Internațional

Erdogan îi îndeamnă pe turcii din Europa să facă cel puţin cinci copii

Ziarul de Vrancea
17 mar 2017 542 vizualizări
“Voi sunteţi viitorul Europei”, a adăugat preşedintele turc, aflat în conflict deschis cu mai multe cancelarii europene

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îi îndeamnă pe turcii care trăiesc în Europa să facă cel puţin câte cinci copii şi consideră că acest lucru ar fi cel mai bun răspuns la ”nedreptăţile” pe care aceştia le-au suferit pe continent. Şeful statului turc a făcut aceste declaraţii vineri, în oraşul Eskisehir, în cadrul campaniei în favoarea unui referendum pe tema schimbării regimului politic în ţară prin sporirea puterilor sale.
Erdogan a criticat extrem de dur ţări europene, dar mai ales Olanda, după ce miniştri turci au fost împiedicaţi să facă campanie în favoarea sporirii puterilor sale în cadrul unor mitinguri în aceste ţări. ”Duceţi-vă şi trăiţi în cartiere mai bune. Conduceţi cele mai bune maşini. Trăiţi în cele mai bune case. Faceţi nu trei, ci cinci copii. Pentru că voi sunteţi viitorul Europei”, i-a îndemnat vineri Erdogan pe turcii din Europa. ”Acesta va fi cel mai bun răspuns nedreptăţilor comise împotriva voastră”, a apreciat liderul turc.

Prima pagină a unui ziar turc: Merkel în chip de Hitler

În acelaşi context tensionat, un ziar proguvernamental turc a publicat vineri, pe prima pagină, un montaj în care o înfăţişează pe Angela Merkel, cancelarul german, în chip de Hitler, cu o mustaţă şi în uniformă nazistă, în plină criză între Ankara şi Uniunea Europeană. ”Un Hitler feminin”, titrează cotidianul Günes, care publică svastica, hashtagul #FrauHitler şi menţiunea ”Mătuşa urâtă” pe acest montaj fotografic cu Angela Merkel, care ocupă trei sferturi din prima pagină. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Germania şi Olanda de ”practici naziste” după ce ambele ţări au interzis organizarea pe teritoriile lor a unor mitinguri în favoarea unui referendum cu privire la sporirea puterilor sale. Cancelarul german a răspuns acestor acuzaţii îndemnând Ankara ”să-şi păstreze mintea limpede”. Un purtător de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, a declarat că aceste ”comparaţii cu nazismul sunt în continuare aburde şi deplasate, deoarece ele revin la a minimaliza crime împotriva umanităţii ale naţional-socialismului”.
Turcia a condamnat ziarul Bild care afirma, pe prima pagină, că îi spune ”adevărul în faţă” preşedintelui Erdogan, proclamându-l persona non grata în Germania şi denunţându-i ”nebunia puterii”.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.