Internațional

Euroscepticii propun unui nou tratat european

Ziarul de Vrancea
17 iun 2005 646 vizualizări
Euroscepticii din Parlamentul European (PE) au propus initierea procedurilor de redactare a unui nou tratat european

Euroscepticii din Parlamentul European (PE) au propus initierea procedurilor de redactare a unui nou tratat european, dupa respingerea Constitutiei europene de electoratul din Franta si Olanda, informeaza publicatia electronica EUObserver. Autonumindu-se Grupul Referendum, euroscepticii au redactat un document intitulat "Planul D" (democratie), care contine sapte propuneri "pentru o Europa mai buna", sugerind renuntarea la eforturile de ratificare a actualului Tratat constitutional.

Unul dintre copresedintii Grupului, europarlamentarul danez Jens-Peter Bonde, a propus, intr-o scrisoare deschisa adresata liderilor europeni, redactarea unui "acord de cooperare", transparent si deschis care, in opinia sa, este preferabil unei "Constitutii complicate". Bonde a sugerat o consultare cu reprezentantii celor care s-au opus, in Franta si Olanda, adoptarii Constitutiei, propunind implicarea acestora in negocierile pentru redactarea unui nou document. Europarlamentarul danez a cerut alegerea comisarilor europeni in urma unui scrutin organizat in toate statele membre, adoptarea legilor in unanimitate sau cu majoritate calificata de catre toate tarile UE si o "cooperare intensificata" in locul unei "uniuni obligatorii". Domeniile de cooperare ar trebui sa includa, in viziunea lui Bonde, politica externa si de securitate comuna, moneda euro, dar nu si domeniul apararii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.