Internațional

Ecourile exploziei meteoritului nu s-au stins

Ziarul de Vrancea
17 feb 2013 638 vizualizări
Numărul răniţilor a ajuns la 1200, iar pagubele au fost estimate la 25 milioane de euro n au avut rusii probleme cu detectarea obiectului? n preşedintele Putin s-a mărginit să constate ineficienţa sistemelor de avertizare a populaţiei în acest caz

Secvenţele apocaliptice pe care le-au trăit pe pielea lor locuitorii din Celiabinsk, oraş situat la 1700 km est de Moscova, continuă să ţină aprinse discuţiile privind riscul coliziunii Pămantului cu asteroizii. Obiectul care trecut vineri pe deasupra oraşului s-a dezintegrat în atmosferă, la 20 km altitudine, printr-o explozie extrem de puternică. A fost al doilea caz de acest fel în timpuri moderne, primul fiind consemnat tot în Rusia, cand un meteorit a explodat în 1908 deasupra Siberiei centrale, culcand la pămant pădurea pe o rază de 25 km. Atunci, explozia a survenit la o înălţime mai mică (5-10 km), estimandu-se că obiectul avea cateva zeci de metri în diametru. Despre cel care a explodat vineri dimineaţă se crede că avea cel puţin 10 tone. El a traversat cerul de la nord-est către sud-vest, lăsand în urmă o dară groasă de fum alb. Numărul răniţilor de fragmentele căzute din cer, dar şi de cioburile geamurilor care s-au spart în Celiabinsk şi în alte cinci localităţi din apropiere a ajuns la 1200, dintre care doi grav, potrivit declaraţiilor guvernatorului Mihail Iurevici. Cu aproximativ 3000 de clădiri avariate, pagubele s-ar ridica la un miliard de ruble (25 de milioane de euro). Nu se ştie dacă ce a mai rămas din meteorit a atins pămantul, dar autorităţile au prezentat imagini cu o spărtură de 6 metri diametru în gheaţa unui lac din vecinătate. Totuşi, scafandrii nu au găsit nimic pe fundul lacului.
Dacă politicianul ultranaţionalist Vladimir Jirinovski s-a grăbit să invoce o "conspirație americană”, preşedintele rus Vladimir Putin constată că sistemele de avertizare în asemenea cazuri sunt „ineficiente”. Şeful Departamentului Operațiuni din cadrul Ministerului de Interne, Viktor Rakitin, a explicat însă că "nu au existat sirene sau anunţuri prin media întrucat evenimentul a fost neaşteptat şi de scurtă durată”. Mai ironic a fost premierul Dmitri Medvedev, care a afirmat că "este o dovadă că nu numai economia este vulnerabilă, ci întreaga planetă".
Glumele n-au întarziat să apară, despre evenimentul din Rusia spunandu-se că mayaşii au greşit calculele cu două luni, sau că serviciile poştale au întarziat, ca de obicei. Au apărut de asemenea pe internet mii de oferte de vanzare a unor obiecte confecţionate din meteoriţi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.