Internațional

Anticorupție în țările civilizate: Fosta președintă sud-coreeană riscă 30 de ani închisoare

Ziarul de Vrancea
26 feb 2018 599 vizualizări

Confidenta ei a fost condamnată deja la 20 de ani închisoare

Parchetul sud-coreean a cerut marți 30 de ani de închisoare contra fostei președinte Park Geun-hye, destituită în urma unuii vast scandal de corupție, care a scos la iveală legături nesănătoase între lumea afacerilor și politică, scrie AFP. Destituirea lui Park, în vârstă de 66 de ani, a fost confirmată în martie 2017 de către cea mai înaltă curte de justiție din țară. Ea se află de aproape un an în detenție provizorie în acest caz, în centrul căreia se află fosta sa confidentă din umbră, ”prietena (sa) de 40 de ani” Choi Soon-sil. ”Cerem tribunalului să pronunțe o sentință de 30 de ani de închisoare și o amendă în valoare de 118,5 miliarde de woni (89 de milioane de euro) împotriva acuzatei, care trebuie să fie găsită vinovata ultimă în scandal, în calitate de a 18-a președintă a țării”, a declarat parchetul, într-un comunicat citit în ședință.

Verdictul urmează să fie prezentat pe 6 aprilie. Parchetul o acuză pe Park de faptul că a acceptat sau că i s-a promis, în complicitate cu condfidenta sa, mită în valoare totală de 59,2 miliarde de woni din partea a trei conglomerate sud-coreene, Samsung, Lotte și SK, în schimbul unor favoruri politice.

Fosta șefă de stat este inculpată totdată pentru că a obligt 18 mari întreprinderi să ”dea” în total 77,4 miliarde de woni către două fundații îndoielnice plasate sub controlul lui Choi. Tribunalul districtului central din Seul a condamnat-o recent pe confidenta sa la 20 de ani de închisoare, pe care a găsit-o vinovată de abuz de putere, corupție și amestec în afaceri de stat. ”Acuzata a abuzat de puterea pe care o deținea de la popor în folosul personal al doamnei Choi și al său”, a subliniat parchetul. ”Ea a încălcat valorile constituționale fundamentale ale protejării economiei de piață și libertății democratice”. ”În consecință, acuzata a devenit prima prețedintă care să fie înlăturatăprin destituire, provocând în istoria țării o cicatrice de netăgăduit”. Fiica mai mare a fostului dictator Park Chung-hee, Park a crescut în palatul prezidențial unde tatăl său a condus după bunul plac din 1961 și până când a fost asasinat, în 1979. Ea a fost considerată timp de decenii ”prințesa” politică a țării.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.