Internațional

Israelul bombardeaza stocurile de rachete ale Hezbollah

Ziarul de Vrancea
8 aug 2006 616 vizualizări
Israelul crede ca va putea diminua pericolul reprezentat de rachetele Hezbollah lovind convoaiele cu armament si militind pentru o forta internationala care sa impiedice amplasarea de rachete in sudul Libanului.


Oficiali guvernamentali israelieni au declarat la adapostul anonimatului ca se asteapta ca

saptamina aceasta, Consiliul de Securitate ONU sa adopte o rezolutie prin care sa puna capat

ofensivei israeliene, permitind insa continuarea raidurilor aeriene impotriva convoaielor care

transporta armament si a lansatoarelor de rachete ale miscarii Hezbollah. Statul evreu doreste ca

forta internationala de mentinere a pacii sa nu permita accesul membrilor Hezbollah la o distanta

mai mica de 20 de kilometri de granita cu Israelul, asa cum se cere si in proiectul de rezolutie

ONU. Oficiali guvernamentali de rang inalt au afirmat ca prin aceste actiuni va fi redus pericolul

reprezentat de rachetele cu raza scurta de actiune pentru localitatile din nordul Israelului. Pentru

a impiedica lansarea rachetelor cu raza lunga de actiune detinute de miscarea siita libaneza,

statul evreu va efectua raiduri aeriene impotriva convoaielor cu armament si va cere fortei

internationale sa securizeze frontiera libanezo-siriana, au declarat oficialii. Un demnitar israelian

de rang inalt a afirmat ca bombardarea convoaielor cu armament ale Hezbollah "face parte din

setul de masuri defensive care sint permise". "Este esential sa impiedicam Siria si Iranul sa

acorde asistenta", a adaugat el, referindu-se la principalii sustinatori ai militiilor Hezbollah.


Tintele Israelului

Israelul apreciaza ca intre 75 si 80 la suta din rachetele cu raza lunga de actiune ale miscarii

libaneze au fost distruse, desi unii diplomati occidentali au indoieli in aceasta privinta.

Oficialii israelieni cred ca gruparea siita se teme sa foloseasca, in prezent, rachetele cu raza

lunga de actiune pe care le mai are in dotare, din cauza faptului ca rutele de aprovizionare au

fost intrerupte. Rachetele de productie iraniana Zelzal-2 au reprezentat principalul pericol pentru

statul evreu, deoarece au o raza de actiune de 210 kilometri si pot lovi inclusiv capitala Tel Aviv.

Hezbollah a mai lansat si asa-numite rachete Khaibar-1, care au patruns circa 80 de kilometri in

interiorul teritoriului israelian, amenintind mai multe orase. "Modul in care vom desfasura

(actiunea defensiva) va depinde de mandatul fortei internationale. Daca aceasta va fi formata

doar din observatori, definitia (actiunii) va fi extinsa", a declarat un oficial guvernamental.

Israelul cere, de asemenea, modificarea proiectului de rezolutie ONU, in incercarea de a obtine

asigurari mai solide ca forta internationala de mentinere a pacii va impiedica militiile Hezbollah sa

se reinarmeze. Statul evreu intentioneaza sa elimine din text orice referire la fermele Shebaa,

ocupate de Israel si considerate de Natiunile Unite drept parte a Siriei, daca Libanul - care

revendica teritoriul - nu va stabili noi frontiere cu Siria.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.