Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Doar jumătate din persoanele cu HIV ştiu că sunt bolnave

Ziarul de Vrancea
20 nov 2013 500 vizualizări
La fiecare oră, 50 de tinere sunt infectate cu HIV în lume, arată un raport al ONU

Doar jumătate dintre persoanele infectate cu HIV la nivel mondial sunt conştiente de acest lucru, fapt ce împiedică începerea la timp a unui tratament antiretroviral, indică un raport al Programului Naţiunilor Unite privind HIV/SIDA (ONUSIDA), prezentat ieri.
În pofida progreselor înregistrate în privinţa reducerii cazurilor de noi infectări cu HIV - cu 33% mai puţine între 2001 şi 2012 -, în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord numărul celor care au contractat virusul s-a dublat în acest interval, o tendinţă în creştere şi în Europa de Est şi Asia Centrală, unde numărul îmbolnăvirilor a crescut cu 13% din 2006. "În continuare, 60% din ţări au legi care împiedică accesul la o prevenire eficientă împotriva infectării cu HIV sau tratamente pentru aceste persoane", se arată în raport.
Documentul avertizează asupra creşterii "practicilor sexuale cu risc" în unele ţări din Africa, precum Burkina Faso, Congo, Etiopia, Africa de Sud sau Tanzania, Cote d'Ivoire, Nigeria, Senegal sau Uganda. Violenţa de gen este un alt factor cu impact asupra infectării cu HIV, în condiţiile în care, potrivit studiilor realizate în Uganda sau în Africa de Sud, femeile care au fost victime ale violenţei sexuale au avut un risc cu 50% mai mare să fie infectate, un risc chiar mai ridicat pentru femeile care se droghează, prostituate sau transsexuali. "La fiecare oră, 50 de tinere sunt infectate cu HIV în lume", arată raportul.
La nivel mondial, raportul relevă progrese importante în lupta împotriva SIDA, deşi numărul persoanelor nou infectate în 2012 a fost de 2,3 milioane. În lume, 35,5 milioane de persoane sunt infectate cu HIV.

Israelul s-a săturat de alianţa cu SUA

Statul evreu pare dispus la o alianţă conjuncturală cu Arabia Saudită pentru atacarea Iranului

Relaţiile Israelului cu Statele Unite se deteriorează, iar statul evreu are nevoie de alţi aliaţi, cu interese comune, afirmă ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman. "Statele Unite se confruntă cu numeroase provocări: problemele cu regimul din Coreea de Nord, cu Pakistanul, Afganistanul, Iranul, Siria, Egipt şi China; în plus, au şi probleme economice. În acest context, întreb care este poziţia noastră pe scena internaţională?", a adăugat Lieberman.
Surse citate de publicaţia britanică The Sunday Times au dezvăluit zilele trecute că Israelul şi Arabia Saudită cooperează pentru elaborarea unor planuri de atacare a instalaţiilor nucleare iraniene în cazul în care marile puteri vor încheia un acord nesatisfăcător cu regimul islamist de la Teheran. Informaţiile sugerează să Israelul ar căuta într-adevăr aliaţi de conjunctură, în contextul ameninţării nucleare iraniene şi dat fiind că marile puteri pregătesc un acord cu Teheranul considerat nesatisfăcător de către Guvernul israelian.
Negocierile Iranului cu reprezentanţii Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Rusiei, Chinei şi Germaniei s-au încheiat pe 9 noiembrie, la Geneva, fără un acord, dar urmau să fie reluate ieri. Washingtonul şi Moscova au semnalat că există posibilitatea ajungerii la un acord cu Iranul în curând. Israelul a avertizat în mai multe rânduri că ar putea lansa atacuri preventive împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

