Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Coronavirus: Cele mai multe cazuri, moderate, cei mai afectați, bătrânii

Ziarul de Vrancea
17 feb 2020 1766 vizualizări

Rata de mortalitate a virusului este de 2,3%, potrivit celui mai amplu studiu realizat până în prezent

Cel mai amplu studiu dat publicității până la această oră referitor la epidemia de coronavirus din China sugerează că cea mai mare parte a cazurilor sunt moderate și cei mai expuși riscului sunt persoanele cu afecțiuni preexistente și vârstnicii. Centrul de Control și Prevenire a Bolilor din China a publicat un studiu care analizează peste 70.000 de cazuri de infecții cu Covid-19, incluzând cazurile confirmate, suspecte și asimptomatice, începând cu 11 februarie. Studiul a calculat rata generală de mortalitate cauzată de virus la 2,3%, grupul cel mai expus riscului infectării fiind persoanele vârstnice. Pacienții cu probleme de sănătate preexistente se confruntă de asemenea cu un un risc mai ridicat de deces decât cei fără astfel de afecțiuni.

Rata mortalității era de 14,8% pentru persoanele cu vârsta peste 80 de ani, în scădere la 8% pentru persoanele cu vârste cuprinse între 70 și 79 de ani și 3,6% pentru cei care au între 60 și 69 de ani. Pentru grupa de vârstă între 10 și 39 de ani, rata mortalității este de 0,2% și de 0,4% pentru pacienții cu vârste cuprinse între 40-49 de ani.

Analiza datelor unui subgrup de circa 20.000 de persoane a arătat că pacienții fără afecțiuni preexistente au o rată de deces de 0,9%. Pacienții care suferă de afecțiuni cardiovasculare au o rată de mortalitate de 10,5%, urmați de pacienții cu diabet, cu o rată a mortalității de 7,3%, și cei cu boli respiratorii cronice, în cazul cărora rata de deces a fost de 6,3%. Cei mai mulți dintre pacienți - 80,9% - au prezentat simptome moderate, în timp ce 13,8% dintre cazuri au fost severe, iar 4,7%, critice, potrivit studiului. Potrivit studiului, personalul medical este expus unui risc mai crescut în comparație cu restul persoanelor. Dintre cei 1.688 de medici care au contractat Covid-19, 14,6% dintre cazuri au fost severe și critice, iar rata de mortalitate a fost de 0,3%.

A murit și directorul unui spital din Wuhan

Directorul unui spital din Wuhan, epicentrul îmbolnăvirilor cu coronavirus, a murit ieri dimineață din cauza infectării cu Covid-19, anunță CNN, bilanțul deceselor la nivel mondial fiind de 1873 de persoane.Liu Zhiming, directorul Spitalului Wuchang din Wuhan, care era neurochirurg, a murit marți dimineață din cauza noului coronavirus. La finalul zilei de luni, Comisia de sănătate din China a confirmat 98 de decese din cauza coronavirusului, 93 dintre acestea fiind în provincia Wuhan. De asemenea au fost confirmate încă 1.866 de cazuri de îmbolnăvire în China. Numărul total de cazuri confirmate în China este de 72.436, numărul total la nivel global fiind de 73.325.

Autoritățile medicale din China afirmă că 12.552 de pacienți au fost vindecați și au părăsit spitalul.

Epidemia poate afecta peste 5 milioane de companii la nivel mondial

Epidemia provocată de noul coronavirus și blocarea unei porțiuni uriașe din China ar putea afecta peste 5 milioane de companii la nivel mondial, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Dun & Bradstreet. Firma a analizat provinciile din China cele mai afectate de virus și a constatat că sunt conectate puternic la rețeaua de afaceri globală. În regiunile cu cel puțin 100 de cazuri confirmate la data de 5 februarie se află peste 90% din toate companiile active din China, potrivit raportului, iar circa 49.000 de companii din aceste regiuni sunt divizii și filiale ale unor companii străine. Aproape jumătate (49%) dintre companiile cu filiale în regiunile afectate au sediul central în Hong Kong, în timp ce companiile americane reprezintă 19%, cele Japoneze 12%, iar cele Germane 5%.

Cercetătorii firmei Dun & Bradstreet au descoperit că cel puțin 51.000 de companii din lume, dintre care 163 sunt incluse în topul Fortune 1000, au cel puțin un furnizor de rangul întâi în regiunile afectate, în timp ce cel puțin 5 milioane, dintre care 938 în Fortune 1000, au cel puțin un furnizor de rangul al doilea. Impactul asupra afacerilor din China și din restul lumii determină deja revizuirea în scădere a estimărilor referitoare la creșterea economică din acest an.

