Două sonde vor analiza compoziţia Lunii
Cele două sonde GRAIL - A şi B - vor efectua măsurători foarte precise ale forţei gravitaţionale lunare, relevînd repartiţia maselor, dar şi a grosimii şi a compoziţiei straturilor interne ale Lunii, mergînd pînă la nucleul acesteia. Sondele vor fi plasate pe aceeaşi orbită - joasă, polară - în jurul Lunii şi vor gravita una în urma celeilalte. Atunci cînd vor survola zone cu forţe gravitaţionale diferite, rezultînd de exemplu din prezenţa unui munte, a unui crater sau a unui masiv la suprafaţă, cele două sonde se vor apropia sau îndepărta uşor una de cealaltă. Instrumentele de la bord vor măsura cu mare precizie aceste schimbări în vitezele lor, iar oamenii de ştiinţă vor "traduce" apoi aceste date pentru a stabili o hartă de înaltă definiţie a cîmpului gravitaţional al Lunii. Aceeaşi tehnică, care permite o precizie de doi pînă la trei microni, este folosită pentru a măsura forţa gravitaţională terestră, începînd din 2002, cu ajutorul sondelor GRACE.
Sondele vor avea nevoie de trei luni şi jumătate pentru a ajunge la destinaţie, urmînd să parcurgă 4,2 milioane de kilometri, respectiv 4,3 milioane de kilometri. Această traiectorie lungă pentru a atinge orbita lunară - distanţa medie directă dintre Terra şi Lună este de 384.403 kilometri - se explică prin numeroasele manevre pe care trebuie să le efectueze cele două sonde GRAIL pentru a se plasa pe orbita lunară corectă.
Cîntărind aproximativ 200 de kilograme şi avînd dimensiunea unei maşini de spălat, GRAIL A şi GRAIL B sînt aproape identice. Ele sînt alimentate cu electricitate cu ajutorul a două panouri solare şi unei baterii cu litiu.
De la debutul erei spaţiale în 1957, Luna a făcut obiectul a 109 misiuni spaţiale, dintre care şase au avut echipaj uman la bord - în cadrul programului Apollo conceput de NASA - care a făcut ca 12 oameni să poată să păşească pe suprafaţa Lunii, de unde au adus pe Terra 863 de kilograme de roci şi praf, care sînt analizate şi în zilele noastre. Un studiu, avînd la bază cîteva dintre aceste analize, publicat în primăvara acestui an în revista americană Science, afirmă că interiorul Lunii ar conţine, respectînd proporţiile, la fel de multă apă ca interiorul globului terestru.
