O radiografie a revoltei din Paris
De peste 11 nopti, Franta arde. In fiecare noapte, la periferia Parisului si a marilor
orase, sute de vehicule, magazine, scoli si gradinite cad prada flacarilor. Politia este
neputincioasa iar pompierii fac cu greu fata dezastrului. Ce a putut declansa dintr-o
data o asemenea explozie de violenta intr-o tara in care manifestari de acest gen au
fost necunoscute pina in prezent?
De mai bine de 20 de ani, in jurul Parisului si al marilor orase franceze s-au format cartiere -
ghetou numite «cites». Populatia este formata in mare parte din imigranti veniti din fostele
colonii si in special de origine araba, din tarile Maghreb-ului. La epoca respectiva, in timpul
celor 30 de ani gloriosi de dupa razboi, situatia economica a Frantei era infloritoare si cererea
de mina de lucru depasea oferta. Dupa criza petroliera din anii \'70, situatia economica a tarii
s-a schimbat. Primele afectate de somajul masiv au fost familiile de imigranti. Fara mari sanse
de a gasi de lucru si sub privirile neglijente ale guvernelor care s-au succedat, o buna parte
din aceasta populatie si-a gasit refugiu in traficul de droguri si de marfuri furate. O singura
cifra este edifianta: productia anuala de canabis a Marocului, spre exemplu, «exportata» in
mare parte in Europa si in Franta in special, depaseste cifra de 15 miliarde de euro. Suma da
o imagine concludenta despre puterea economiei
ilegale astfel create.
Efectele incompetentei Guvernului
La sfirsitul anilor \'90, guvernul de stinga condus de Lionel Jospin a intreprins citeva masuri
pentru a
facilita integrarea populatiei sarace, in general, si a celei din cartierele defavorizate, in
special. A fost creata o politie de proximitate, prezenta in permanenta in zonele sensibile si
deschisa dialogului. Scolile au primit mijloace suplimentare importante in profesori si agenti
educatori, iar asociatiile care se ocupau de integrarea tinerilor cu probleme au primit fonduri
importante din partea statului. Cea mai eficace masura luata de guvernul Jospin a fost insa
crearea in trei ani a peste un milion de locuri de munca, credo-ul sau fiind ca violenta scade
cind prosperitatea se instaleaza. Venirea la putere cu majoritate parlamentara absoluta a
dreptei liberale in 2002 a schimbat radical situatia. Guvernul numit de Jaques Chirac a trecut
de la o politica de educatie la una de represiune. Mijloacele suplimentare puse la dispozitia
invatamintului au disparut de la un an scolar la altul. Fondurile pentru asociatiile care se
ocupau de integrarea in societate a tinerilor au fost taiate. Politia de proximitate a fost
suprimata si inlocuita cu judecatori de proximitate. Declaratia ministrului
de Interne Nicolas Sarkozi, trecuta cu vederea la epoca respectiva si care trece in bucla
acum la toate posturile TV este elocventa: "Rolul Politiei nu este de a asista tinerii la meciuri
de rugby. Rolul
Politiei este de a investiga si de a face arestari". Dupa noul consemn, politia nationala trece la
fapte: arestari in forta cu mare mediatizare, controale ostentative cu si fara justificare vin sa
perturbe viata locuitorilor din cartierele-ghetou. Consecintele au fost altele decit cele
scontate. Dupa efectul
surpriza de la inceput, bandele de cartier, sprijinite de o parte din populatia agasata, s-au
organizat.
Intrarea unei masini de politie intr-un asemenea cartier genera ploi de proiectile de le etajele
blocurilor. Politistii au renuntat a mai intra in cartierele dificile. Interventiile pentru a face
arestari se faceau numai cu efective de ordinul unui pluton (23 - 30 de politisti).
Introducerea monedei euro a aprins fitilul
Statistici recent scoase la iveala arata ca situatia era scapata de sub control de multa vreme:
de la 1 ianuarie 2005 si pina la inceputul violentelor, numarul vehiculelor arse de catre tineri
delicventi se ridica la 28.000. Pe acest fond de represiune si abandon s-a suprapus o situatie
economica dezastruoasa. Rata somajului a depasit anul acesta 10% pe ansamblul tarii si 40%
in cartierele dificile. De la introducerea euro-ului, preturile au explodat iar cresterea preturilor
la combustibili si la incalzire au inrautatit situatia. In paralel, guvernul liberal a acordat cu
larghete reduceri de impozite claselor superioare si adresate in special celor mai bogate
300.000 de familii din tara. In compensatie au crescut impozitele locale, care afecteaza in
special clasele mijlocii si sarace. Scinteia care a dat foc la butoiul cu pulbere al
nemultumirilor sociale a fost data de ministrul de
Interne Nicolas Sarkozi. Rival al lui Jaques Chirac pentru alegerile prezidentiale din 2007,
Nicolas
Sarkozi a tinut in ultima vreme discursuri radicale axate pe represiune, cu scopul de a atrage
electoratul nationalist din tabara lui Le Pen. Uitind ca este ministrul tuturor francezilor, Nicolas
Sarkozi a tratat locuitorii ghetourilor de "racaille" (golani) promitind ca va curata respectivele
cartiere "cu karcher-ul".
Locuitorii incep sa se organizeze in militii populare
In acest context social si economic exploziv, moartea celor doi tineri urmariti de politisti si
episodul grenadelor lacrimogene aruncare de politisti intr-o moschee la ora rugaciunii n-au
facut decit sa aprinda focul unei nemultumiri sociale care mocnea de multa vreme. Violentele
s-au amplificat noapte de noapte si s-au intins de la un cartier le altul, apoi de la un oras la
altul. Ultimul bilant, cel al noptii de simbata spre duminica, da 1400 de vehicule incendiate iar
numarul magazinelor, scolilor si altor cladiri incendiate este neprecizat. In fata acestor acte,
populatia este impartita. Cea mai mare parte nu este de acord cu violentele, dar intelege
motivatia tinerilor lipsiti de orice viitor. Ultimile stiri arata ca pentru a se proteja, locuitorii incep
sa se organizeze in militii populare. In fata acestei situatii explozive, atitudinea autoritatilor
este ambigua. Ministrul de Interne, Nicolas Sarkozi refuza sa-si dea demisia, asa cum cer
insurgentii, iar presedintele Jaques Chirac nu a dat
inca nici un comunicat oficial.