Într-o cercetare publicată luni, agenția de rating Moody’s a redus estimările referitoare la creșterea economiei mondiale cu două zecimi de punct procentual. Agenția anticipează că economiile din G20 vor consemna un avans economic de 2,4% în 2020, în timp ce creșterea economiei chineze va încetini la 5,2%. Această estimare pornește de la presupunerea că răspândirea virusului va fi ținută sub control în primul trimestru, iar activitățile economice vor reveni la normal în trimestrul al doilea. Însă, dacă ritmul îmbolnăvirilor nu va scădea, iar bilanțul deceselor va continua să crească, impactul economic va fi mult mai grav. Studiul mai arată că economia chineză reprezintă circa 20% din PIB-ul global, iar analiștii estimează că dacă epidemia va continua și dincolo de vară, “efectul de cascadă” ar putea încetini cu circa un punct procentual creșterea economiei globale.

Incendiile au afectat 75% dintre australieni

Trei sferturi dintre australieni, adică aproape 18 milioane de persoane, au fost afectate de criza incendiilor de pădure, potrivit unui studiu publicat ieri, care subliniază scăderea cotei de încredere pentru guvern. Realizat de Universitatea Națională Australiană, acest sondaj arată amploarea acestor incendii care au persistat timp de cinci luni, provocând mai mult de 30 de morți și distrugând mii de locuințe. “Practic toți australienii au fost afectați de aceste focuri și mulți dintre ei vor suferi consecințele în anii următori”, a explicat Nicholas Biddle, cercetător în științe sociale. Acest studiu, realizat pe 3.000 de persoane, arată că 14% din populația adultă, adică aproape trei milioane de locuitori, a avut de suferit direct din cauza acestei crize. Ei au fost constrânși să-și evacueze sau să-și vadă casele distruse. 15 milioane de australieni au fost afectați indirect de aceste incendii, din cauza fumului toxic degajat sau din cauză că au fost nevoiți să renunțe la vacanțe. Această amploare, care i-a surprins pe cercetători, ar trebui să fie un subiect principal pentru guvernul acuzat că nu a răspuns conform acestei crize și nu s-a preocupat de problemele legate de schimbările climatice. Oamenii de știință afirmă că încălzirea climatică a agravat criza sezonieră a incendiilor, alimentată de temperaturile extrem de mari din ultimele luni de pe insula-continent. Premierul conservator Scott Morrison a fost în special criticat pentru că a plecat în vacanță în Hawai în mijlocul crizei și pentru că a refuzat să reducă mai mult emisiile de gaz cu efect de seră. “Doar 27% dintre persoanele chestionate au declarat că au încredere în guvernul lor”, a declarat Biddle. “Este una dintre cele mai semnificative scăderi a ratei încrederii pe care am observat-o într-un timp atât de scurt”, a adăugat el. Printre persoanele care au votat în favoarea guvernului, în timpul ultimelor alegeri legislative din mai, se află cei care au sprijinit construcția de noi mine de carbon care a scăzut de la 72% înaintea crizei, la 57% în ianuarie. Guvernul este un susținător și apărător al puternicei industrii miniere australiene.

Președinții ruși ar putea beneficia de imunitate după încheierea mandatului

Președinții ruși ar putea beneficia de imunitate după încheierea mandatului față de punerea sub acuzare penală, potrivit reformelor constituționale propuse, a anunțat ieri parlamentarul rus Pavel Krașenikov. Propunerea, făcută de un grup parlamentar de lucru al cărui co-președinte este Krașenikov, survine după ce președintele Vladimir Putin a anunțat, în luna ianuarie, o reformă majoră a sistemului politic din Federația Rusă prin care șeful statului va fi privat de unele atribuții deținute în prezent. Inițiativele lui Putin, care au fost urmate de demisia premierului Dmitri Medvedev, sunt considerate o modalitate prin care Vladimir Putin vrea să-și consolideze puterea după ce își va încheia actualul mandat de președinte, în 2024.

“Președintele Rusiei, după ce își încheie mandatul, are imunitate. Avem această propunere de reformă”, a spus Pavel Krașenikov într-o reuniune a grupului de lucru parlamentar pe care îl conduce.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu va face comentarii asupra propunerii respective în acest stadiu.

