Internațional

COLOANA de stiri internationale:Premierul Italiei a renunţat la salariu

Ziarul de Vrancea
5 dec 2011 1675 vizualizări
Şeful guvernului italian, Mario Monti, a anunţat duminică seară că renunţă la salariul său de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi de ministru al Economiei, după adoptarea unui plan anticriză de o rigoare draconică, menit să pună Italia la adăpost de efectele crizei.

"În momentul în care tuturor cetăţenilor li se cer sacrificii, mi se pare că este de datoria mea să renunţ la salariul de preşedinte al Consiliului şi de ministru al Economiei şi Finanţelor", a declarat el în cursul unei conferinţe de presă.

China paralizează temporar din cauza propriei poluări

O poluare atmosferică cu un nivel calificat "periculos" de ambasada SUA a fost descoperit ieri la Beijing, autorităţile indicînd că au fost nevoite să anuleze în 24 de ore sute de legături aeriene, oficial din cauza "ceţei", informează AFP. Acest stadiu de "pericol" este cel mai grav descoperit în timp real de ambasada SUA la Beijing, care calculează într-un mod independent calitatea aerului, municipalitatea fiind suspectată că subestimează pericolul poluării. Peste 130 de zboruri interne şi internaţionale au fost deja anulate ieri după-amiază, a anunţat aeroportul internaţional din Beijing pe site-ul său de internet. Aproximativ 400 de zboruri au fost de asemenea anulate duminică. Sute de pasageri au fost blocaţi ieri dimineaţa în holul aeroportului din Beijing, al doilea cel mai frecventat din lume, potrivit imaginilor difuzate de canal. Poluarea din Beijing este alimentată de numeroase centrale termice cu cărbune, industrie şi circulaţia automobilelor. Un total de 240.000 de vehicule au rulat în plus în acest an pe străzile capitalei chineze, unde circulă deja cinci milioane.

Sancţiunile au ocolit petrolul iranian

În cazul instituirii unui embargo la importurile de petrol din Iran, "preţul aurului negru" s-ar putea dubla, trecînd peste nivelul de 250 de dolari pe baril, a avertizat ieri purtătorul de cuvînt al Ministerului iranian de Externe, Ramin Mehmanparsat, citat de portalul economic rus RBC. Ţările din Uniunea Europeană, după cum au informat anterior agenţiile internaţionale de presă, nu au reuşit să se pună de acord cu privire la impunerea unei interdicţii asupra importurilor de petrol din Iran în cadrul regimului de sancţiuni. UE poate institui un embargo în acest sens numai în cazul în care toate cele 27 de ţări membre sînt de acord cu aceasta, însă mai multe ţări şi-au exprimat opoziţia în privinţa unei astfel de decizii. UE cumpără din Iran circa 450.000 de barili de petrol pe zi, ceea ce reprezintă de fapt 18% din totalul exporturilor iraniene. Un raport al Agenţei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), dat publicităţii în noiembrie a.c., a avut un ecou în întreaga lume, avînd în vedere că informaţiile conţinute relevau că este posibil ca Republica Islamică să continue eforturile de a produce arme nucleare.

Şi Arabia Saudită ar vrea bombe atomice

Prinţul saudit Turki al-Faysal, un influent membru al familiei regale, nu a exclus ieri posibilitatea ca ţara sa să se doteze cu armament nuclear, în contextul eforturilor pentru obţinerea armelor de distrugere în masă depuse de Israel şi Iran. "Toate eforturile noastre şi ale lumii întregi nu au reuşit să convingă Israelul să renunţe la armele sale de distrugere în masă, la fel şi în cazul Iranului, şi ţine de datoria noastră faţă de propriul popor să examinăm toate opţiunile posibile, inclusiv achiziţionarea de armament" nuclear, a declarat prinţul Turki, care a condus serviciile secrete saudite, cu ocazia unui forum consacrat conjuncturii regionale organizat la Riad. "O catastrofă care l-ar lovi pe unul dintre noi s-ar abate asupra noastră, a tuturor", a insistat oficialtiatea saudită, referindu-se la efectele devastatoare ale unei posibile curse a înarmării nucleare în regiune. Regatul saudit, care exprimă îndoieli privind o eventuală dimensiune militară a programului nuclear al Iranului şi care denunţă constant puterea Israelului în domeniu, şi-a intensificat demersurile vizînd dezvoltarea energiei nucleare, declarînd că aceasta ar servi în scopuri strict paşnice. În luna iunie, coordonatorul organizaţiei saudite pentru dezvoltare nucleară civilă Abdel Ghani Malibari a anunţat că Riadul intenţionează să construiască în următorii 20 de ani 16 reactoare atomice, cu un cost total estimat de 80 miliarde dolari.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.