Internațional

Presiune administrată strategic sau ameninţare reală contra Iranului?

Ziarul de Vrancea
13 nov 2011 869 vizualizări
Israelul pune la cale pe cont propriu lovituri aeriene asupra instalaţiilor nucleare iraniene, relatează ziarul Telegraph

Israelul a refuzat să ofere asigurări preşedintelui Barack Obama că-l va avertiza în avans în legătură cu un posibil atac împotriva instalaţiilor nucleare ale Iranului, transmite Telegraph, care precizează că politica oficialilor din Ierusalim creşte temerile că statul evreu plănuieşte declanşarea unor raiduri unilaterale cel mai devreme în vara următoare. Potrivit unor surse israeliene, liderul american a fost refuzat luna trecută de guvernul evreu, în momentul în care a solicitat garanţii private că Israelul nu va ataca Iranul fără să anunţe înainte Casa Albă. Acest lucru sugerează că Israelul nu mai intenţionează "să aibă permisiunea Washingtonului" de a ataca Iranul.
Dezvăluirea, care a fost făcută de participanţii la o întîlnire secretă dintre secretarul american al Apărării, Leon Panetta, şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, a venit în contextul în care statul evreu pare să-şi fi pierdut speranţa în găsirea unei soluţii diplomatice la dosarul nuclear iranian.
Telegraph scrie că speculaţiile privind un atac iminent al Israelului împotriva Iranului au apărut constant în ultimii ani, însă ele au sporit în intensitate în ultima vreme. Săptămîna trecută, un oficial britanic chiar a sugerat că un atac ar putea avea loc înainte de Crăciun. Potrivit presei din Israel, Netanyahu şi ministrul Apărării, Ehud Barak, au decis deja să recurgă la opţiunea militară şi ar căuta să convingă şi alţi responsabili israelieni.
SUA, Israelul şi alte state occidentale au declarat mereu că Iranul urmăreşte să obţină arme nucleare, însă Teheranul insistă că programul său are doar o componentă civilă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.