Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Agentul Pippei Middleton se dă la fund

Ziarul de Vrancea
24 mar 2013 531 vizualizări
Apariţia cărţii scrise de Pippa Middleton ar fi putut să îi lanseze cariera, însă vânzările nu au fost la înălţimea aşteptărilor agentului ei.

"Sunt dezamăgit că se întâmplă acest lucru, dar nu o mai reprezint pe Pippa. Îi doresc toate cele bune în continuare", a declarat în The Telegraph fostul său agent, David Godwin. Este o veste tristă pentru sora mai mică a soţiei prinţului William, Kate Middleton. Cartea ei se numeşte "Celebrate" şi este o colecţie de sfaturi, pentru care a primit un avans de 460.000 euro. Însă, în prima săptămână de prezenţă în librării, s-au vândut doar 2.000 de exemplare, rezultat considerat nesatisfăcător. Eşecul s-ar datora recomandărilor considerate prea candide ale tinerei autoare. S-a deschis chiar un cont Twitter care ia în derâdere sfaturile Pippei: @Pippatips.
Pippa nu se lasă totuşi descurajată de acest început literar greşit, ci va redacta, începând din luna aprilie, o cronică pe teme culinare în revista "Waitrose Kitchen".

Te grăbeşti dimineaţa la serviciu? De asta nu ai bani!

un studiu arată că oamenii care preferă să-şi "piardă" nopţile au performanţe şcolare şi profesionale mai bune decat cei care se trezesc dimineaţa devreme

"Cine se scoala de dimineaţă departe ajunge", spune un cunoscut proverb. Acum, un nou studiu arată că cei ce respectă această zicală nu vor beneficia neapărat de avantajul promis. Cercetătorii de la Universitatea din Madrid au descoperit că "păsările de noapte" sunt, de regulă, mai înţelepte şi mai bogate decât persoanele care se trezesc dimineaţa devreme. Studiul a fost efectuat pe 1.000 de adolescenţi, iar rezultatele au arătat că persoanele care preferau să stea treze noaptea târziu prezentau un tip de inteligenţă asociat slujbelor prestigioase şi veniturilor mari. În schimb, persoanele care se trezeau dimineaţa devreme obţineau rezultate mai bune la examene, iar acest lucru este posibil să se datoreze faptului că majoritatea cursurilor au loc la ore nepotrivite pentru "păsările de noapte".
Cercetătorii au analizat obiceiurile şi ritmul circadian al tinerilor pentru a stabili dacă acestora le place să stea treji mai târziu şi să nu se trezească dimineaţa devreme sau dacă preferau să se culce devreme pentru a se trezi în zorii zilei. Specialiştii au măsurat performanţa şcolară şi "inteligenţa inductivă" (cea asociată rezolvării de probleme), ţinând totodată cont de notele obţinute la şcoală la cele mai importante materii.
Rezultatele au arătat că "păsările de noapte" aveau scoruri mai mari în ceea ce priveşte "inteligenţa inductivă" decât persoanele care se trezeau dimineaţa devreme. "Inteligenţa inductivă" este considerată o estimare bună a inteligenţei generale şi este asociată reuşitelor şcolare. De asemenea, "păsările de noapte" prezentau o capacitate superioară în ceea ce priveşte gândirea conceptuală şi analitică. Aceste abilităţi au fost asociate gândirii inovatoare, slujbelor prestigioase şi veniturilor mai mari. Printre "păsările de noapte" se numără personalităţi precum preşedintele american Barack Obama, Charles Darwin, Winston Churchill sau Elvis Presley, scrie descopera.ro.

Un inel simplu dăruit de Napoleon, vândut cu circa 900.000 de euro

Inelul de logodnă al împărătesei Joséphine de Beauharnais, care i-a fost oferit de Napoleon Bonaparte în 1796, a fost vândut duminică cu 896.400 de euro, la o licitaţie organizată de casa Osenat, la Fontainebleau, un oraş aflat în apropiere de Paris. Având un diametru de 18 milimetri, acest inel din aur, ornat cu un diamant şi un safir tăiate în formă de pară, era estimat la un preţ cuprins în intervalul 8.000 - 12.000 de euro. "În epocă, Bonaparte avea foarte puţini bani. Inelul este de o simplitate uimitoare", afirmă Jean-Christophe Chataignier, directorul departamentului Suveniruri istorice de la casa de licitaţii Osenat.
Pe 24 februarie 1796, Napoleon Bonaparte şi-a anunţat logodna cu Joséphine, văduva lui Alexandre de Beauharnais, cu care s-a căsătorit civil pe 9 martie, cu puţin timp înainte de a prelua conducerea campaniei militare din Italia.

China cumpără armament de la Rusia, pe care apoi îl copiază

China s-a angajat să cumpere din Rusia 24 de avioane de vânătoare şi patru submarine, acesta reprezentând cel mai important contract de vânzare de armament între Moscova şi Beijing din ultimii zece ani. Acest acord a fost încheiat chiar înainte de venirea la Moscova a noului preşedinte chinez Xi Jinping, scrie Cotidianul Poporului, organul Partidului Comunist Chinez (PCC).
Vânzarea prevede furnizarea a 24 de avioane de vânătoare de tip Suhoi-35 şi a patru submarine din clasa Amur, dintre care două vor fi construite în Rusia, iar două în China. Ziarul nu a menţionat valoarea contractului.
Potrivit Cotidianului Poporului, sunt în curs negocieri cu privire la sisteme ruse de rachete de tip S-400, avioane de transport militar de tip Iliuşin-476, avioane de aprovizionare IL-78 şi motoare de avion Saturn-117S.
China, altădată principalul client al complexului militaro-industrial rus, se emancipează treptat faţă de Rusia în materie de armament. Însă, potrivit unor experţi, Beijingul este interesat de achiziţionarea celor mai bune tehnologii ruse în vederea dezvoltării propriei industrii de armament, pe care le copiază de cele mai multe ori.
China a introdus în serviciu primul ei portavion în septembrie 2012. Această navă a fost construită pe o cocă destinată iniţial Marinei sovietice. Beijingul a anunţat la începutul lunii o creştere importantă a bugetului militar. Acest lucru provoacă îngrijorarea vecinilor, mai ales Japoniei, având în vedere gravele tensiuni teritoriale dintre cele două ţări.

