Internațional

Naufragiu devastator în coasta Noii Zeelande

Ziarul de Vrancea
8 ian 2012 1386 vizualizări
O navă eşuată pe un recif de corali s-a rupt în două în urma unei furtuni puternice n o parte a încărcăturii s-a prăbuşit în mare, dar locuitorii şi autorităţile se tem de un masiv val de poluare

O navă de transport care a eşuat în urmă cu trei luni într-un recif neozeelandez a fost ruptă în două de furtună, reînnoind temerile cu privire la o posibilă poluare cu combustibil, au anunţat ieri autorităţile maritime. Experţii în combaterea poluării cu petrol şi specialiştii în protecţia mediului au fost mobilizaţi deoarece combustibilul a început să se scurgă din rezervoarele navei naufragiate în reciful Astrolabe din 5 octombrie, în apropiere de localitatea turistică Tauranga (coasta de est a insulei de Nord).
Cele două părţi ale navei Rena s-au depărtat la 20-30 de metri una de cealaltă după ce au fost lovite de valuri de şapte metri înălţime, a anunţat un oficial din cadrul serviciilor maritime neozeelandeze, Alex van Wijngaarden. La jumătatea lui octombrie, ministrul Mediului Nick Smith a apreciat că aceasta este "cea mai gravă catastrofă ecologică maritimă" din ţară. Aproximativ 300 de containere, din cele 800 aflate încă la bordul navei, au fost răsturnate în mare, iar autorităţile au extins zona interzisă navigaţiei în jurul navei, pentru a evita orice accident.
Rena navighează sub pavilion liberian şi aparţine armatorului grec Costamare Shipping Company. Comandantul filipinez de pe Rena şi secundul său sînt suspectaţi că au condus nava prea aproape de coastă pentru a cîştiga timp. Ei au fost puşi sub acuzare pentru conducerea navei în mod periculos şi deversare de substanţe periculoase şi riscă pînă la doi ani de închisoare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.