de natură să creeze disensiuni în țară sau să amenințe securitatea națională și a îndemnat la “consolidarea conștiinței naționale și patriotice”.

Iranul anunță că produce cinci kilograme de uraniu îmbogățit pe zi

Iranul a anunțat ieri că produce de-acum cinci kilograme de uraniu îmbogățit pe zi - de zece ori mai mult decât în urmă cu două luni, când a încălcat un număr de restricții impuse programului său nuclear, pe care le-a acceptat prin Acordul de la Viena din 2015.

Acest anunț a fost făcut la televiziunea de stat de către Ali Akbar Salehi, vicepreședintele Republicii islamice și directorul Organizației Iraniene a Energiei Atomice (OIEA). Salehi a anunțat totodată că Iranul a pus la punct, în ultimele două luni, două noi modele de centrifuge avansate, dintre care una începe să fie testată. “Asistăm astrăzi la punerea în funcțiune a unei serii de 30 de centrifuge (de tip) IR-6”, a anunțat el, apreciind că acest lucru arată “capacitățile și hotărârea” Republicii islamice.

La mai bine de un an după retragerea Stratelor Unite din acordul în dosarul nuclear iranian și reimpunerea sancțiunilor americane, Iranul a decis să se retragă - în etape - din angajamentele pe care și-a asumat prin document. Planul de acțiune global comun (JCPoA, numele oficial al Acordului de a Viena), autorizează doar utilizarea unor centriguge de tip IR-1, de prima generație. Centrigugele de tip IR-6 sunt dispozitive mai perfecționate, realizate în vederea unei accelerări a îmbogățirii uraniului - numai în scopuri civile, dă asigurări Teheranul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.