Internațional

Atena a luat foc după adoptarea noului plan de austeritate

Ziarul de Vrancea
13 feb 2012 574 vizualizări
eci de clădiri au fost avariate şi mai multe persoane arestate în urma violenţelor din capitala Greciei n huliganii au incendiat inclusiv biblioteca universitară şi două cinematografe, pe lîngă sediul unei bănci, magazine, dar şi alte clădiri emblematice

Cel puţin 45 de clădiri au fost avariate total sau parţial de incendiile de origine criminală de la Atena, din timpul protestelor violente de duminică seara, iar 67 de persoane au fost arestate. Locuitorii oraşului descopereau consternaţi ieri dimineaţă amploarea pagubelor din centrul oraşului, provocate de protestatari violenţi cu ocazia unei manifestaţii în faţa Parlamentului împotriva votării unui nou set de măsuri de austeritate. Conform bilanţului oficial, 45 de clădiri au fost avariate total sau parţial de incendii de origine criminală, în timp ce zeci de vitrine au fost sparte şi grilaje metalice îndoite, la imobile din centrul Atenei.
"Acest lucru aminteşte de decembrie 2008", cînd moartea unui adolescent, ucis de un poliţist, a declanşat aproape o lună de violenţe urbane, a declarat viceprimarul Andreas Varelas. Ministerul Sănătăţii a anunţat că 54 de cetăţeni au fost răniţi, iar poliţia a menţionat că 68 de poliţişti au suferit răni.
Persoane violente au vizat o serie de "clădiri emblematice, zece edificii neoclasice" de la începutul secolului XX, precizează Varelas. Două cinematografe istorice au fost incendiate. Către prînz, echipele municipale continuau să strîngă fragmente de marmură smulse din trotuare şi utilizate ca proiectile, precum şi alte cioburi sau obiecte fumegînde din coşurile de gunoi. "Ne-am fi aşteptat la un răspuns mai bun din partea poliţiei", a afirmat Varelas, în timp ce presa cerea demisia ministrului de resort.
Poliţia a anunţat 67 de arestări în rîndul protestatarilor violenţi, care au acţionat mai multe ore în grupuri mici şi foarte organizate. Potrivit aceleiaşi surse, acest nucleu dur de circa o mie de persoane a antrenat sporadic în violenţe alte cîteva sute de persoane. Conform poliţiei, la manifestaţia de duminică din Atena au participat aproximativ 80.000 de persoane, în timp ce presa estima un număr aproape dublu de manifestanţi.

Guvernul şi-a făcut datoria şi se pregăteşte de demisie

Alegerile legislative anticipate din Grecia vor avea loc în luna aprilie, a anunţat ieri purtătorul de cuvînt al guvernului, Pantelis Kapsis, la o zi după adoptarea de către parlament a programului de austeritate cerut de Uniunea Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional. "Guvernul are o lună - o lună şi jumătate de muncă în faţa lui (...), vom termina în martie (munca legată de noul împrumut internaţional de 130 miliarde de euro şi de ştergerea unei părţi a datoriei - n.red.) şi alegerile se vor ţine în aprilie", a afirmat Kapsis. Din punct de vedere tehnic, mandatul actualului guvern interimar de coaliţie, condus de Luca Papademos, poate dura pînă în octombrie 2013. De la preluarea mandatului, Papademos a precizat însă în mod repetat că acesta este de scurtă durată şi nu vizează decît negocierea acordurilor cruciale pentru salvarea Greciei.
Parlamentul elen a aprobat duminică seara, cu 199 de voturi din 300, programul de austeritate ce va permite deblocarea împrumutului european de 130 miliarde de euro şi ştergerea unei părţi a datoriei Greciei. Planul financiar de salvare a Greciei vizează menţinerea ţării în zona euro, aşa cum au cerut creditorii ţării, a anunţat preşedintele Legislativului, Philippos Petsalnikos. Aprobarea deputaţilor era indispensabilă pentru evitarea unui default de plată al Greciei în martie, cînd urmează să ramburseze 14,5 miliarde de euro.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.