Krașenikov afirmase în această lună că președinții ruși ar putea fi făcuți senatori pe viață după încheierea mandatelor. Conform legislației în vigoare, parlamentarii ruși beneficiază de imunitate în cazul acuzațiilor penale. O altă propunere avută în vedere de parlamentari este schimbarea fișei postului lui Vladimir Putin din șef al statului în conducător suprem. Într-un vot în primă lectură desfășurat în ianuarie, Duma (camera inferioară a parlamentului rus) a susținut deja reformele propuse de Vladimir Putin. Pentru a fi adoptate, respectivele propuneri trebuie să fie aprobate de camera inferioară în două voturi succesive, înainte de a fi adoptate de camera superioară, ratificate de parlamentele regionale și apoi promulgate de președinte.

Vladimir Putin a anunțat că propunerile prezentate vor face obiectul unui referendum național, dar nu a menționat o eventuală dată a acestei consultări populare.

O majoritate a electoratului nord-irlandez se opune unificării insulei

O majoritate a electoratului din Irlanda de Nord s-ar opune unificării insulei Irlanda dacă un referendum în această privință ar avea loc mâine, indică un sondaj publicat ieri de cotidianul The Belfast Telegraph. Unificarea Irlandei ar fi susținută de numai 29% dintre alegătorii nord-irlandezi, în timp ce 52% s-ar opune acestui scenariu, arată studiul realizat de Universitatea din Liverpool și Consiliul pentru Studii Sociale și Economice britanic. Restul de 19% dintre cei intervievați au răspuns că nu știu cum ar vota. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 2.000 de persoane în perioada 28 decembrie 2019-11 februarie 2020. “Rezultatele sondajului oferă un antidot la recentele comentarii entuziaste despre iminența unificării irlandeze”, a explicat Jon Tonge, profesor de științe politice la Universitatea din Liverpool. El a adăugat, totuși, că sondajul indică o creștere de 2% a sprijinului pentru unificarea Irlandei comparativ cu anul 2017. Dacă această tendință se va menține, atunci în termen de două decenii se va ajunge la o majoritate favorabilă unificării insulei Irlanda.

Sinn Fein, partid naționalist irlandez prezent atât în Republica Irlanda, cât și în provincia Irlanda de Nord, a anunțat că dorește ca Londra să organizeze în termen de cinci ani un referendum pe acest subiect.

Formațiunea, care s-a plasat pe poziția a doua, după Fianna Fail, la recentul scrutin legislativ din Irlanda, dar care a câștigat votul popular, militează pentru unificarea Republicii Irlanda și provinciei britanice Irlanda de Nord, separate după ce Republica și-a obținut independența față de Regatul Unit în 1921. Chestiunea unei reunificări a insulei Irlanda a revenit în actualitate odată cu Brexitul.

Fost călău al grupării Stat Islamic, arestat în Turcia

Poliția antiteroristă turcă a arestat un fost călău al grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria care, după revenirea acestuia în civilie, s-a angajat ca instalator de gaze în Turcia, au raportat ieri mass-media din această țară. Acest cetățean sirian de 50 de ani, identificat sub numele de război “Abu Taki al-Shami”, a fost arestat luni pe un șantier în regiunea Bursa, în nord-vestul Turciei. Mass-media turce au difuzat o înregistrare video în care suspectul poate fi văzut proaspăt ras, îmbrăcat cu pantaloni de lucru albiți de ipsos și cu o bonetă neagră, pe cale să fie ridicat de doi polițiști în uniformă de asalt. Anadolu îl descrie pe individ ca pe un fost călău și un fost lider al SI în regiunea Deir Ezzor (estul Siriei). O înregistrare video difuzată în urmă cu mai mulți ani pe rețelele sociale îl prezintă pe bărbat, care pe atunci avea o barbă stufoasă, pregătindu-se să împuște în cap un civil. Arestarea acestui individ a dus la reținerea marți, la Bursa, a altor trei persoane suspectate că au luptat în cadrul SI.

Gruparea jihadistă SI și-a menținut controlul vreme de mai mulți ani asupra unor vaste teritorii din Siria și Irak, până la înfrângerea sa militară anul trecut. Turcia a fost multă vreme acuzată de aliații săi că nu luptă suficient împotriva jihadiștilor care doreau să ajungă în Siria traversând teritoriul său. După ce a fost lovită de mai multe atentate în 2015, Turcia și-a întețit însă arestările și destructurările de celule jihadiste. Ankara îi trimite cu regularitate spre țările lor de origine pe candidații străini la jihad arestați pe teritoriul turc.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.