Acordul UE-Ucraina ar putea fi amânat pe perioadă nedeterminată

Acordul de asociere UE-Ucraina ar putea fi amânat pe termen lung în cazul unui eşec la summitul prevăzut să se desfăşoare săptămâna viitoare la Vilnius, a avertizat preşedinţia lituaniană a Uniunii Europene. "Nimic nu garantează că ar putea fi semnat peste un an sau doi. Pauza în relaţiile (dintre Uniunea Europeană şi Ucraina) ar putea dura foarte mult timp", a declarat la Vilnius preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a cărei ţară asigură preşedinţia prin rotaţie a UE.
Parlamentul Ucrainei, sub presiunea UE, a rămas în impas marţi în ce priveşte cazul opozantei încarcerate Iulia Timoşenko al cărei transfer în străinătate pentru a primi îngrijiri medicale reprezintă o condiţie cheie pentru semnarea acordului de asociere cu prilejul summitului de la 28 şi 29 noiembrie. Şefa statului lituanian a afirmat că preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, şi opoziţia pro-Timoşenko "îşi împart responsabilitatea" de a ajunge la un compromis în privinţa unui acord care să îi permită Iuliei Timoşenko să plece în străinătate pentru a primi îngrijiri medicale sau de a duce la eşecul acordului cu UE. "Dacă legea care trebuie să rezolve cazul Timoşenko nu este adoptată, ţările membre ale UE nu vor semna acordul de asociere cu Ucraina", a insistat Dalia Grybauskaite.

Aur de peste un milion de dolari, descoperit în toaleta unui avion

O echipă de întreţinere şi curăţenie a descoperit 24 de lingouri de aur, în valoare de peste 1,1 milioane de dolari, ascunse în toaleta unui avion staţionat pe un aeroport din estul Indiei. Contrabanda cu aur cunoaşte o creştere puternică în India, cel mai mare consumator de aur din lume alături de China, din cauza diminuării de trei ori în acest an a drepturilor de import, întrucât autorităţile locale încearcă să ţină în frâu cererea tot mai mare. Avionul companiei Jet Airways era staţionat pe aeroportul din Calcutta, marţi, după un zbor de la Patna. Înainte de acel zbor, avionul efectuase mai multe curse internaţionale. Lingourile de aur de un kilogram "nu au fost reclamate de nimeni şi nicio arestare nu a avut loc pentru moment". Potrivit responsabililor vamali, aurul descoperit în acel avion are o valoare estimată la 70 de milioane de rupii - puţin peste 1,1 milioane de dolari

O cincime dintre pământeni utilizează o reţea de socializare

Aproape o cincime dintre pământeni, reprezentând 1,61 miliarde de persoane, au utilizat o reţea de socializare cel puţin o dată pe lună, în acest an - în creştere cu 14% faţă de 2012 -, a anunţat marţi Institutul eMarketer. În acest ritm, numărul utilizatorilor reţelelor de socializare Facebook, Twitter, Instagram, Reddit şi Tumblr ar putea ajunge la 2,33 miliarde până în anul 2017, a precizat Institutul. Utilizatorii de reţele de socializare sunt deosebit de numeroşi în ţările din nordul Europei. Primul loc este ocupat de Olanda (63,5% din totalul locuitorilor), iar pe poziţiile următoare se află Norvegia (63,3%), Suedia (56,4%), Coreea de Sud (54,4%), Danemarca (53,3%), Statele Unite (51,7%) şi Finlanda (51,3%).
Cea mai mare creştere a fost observată în India (37,4%), în condiţiile în care în această ţară doar 7,7% din populaţie utilizează reţele de socializare. În Indonezia, procentul utilizatorilor a crescut la 28,7%, iar în Mexic la 21,1%. Aceste trei ţări figurează printre teritoriile cu o creştere puternică a frecvenţei de utilizare a platformei Facebook, reţeaua cu cel mai mare număr de utilizatori din lume - peste 1 miliard.
Statele Unite, ţara cu cel mai mare număr de utilizatori ai reţelei Facebook (146,8 milioane), riscă să piardă primul loc din acest clasament în faţa Indiei, care cunoaşte o creştere spectaculoasă a numărului de utilizatori.

