Internațional

Un jurnalist, decedat după greva foamei legată de condamnarea sa pentru insultarea preşedintelui Algeriei într-o poezie

Ziarul de Vrancea
12 dec 2016 420 vizualizări
Mohamed Tamalt, un jurnalist britanic-algerian, a decedat într-un spital după o grevă a foamei de trei luni prin care a protestat faţă de o sentinţă de doi ani de închisoare pe care a primit-o după ce a publicat pe internet o poezie care l-a insultat pe preşedintele Algeriei.

Anunţul morţii jurnalistului Mohamed Tamalt a fost făcut de avocatul său. ”Pot confirma decesul jurnalistului Mohamed Tamalt în spitalul din Bab el-Oued (localitate din Algeria, n.r.), după o grevă a foamei de peste trei luni şi trei luni de comă”, a transmis Amine Sidhoum pe Facebook.
Reprezentanţii penitenciarului au transmis că Mohamed Tamalt a decedat în urma unei infecţii la plămâni pentru care a fost tratat din data de 4 decembrie, când a primit diagnosticul. Jurnalistul a fost internat în spital la sfârşitul lunii august.
Mohamed Tamalt, care are dublă cetăţenie – britanică şi algeriană, a început greva foamei pe 27 iunie, ziua în care a fost arestat lângă locuinţa părinţilor săi în capitala Alger, potrivit Human Rights Watch (HRW).
Jurnalistul freelancer şi bloggerul Mohamed Tamalt, în vârstă de 42 de ani, care a administrat un site din Londra, unde era stabilit, a fost acuzat de insultarea preşedintelui Algeriei, Abdelaziz Bouteflika, şi defăimarea unei autorităţi publice, printr-o poezie pe care a distribuit-o pe Facebook.
O instanţă din Alger l-a condamnat pe Mohamed Tamalt la doi ani de închisoare, pe 11 iulie, şi l-a amendat cu 200.000 de dinari, sumă echivalentă cu 1.400 de lire sterline. O curte de apel a susţinut hotărârea, o lună mai târziu. Amnesty International le-a solicitat autorităţilor algeriene, duminică, să deschidă ”o anchetă independentă şi transparentă a circumstanţelor” decesului jurnalistului Mohamed Tamalt.
Reprezentanţii organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF) au transmis că au fost şocaţi de moartea lui Mohamed Tamalt, considerând că moartea acestuia reprezintă o lovitură grea pe care o primeşte libertatea de informare în Algeria. ”De ce a fost hotărâtă o astfel de condamnare doar pentru cuvinte inofensive publicate pe Facebook?”, a spus Yasmine Kacha, preşedintele departamamentului Africii de Nord al RSF.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.