Nou pact militar între SUA şi Coreea de Sud

Ministerul sud-coreean al Apărării şi-a exprimat ieri satisfacţia faţă de încheierea unui nou pact militar cu Statele Unite ce prevede un răspuns comun în cazul unei provocări, inclusiv minore, din partea Coreei de Nord.
Noul pact autorizează Coreea de Sud să ceară forţe militare americane suplimentare în caz că va considera necesar acest lucru.
Statele Unite au aproape 30.000 de militari staţionaţi în sudul peninsulei. Ei dispun de baze militare în Japonia, de unde pot veni trupe suplimentare. Între "provocările" vizate în noul pact figurează incursiuni ale unor nave nord-coreene de cealaltă parte a frontierei maritime, bombardarea de insule sud-coreene apropiate de frontieră sau incursiuni aeriene cu avioane de luptă sau unităţi speciale.
De la începutul lui decembrie, când a avut loc lansarea cu succes a unei rachete nord-coreene cu rază lungă de acţiune, asimilată de Seul şi Washington unei rachete balistice, Peninsula Coreeană este, din nou, teatrul unor tensiuni puternice.

Locul Siriei la Liga Arabă a fost oferit opoziţiei

Locul Siriei la Liga Arabă a fost oferit oficial opoziţiei siriene, a anunţat ieri un oficial de rang înalt din cadrul Ligii Arabe, cu o zi înainte de summitul arab de la Doha. "Opoziţia a fost invitată la summitul arab şi va ocupa locul Siriei la Liga Arabă", a precizat acest oficial care a solicitat anonimatul.
Coaliţia naţională a opoziţiei a anunţat duminică faptul că a fost invitată la summitul de la Doha, unde va fi reprezentată de către "premierul" Ghassan Hitto. Cu toate acestea, opoziţia este confuză, după anunţul-surpriză al demisiei liderului său, Ahmed Moaz Al-Khatib.
Regimul preşedintelui Bashar al-Assad este suspendat din Liga Arabă, începând din 2011, după declanşarea unei revolte populare transformate în rebeliune armată în faţa represiunii. Algeria şi Irakul şi-au exprimat rezervele în legătură cu acordarea locului Siriei opoziţiei.

Controlul emoţiilor, determinant în cura de slăbire

Pentru a slăbi nu sunt suficiente reducerea cantităţii de alimente consumate şi exerciţiile fizice. Este neapărat necesar şi controlul emoţiilor, arată un studiu american menţionat de Agerpres. Acest aspect este adesea neglijat când se începe un regim de slăbire, care se bazează în general numai pe "aporturile şi cheltuielile calorice".
În cadrul unui studiu realizat la iniţiativa Asociaţiei americane de Psihologie au fost chestionaţi 1.500 din membrii săi, invitaţi să arate cum procedează cu pacienţii lor care vor să slăbească şi apoi - lucru mai complicat - cum îi fac să se menţină. Rezultatul arată că jumătate din ei acordă la fel de multă importanţă înţelegerii şi gestionării "alimentaţiei emoţionale" (legate de stres, pierderea controlului, impulsivităţii, etc.) ca şi practicării unei activităţi fizice şi reducerii aporturilor calorice.


Cum scapi de o melodie care se "lipeşte" de creier

Cu toţii am trecut prin această experienţă neplăcută: o melodie ce se "infiltrează" în mintea noastră şi se repetă în continuu, fără a o putea elimina. Acum, oamenii de ştiinţă afirmă că au identificat o soluţie prin care putem să scăpăm de "torturile muzicale". Cercetătorii afirmă că cea mai bună metodă prin care putem să scăpăm de această problemă este să rezolvăm câteva anagrame. Specialiştii afirmă că acest lucru va duce la eliminarea melodiilor enervante din memoria funcţională, permiţând înlocuirea lor cu alte gânduri mai plăcute. Totodată, experţii avertizează să nu încercăm ceva prea dificil, pentru că riscăm ca melodiile să revină în minte. Dacă nu sunteţi dispuşi să purtaţi după dumneavoastră o carte de anagrame, specialiştii recomandă un roman bun. "Secretul este să identificaţi ceva care să reprezintă o provocare, dar nu una extrem de dificilă", a explicat dr. Ira Hyman, un psiholog la Universitatea Western Washington care a efectuat această cercetare. "Lucrurile pe care le putem face automat, precum condusul sau mersul, nu folosesc pe deplin resursele cognitive, astfel că rămâne suficient spaţiu pentru «casetofonul» mental care ne deranjează", explică expertul. "Dacă faceţi ceva prea greu, în schimb, atunci creierul nu va fi captivat şi muzica poate reveni", a mai spus doctorul Hyman.
Concluziile vin în urma unor teste efectuate de echipa de cercetători condusă de doctorul Hyman pe voluntari folosind melodii populare pentru a identifica modul în care acestea rămân "blocate" în memoria pe termen lung.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.