Ipoteza unui autor unic al atacurilor de la Paris, confirmată

Analizele ADN confirmă pista unui singur atacator în cazul incidentelor armate de luni de la Paris, de la sediul cotidianului Liberation şi din cartierul de afaceri La Défense, a anunţat ieri procurorul din Nanterre, Robert Gelli. Acelaşi bărbat l-a luat ostatic pe un şofer în aceeaşi zi, constrângându-l să îl lase pe bulevardul Champs-Elysées, a precizat procurorul. "Urmele de ADN de pe cartuşele găsite la sediul Liberation şi în faţa Société Générale (din La Défense) precum şi de pe portiera din dreapta a maşinii ostaticului sunt identice. Ipoteza unui autor unic este, prin urmare, confirmată", a declarat el. Cele două anchete comune deschise de Parchetele din Paris şi Nanterre (la vest de Paris, de care depinde cartierul La Défense) vor fi preluate de procurorul Parisului, "sesizat în legătură cu faptele cele mai grave comise la sediul Liberation", a afirmat Robert Gelli.
Poliţia încă îl căuta, ieri, pe atacator, mizând pe difuzarea unei noi fotografii a acestuia şi pe analizele ADN pentru a-l identifica, precum şi pe sutele de răspunsuri venite la apelul lansat cu o zi înainte de autorităţi la adresa persoanelor care au asistat la aceste atacuri. Trei suspecţi au fost conduşi la comisariat pentru "verificări complementare", dar nici unul nu a fost reţinut.
Suspectul în vârstă de 35-45 de ani, de tip european, este bănuit că ar fi autorul unei agresiuni produse vineri la sediul televiziunii de ştiri BFMTV.

Populaţia UE a crescut cu 1,1 milioane în 2012

Populaţia Uniunii Europene a crescut cu 1,1 milioane de persoane în anul 2012, ajungând la 505,7 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2013, graţie creşterii natalităţii, dar în primul rând pe fondul imigraţiei, conform cifrelor publicate de Institutul european pentru statistică. Potrivit Eurostat, în anul 2012 s-au înregistrat 5,2 milioane de naşteri şi 5 milioane de decese.
Ratele cele mai ridicate ale natalităţii s-au înregistrat în Irlanda (15,7 naşteri la 1.000 de locuitori), Marea Britanie (12,8 la 1.000 de locuitori), Franţa (12,6 la 1.000 de locuitori), Suedia şi Republica Cipru. Cele mai puţine naşteri au fost în Germania (8,4 la 1.000 de locuitori), Portugalia, Grecia şi Italia. Ratele cele mai mari de mortalitate s-au înregistrat în Bulgaria (15 decese la 1.000 de locuitori), Letonia, Lituania şi Ungaria.
Dar 80% din creşterea democrafică înregistrată în UE este rezultatul venirii a 900.000 de imigranţi suplimentari în cursul anului 2012, subliniază Eurostat.

New York-ul a crescut la 21 de ani vârsta de la care se pot cumpăra ţigarete

Primarul oraşului New York a semnat marţi o lege care creşte de la 18 la 21 de ani limita inferioară a vârstei legale pentru cumpărarea de ţigarete, Big Apple devenind astfel primul mare oraş american care adoptă o asemenea măsură. Această nouă lege, care vizează totodată tutunul de rulat cât şi ţigaretele elctronice, urmează să intre în vigoare după şase luni de la semnarea ei de către primarul Michael Bloomberg. Începând din mai 2014, tinerii vor fi nevoiţi să prezinte un act de identitate şi să aibă vârsta de 21 de ani pentru a cumpăra ţigarete, tutun sau ţigarete electronice la New York. Această lege "va împiedica tinerii să intre în contact cu tutunul la o vârstă la care riscă cel mai mult să devină dependenţi", a comentat Bloomberg, semnând proiectul de lege care a fost adoptat de către Consiliul Municipal pe 30 octombrie. Această nouă măsură consolidează suplimentar legislaţia împotriva tutunului, deja extrem de dură la New York. În oraş este interzis fumatul în baruri, restaurante, parcuri, pieţe şi pe plaje.
Taxele aplicate ţigaretelor sunt cele mai mari din Statele Unite, ajungând la 5,85 dolari pe pachet, preţul unui pachet fiind de aproximativ 12 dolari (8,87 euro).
În decurs de zece ani, la New York, procentul fumătorilor în rândul adulţilor a scăzut de la 21,5% (în 2002) la 14,8% (în 2011), potrivit Primăriei. Însă cel al tinerilor a rămas neschimbat din 2007, la 8,5%, principalul argument al acestei legi.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.