Internațional

Comisia Europeană amenință Cehia, Ungaria și Polonia cu un proces

Ziarul de Vrancea
26 iul 2017 479 vizualizări

Comisia Europeană a anunțat ieri că a făcut un nou pas în acționarea în justiție a Cehiei, Ungariei și Poloniei, care refuză să respecte cotele de migranți, relatează Reuters.

„În pofida apelurilor repetate (...), aceste trei țări își încalcă obligațiile legale și au dat dovadă că își ignoră angajamentele față de Grecia, Italia și alte state membre”, a afirmat Executivului UE.

Practic, Comisia a trimis avize motivate acestor țări, prin care le cere să aplice normele UE. Praga, Budapesta și Varșovia au la dispoziție o lună de zile pentru a răspunde. În cazul în care CE nu consideră răspunsurile satisfăcătoare, poate acționa statele membre în instanță.

Anterior, Avocatul General de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a declarat că instanța ar trebui să respingă o plângere inițiată de Slovacia și Ungaria împotriva cotelor obligatorii de refugiați impuse de către Bruxelles.

O decizie finală a CJUE este așteptată după vacanță de vară cu privire la plângerea inițiată de Budapesta și Bratislava, dar magistrații urmează de obicei opinia exprimată de Avocatul General.

Slovacia și Ungaria au catalogat drept ilegală schema de relocare a refugiaților impusă la finele anului 2015 de către Bruxelles - un program realizat tocmai pentru a ridica presiunea uriașă de pe sistemele de primire și înregistrare a solicitanților de azil din Grecia și Italia, țările care s-au văzut puse în calea valului migratoriu de peste Marea Mediterană.

Polonia și-ar putea pierde dreptul de vot în UE

Comisia Europeană (CE) a avertizat miercuri că este “pregătită să declanșeze imediat procedura (prevăzută) de articolul 7” împotriva Poloniei, care poate conduce la suspendarea drepturilor Varșoviei de vot în UE, în cazul revocării judecătorilor Curții Supreme poloneze, relatează AFP.

“Comisia cere autorităților poloneze să nu ia vreo măsură în vederea revocării sau pensionării cu forța a judecătorilor Curții Supreme”, a declarat vicepreședintele CE Frans Timmermans.

“Dacă este adoptată o asemenea măsură, Comisia este pregătită să declanșeze imediat procedura (prevăzută) de articolul 7”, a subliniat Timmermans.

Bruxellesul a mai anunțat că va declanșa o procedură de infringement - o măsură mai obișnuită, care poate conduce la aplicarea unor sancțiuni financiare - vizând Varșovia, odată cu publicarea oficială a noii legi poloneze cu privire la organizarea jurisdicțiilor de drept comun.

Este vorba despre una dintre reformele justiției poloneze căreia președintele polonez Andrzej Duda nu i s-a opus prin veto luni, spre deosebire de alte două texte.

Bruxellesul consideră că această reformă a tribunalelor ordinare cuprinde măsuri discriminatorii, prevăzând vârste diferite de pensionare a bărbaților și femeilor.

Comisia deplânge totodată o măsură care acordă ministrului Justiției puterea să prelungească mandatul judecătorilor care au ajuns la vârsta pensionării.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.