Internațional

Cine este tânărul care provocat carnagiul de la liceul american

Ziarul de Vrancea
15 feb 2018 673 vizualizări

Un tânăr orfan, în vârstă de 19 ani, cu un trecut tulburat și deținător al unei puști de tip AR-15, a fost inculpat ieri de 17 capete de omor premeditat, după ce a fost interogat mai multe ore de către autorități ale statului și federale, în urma celui mai sângeros atac armat comis într-o școală americană în ultimii cinci ani.

Paisprezece răniți au fost spitalizați, în timp ce erau recuperate corpuri dinăuntrul și din zona Liceului Marjory Stoneman Douglas.

Nikolas Cruz, purtând un halat de spital după ce a primit îngrijiri din cauza unor probleme de respirație, înalt de 1,7 metri și de aproape 60 de kilograme, a fost reținut neîncătușat și încarcerat.

Un fost coleg de clasă a crezut că aveau să facă alt exercițiu miercuri după-amiaza, atunci când a răsunat alarma de incendiu, care-i obligă pe elevi să evacueze sălile de curs. În acel moment, potrivit poliției, Cruz - echipat cu o mască de gaze, grenade fumigene și multiple încărcătoare cu muniție - a deschis focul cu o pușcă semiatimată, a ucis 17 persoane și a scos sute de elevi în stradă. Acesta a fost cel mai sângeros atac armat la o școală de la cel de la școala elementară din Newtown, în Connecticut, în urmă cu peste cinci ani.

Bilanțul morților diferă în funcție de cum sunt definite aceste atacuri, însă, Everytown For Gun Safety a înregistrat 290 de atacuri armate în America din 2013, iar acest atac este al 18-lea din acest an.

Președintele Donald Trump s-a concentrat, în reacția sa, asupra stării mentale a lui Cruz. ”Atât de multe semne că atacatorul era tulburat mental, inclusiv exmatriculat din cauza unui comportament rău și schimbător. Vecini și colegi de clasă știau că era o mare problemă. Trebuie raportate întotdeauna asemenea lucruri autorităților, iar și iar!”, a scris ieri, pe Twitter, Trump.

Autoritățile nu au oferit imediat precizări despre Cruz sau referitor la mobilul acestuia, limitându-se să spună că a fost dat afară de la liceu, care are aproximativ 3.000 de elevi.

Cu pușca în dulap

Elevii care îl cunosc îl prezintă drept un adolescent instabil, al cărui comportament ciudat i-a determinat pe unii să pună capăt prieteniei dintre ei.

Mama lui Cruz, Lynda Cruz, a murit de pneumonie pe 1 noiembrie, au anunțat prieteni și familia, potrivit The Sun Sentinel. Cruz și soțul ei, care a murit în urma unui atac de cord în urmă cu mai mulți ani, l-au adoptat pe Nikolas și pe fratele lui bilogic, Zachary, după ce cuplul s-a mutat din Long Island, la New York, în comitatul Broward. Băieții au fost lăsați în grija familiei unui prieten după ce a murit mama lor, a declarat o membră a familiei lor, Barbara Kumbatovich din Long Island. Nefericit acolo, Nikolas Cruz a cerut să se mute la familia unui prieten, în nord-vestul Broward. Familia a fost de acord, iar Cruz s-a mutat în perioada de Thanksgiving. Potrivit avocatului familiei, care nu i-a dezvăluit identitatea, ei au știut că Cruz deținea un AR-15, însă l-au pus să țină pușca închisă într-un dulap. Însă el avea cheia. Jim Lewis a declarat că familia este devastată și că nu s-a așteptat la așa ceva. Ei cooperează cu autoritățile, a precizat avocatul.

“M-am gândit că aș putea să mor”

Victoria Olvera, o elevă în vârstă de 17 ani de la liceu, a declarat că Cruz a fost exmatriculat din școală anul trecut, deoarece s-a bătut cu noul prieten al fostei lui prietene. Ea a spus că el o abuza. ”Cred că toate lumea se gândea că, dacă avea s-o facă cineva, el avea să o facă, el avea să fie”, a declarat ea. Cruz a fost reținut fără să opună rezistență, la aproximativ o oră după atac, într-o zonă rezidențială, la aproximativ 1,6 kilometri de liceu. El avea numeroase magazii de muniție, au anunțat autoritățile. ”Este catastrofal. Într-adevăr, nu am cuvinte”, a declarat șeriful comitatului Broward Scott Israel.

Părinți îngroziți au dat fuga la școală, unde au găsit o echipă SWAT, ambulanțe adunate în jurul uriașului campus și lucrători în domeniul urgențelor care păreau să înregijească răniți pe alei lăturalnice. Elevii s-au evacuat în șir indian, cu mâinile pe cap, în timp ce ofițeri îi îndemnau să se grăbească. Auzind împușcături puternice atunci când a tras atacatorul, mulți elevi s-au ascuns sub bănci sau în dulapuri și au baricadat uși. ”Eram în colț, departe de geam”, a declarat Max Charles, un elev care a declarat că a auzit cinci focuri. ”Profesorul a încuiat ușa și a stins lumina. M-am gândit că aș putea să mor”. În timp ce ieșea din clădire, a văzut patru elevi și un profesor morți. El a spus că s-a simțit ușurat când a ajuns la mama sa.

”Și atunci a început carnagiul”

Noah Parness, un elev în vârstă de 17 ani, a declarat că, împreună cu alți elevi, a ieșit încet afară, într-o zonă de exerciții, când au început să audă pocnete.

”Am văzut un grup de profesori alergând pe scară, iar apoi toată lumea a rupt-o la fugă”, a declarat Parness. ”Eu am sărit un gard”. Cele mai multe victime au fost în interior, iar altele au fost găsite împușcate mortal afară, a declarat șeriful.

Senatorul Bill Nelson a declarat pentru CNN că Cruz a scos arma ”pentru ca copiii să iasă din clase în hol”. ”Și atunci a început carnagiul”, a spus Nelson, preciznd că a fost informat de FBI.

Scena amintește de atacul de la Newtown, care a șocat un comitat împietrit de regularitatea atacurilor armate la școală. Asaltul de la 14 decembrie 2012 la Școala Elementară Sandy Hook s-a soldat cu 26 de morți - 20 de copii și șase membri ai personalului. Atacatorul, în vârstă de 20 de ani, care și-a ucis de asemenea mama, în pat, s-a sinucis


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.