MOZAIC STIRI INTERNATONALE:Şoferul care a provocat tragedia din Ierusalim are legături cu ISIS
Benjamin Netanyahu şi ministrul Apărării, Avigdor Lieberman, au vizitat locul atacului. Netanyahu a afirmat că este posibil să existe o legătură între atac şi cele de la Nisa şi Berlin, revendicate de organizaţia teroristă Statul Islamic. “Cunoaştem identitatea atacatorului, potrivit tuturor semnelor este un susţinător al Statului Islamic. Am închis Jabel Mukabar, cartierul de unde provine, şi desfăşurăm acţiuni pe care nu le voi detalia”, a spus premierul într-un comunicat. O reuniune a cabinetului de securitate va determina răspunsul Israelului la atac. Autorul atacului a fost identificat drept un palestinian în vârstă de 28 de ani, locuitor al Ierusalimului de Est. Şi şeful Poliţiei israeliene, Roni Alsheich, a spus presei că este posibil ca atacul să fi fost inspirat de cel similar produs în decembrie la Berlin, soldat cu 12 morţi. “Este posibil, cu siguranţă, să fi fost influenţat de ce a văzut la televizor, dar este greu să intri în capul fiecărei persoane pentru a înţelege ce a determinat-o, însă nu este nicio îndoială că aceste lucruri au un efect”, a declarat Alseich. “Este un atac terorist”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei pentru Israel Radio. Serviciul de ambulanţă a transportat 15 persoane rănite în incident la spital. O parte dintre ele sunt în stare gravă. Oficiali din Ministerul Sănătăţii au cerut locuitorilor Ierusalimului să doneze sânge spitalelor, după incident. Potrivit autorităţilor, trei bărbaţi şi o femeie, toţi cu vârste de circa 20 de ani, au fost ucişi. Şoferul camionului a vizat un grup de militari israelieni care tocmai coborâse dintr-un autocar turistic. Şoferul a fost ucis la mai puţin de un minut după ce a intrat în mulţime. Militarii, precum şi un ghid turistic civil, înarmat, l-au împuşcat pe atacator. Atacul a avut loc pe o promenadă populară, din apropiere de Ierusalimul vechi.
Atentatul din Florida a fost planificat minuţios
Autorul atacului armat de la Fort Lauderdale, din Florida, a mărturisit că a planificat atacul, arată documente depuse în intanţă de procurorii federali însărcinaţi cu dosarul, citate de CNN. Autorităţile americane l-au inculpat pe Esteban Santiago, veteranul războiului din Irak care a deschis focul pe aeroportul Fort Lauderdale, pentru atac armat pe un aeroport, cap de acuzare pentru care riscă pedeapsa cu moartea. Suspectul, care a ucis cinci persoane, urmează să compară în instanţă luni. Procurorii l-ar putea inculpa pe Santiago şi pentru crimă, dar nu au luat o decizie definitivă în acest sens deocamdată, a declarat un purtător de cuvânt al procurorului General al comitatului Broward, Mike Satz. Agentul FBI însărcinat cu dosarul, George Piro, a declarat că forţele de ordine continuă să ancheteze motivele atacului, inclusiv “din unghiul terorismului”. Potrivit lui Piro, suspectul, pare să fi acţionat singur şi “toate dovezile arată că a respectat procedurile în zborul cu o armă”.
Presa turcă vehiculează un nou nume pentru atacul din Istanbul
Presa turcă vehiculează un nou nume pentru autorul atacului de la un club de noapte din Istanbul, din noaptea de Revelion, soldat cu 29 de morţi, relatează La Repubblica. Este vorba despre cetăţeanul uzbek Abdulkadir Masharipov, al cărui nume de cod este Abu Muhammed Horasan. Masharipov a ajuns la Istanbul din provincia Koya pe 15 decembrie, potrivit cotidianului Hurriyet. Cotidianul adaugă că o celulă uzbecă a organizaţiei teroriste Statul Islamic din Konya îl susţine în continuare pe Masharipov. Autorul atacului armat, care se află în libertate, a deschis focul în clubul exclusivitst Reina din Istanbul, în noaptea de Anul Nou. El a aruncat grenade cu fum pentru a avea timp să îşi reîncarce puşca automată şi să îi împuşte pe răniţii care zăceau pe jos. Statul Islamic a revendicat atacul drept un act de răzbunare pentru implicarea armatei turce în Siria.