Internațional

Este sau nu postul o nouă terapie?

Ziarul de Vrancea
28 mar 2012 648 vizualizări
Ce-ar fi dacă tensiunea ar scădea, alergiile şi astmul s-ar manifesta mai blînd dacă am ţine post cîtva timp? Un documentar difuzat în această seară pe canalul tv Arte are drept subiect postul ca terapie în anumite boli ale lumii moderne.

Ancheta desfăşurată arată că metoda nu constituie deloc un remediu miraculos în boli grave precum cancerul, relatează Agerpres, care citează afp.com. Postul se poate dovedi însă benefic în cazul unor boli caracteristice modului de viaţă actual, ca obezitatea, diabetul sau hipertensiunea. Periplul realizatorilor filmului în Rusia, Germania şi Statele Unite demonstrează acest lucru.

Tratamentul siberian

La sanatoriul din Goriatcinsk, din cîmpia siberiană, două treimi din pacienţi, suferind de alergii, astm şi reumatism, se simt mai bine după o cură ce poate dura pînă la trei săptămîni, efectuată sub supraveghere medicală, arată conducerea acestui centru. Principiul este simplu: în lipsa hranei, corpul uman se hrăneşte singur din rezervele sale de glucoză şi lipide. La Goriatcinsk, postul durează în medie două săptămîni, în timpul cărora pacienţii beau doar apă şi fac sport ca să-şi întreţină musculatura. Urmează şapte zile de readaptare la obiceiuri alimentare echilibrate.
Cea mai grea este a treia zi de privare de hrană, spus cei care au ţinut un astfel de post. Un medic precizează că, în faza de dezintoxicare, organismul trece printr-o criză de acidoză, nivelul de aciditate crescînd brusc. Cu spălături intestinale şi masaje, organe responsabile cu eliminarea, ca ficatul şi rinichii, sînt stimulate şi depăşesc criza.
Potrivit experţilor ruşi, metoda a fost descoperită din întîmplare acum circa 60 de ani, în perioada sovietică, cînd un psihiatru a făcut legătura între greva foamei pe care o ţinea un pacient şi îmbunătăţirea stării lui psihice. Rezultatele studiilor întreprinse de atunci în Rusia au fost validate de Academia de Ştiinţe din ţară.

La nemţi, cura e mai lejeră

În Europa occidentală însă postul terapeutic nu beneficiază de o astfel de recunoaştere oficială. În Germania se fac totuşi astfel de cure, fiind aplicată îndeosebi metoda Buchinger, numele unui medic militar cu artrită, care a reuşit să trăiască în scaun cu rotile ţinînd post. Mai puţin dure decît în Siberia, curele, propuse în centrul lui de pe malul lacului Constantz, recomandă ingerarea a 250 de calorii pe zi, sub forma sucurilor şi cremelor pentru a evita criza de acidoză.

Americanii încă cercetează

În California, un tînăr cercetător, Valter Longo, experimentează pe şoareci efectele postului asupra celulelor canceroase, a căror multiplicare este încetinită, pentru că nu le plac mediile sărace în zaharuri. Se pare că postul protejează şi împotriva efectelor secundare ale chimioterapiei. Rezultatele rămîn însă preliminare şi trebuie să fie confirmate de experienţe pe scară largă pe oameni.
La modul general, subliniază autorii documentarului "Postul, o nouă terapie?", ce va fi difuzat astăzi pe Arte, este evident că la lipsa hranei corpul reacţionează mai bine decît la excesul de mîncare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.